Muzeul Colecțiilor de Artă
București
25 noiembrie 2014 - 11 martie 2015
Expoziţia CORNELIU BABA. Desemnurile unui pictor cuprinde o
sută treizeci de lucrări de grafică din colecţia soţiei artistului, Constanţa
Baba, realizate în diferite tehnici (creion, tuş, beitz, acuarelă, tempera şi
pastel). Expuse în premieră, lucrările sunt reprezentative pentru creaţia unuia
dintre cei mai importanţi pictori români moderni. "Astă seară am făcut două
desemnuri după model. Mai
multe, multe de tot trebuiesc, mâna să nu se odihnească niciodată.” (Corneliu
Baba)
Expoziţia
este structurată în jurul unor teme recurente în arta lui Corneliu Baba, dintre
care se remarcă seriile de portrete ale unor personalităţi de seamă din cultura
românească (Mihail Sadoveanu, 1951 şi Tudor Arghezi, 1960), ale soţiei sale
(Soţia artistului, 1957) şi autoportretele artistului (Autoportret, 1984). Complexitatea
psihologică a personajelor, care transpare dincolo de marginile desenului, este
o dovadă a faptului că autorul a fost un subtil cunoscător al sufletului uman,
un maestru al genului. Maniera de realizare a portretelor este asemănătoare
tablourilor lui Rembrandt, prin folosirea frecventă a clarobscuruluişi a
compoziţiilor somptuoase (Pieta, 1983 şi Pieta-studiu pentru Golgota, 1982).
Corneliu
Baba a desenat şi peisaje care evocă spaţii culturale cu rezonanţă, dar şi
compoziţii dramatice (ciclurile Spaima şi Regele nebun). Ilustrând teme
obsesive, lucrările au puternice accente expresioniste şi pot fi considerate o
meditaţie metaforică asupra condiţiei umane. Variata creaţie a lui Corneliu
Baba include şi o serie de nuduri (Nud, 1977), compoziţii cu arlechini (Familie
de arlechini, 1970) şi ilustraţie de carte (O scrisoare pierdută de I. L.
Caragiale, Mitrea Cocor de Mihail Sadoveanu), atestând preocuparea continuă a
artistului pentru înnoirea modalităţilor de expresie a desenului.
Corneliu
Baba (1906 – 1997) a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din
Bucureşti şi ale Academiei de Arte Frumoase din Iaşi, avându-l drept profesor
pe Nicolae Tonitza. Ulterior, a îmbrăţişat o bogată cariera academică la
catedra de pictură din cadrul Institutului de Arte Plastice Nicolae
Grigorescu din Bucureşti, unde a format multe generaţii de artişti.
Această
expoziţie de grafică vine în completarea Colecţiei C. Baba, inclusă în
expunerea permanentă a Muzeului Colecţiilor de Artă, care cuprinde lucrări de
pictură, dar şi obiecte personale ale artistului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu