miercuri, 10 decembrie 2014

Colinde și cântece de Crăciun



Corul de camera Preludiu


Ateneul Român, București


23 decembrie 2014








    Corul de cameră Preludiu, dirijat de maestrul Voicu Enăchescu, va susţine un concert extraordinar de Colinde şi Cântece de Crăciun la Ateneul Român marţi, 23 decembrie 2014, ora 19:00.
   Atmosfera plină de linişte şi pace a Crăciunului ne va pătrunde în suflet, ca în fiecare an, la concertele Corului Preludiu al Centrului Naţional de Artă Tinerimea Română care au devenit deja o tradiţie. Rafinamentul interpretării, frumuseţea repertoriului abordat, carisma dirijorului Voicu Enăchescu, care de multe ori renunţă la postura sobră a conducătorului tradiţional de cor, în favoarea uneia mai relaxată şi mai apropiată de public – iată „ingredientele” unui concert de succes, gata să recreeze magia Crăciunului, de neratat pentru iubitorii artei autentice de cea mai înaltă calitate.
    În cei 42 de ani de activitate Preludiu a parcurs un drum ascendent, care a consolidat cu fiecare concert, an după an, prestigiul coralei.
   Corul de cameră Preludiu a prezentat peste 2.500 de concerte pe marile scene din România şi din străinătate, în cursul celor peste 90 de turnee efectuate în 30 de ţări din Europa, America şi Asia, fiind laureat la mai multe festivaluri internaţionale. 
   Preludiu, dirijat de maestrul Voicu Enăchescu, a realizat 350 de înregistrări radio şi TV, un disc Electrecord şi trei C.D.-uri (Colinde şi Cântece de Crăciun, Muzica bizantină în cultura românească, Maeştri ai artei corale româneşti).
    Anul 2012, a însemnat incă o dată confirmarea internaţională a Corului de cameră Preludiu: Premiul I la Festivalul de muzică ortodoxă de la Bialystok-Polonia, Medalia de aur acordată corului Preludiu si premiul pentru cel mai bun dirijor acordat maestrului Voicu Enăchescu la Festivalul Coral Internaţional de la Beijing-China.
    În toamna acestui an Preludiu a fost invitat de onoare în Grecia pentru a susţine trei concerte la Atena, Pireu şi Nafplio.
    Ca o recunoaştere a activităţii artistice deosebite, dirijorul Voicu Enăchescu a fost decorat cu Ordinul Meritul Cultural in Grad de Comandor pentru promovarea culturii.

Biletele se pot procura de la Casa de bilete a Ateneului Român
 - telefon 021-315.68.75, Program: Marţi - Vineri între orele 12-19.

***Revista Accente

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu