marți, 27 ianuarie 2015

Expo Armenopolis




Liceul Ana Ipatescu, Gherla


6 - 8 februarie 2015


expozitie porumbei iepuri armenopolis gherla

    Intre 6-8 februarie 2015, se desfasoara la Gherla a doua editie a expozitiei organizate de Asociatia Crescatorilor Armenopolis.
    In jur de 1000 de exponate, de la porumbei, pasari de curte, iepuri, exotice si cavia vor putea fi vazute la evenimentul gazduit de sala de sport a liceului Ana Ipatescu. Vor fi prezenti aproximativ 60 de crescatori de la 15 asociatii de crescatori din judetele Cluj, Bihor, Harghita, Covasna, Brasov, Satu Mare, Bistrita-Nasaud, Maramures si Salaj
   “Suntem convinsi ca aceasta expozitie va fi o reusita. Ne ridicam standardul putin mai sus fata de anul trecut, nu neaparat prin organizare, cat prin calitatea exponatelor, a asociatiilor care si-au manifestat interesul de a expune la Gherla”,  a declarat Vicentiu Hossu, presedintele Asociatiei Armenopolis a crescatorilor din Gherla.
     Organizatorul mai spune ca arbitrajul exponatelor va fi facut de arbitri de talie nationala si internationala. Astfel, au confirmat prezenta la expozitia de la Gherla Sandor Brugger (Miercurea Ciuc), arbitru international de iepuri, Flaviu Vaida (Cluj-Napoca), arbitru national la pasari de curte, arbitri din Corpul National al arbitrilor de porumbei.
    Expozitia se deschide pentru publicul larg vineri, 6 februarie, incepand cu ora 10.30, cu program de vizita pana la ora 20:00. Sambata programul de vizitare este de la 8:00-20:00, iar duminica intre orele 8:00-13:00.
    Evenimentul este organizat in parteneriat cu Inspectoratul Scolar Jduetean Cluj, iar organizatorul a distribuit peste 2.000 de bilete gratuite la toate scolile din Gherla si din localitati invecinate, pentru elevi din clasele 0-IV. Pentru toti acestia va fi organizata o tombola cu aproximativ 200 de premii, constand in porumbei, iepurasi, pestisori de acvariu, papagali, hamsteri, broscute testoase.
   Copiii vor putea depune biletele pentru tombola in zilele de vineri si sambata, la sala unde are loc expozitia. Tragerea la sorti a castigatorilor are loc duminica de la ora 12:00.
   Biletul de intrare pentru adulti este de 3 lei, iar copiii pana la 14 ani au intrare gratuita.
Evenimentul este organizat impreuna cu Primaria Municipiului Gherla si Liceul Ana Ipatescu si este sprijinit de sponsori.
***Gherla Info

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu