luni, 15 decembrie 2014

Apostu 80




Centrul Apostu și invitații săi de onoare


Centrul de Cultură George Apostu, Bacău


18 decembrie 2014






COMUNICAT DE PRESĂ

    Centrul de Cultură George Apostu Bacău închide seria proiectelor culturale ale anului 2014 joi, 18 decembrie 2014, ora 17.00, la sediul din Str. Crângului nr.18, cu evenimentul Apostu 80. Centrul Apostu şi invitaţii săi de onoare-2014.
    Programul face parte din statornica tradiţie de omagiere a realelor valori ale culturii naţionale, a marilor personalităţi ale neamului şi a sculptorului George Apostu, patronul spiritual al Centrului.
Toate evenimentele culturale organizate anul acesta de Centrul de Cultură George Apostu din Bacău s-au desfăşurat sub genericul:
Apostu 80. Centrul Apostu şi invitaţii săi de onoare- 2014.
    S-a dorit în acest fel refacerea simbolică a drumului către ţară a lui George Apostu, prin personalităţile care se regăsesc, în diferitele lor ipostaze culturale, în diaspora românească şi în ţară.
    Invitaţii de onoare din acest an au fost scriitorul român de expresie germană, Cătălin Dorian Florescu, din Elveţia, sculptorul Leonard Răchită stabilit la Paris, scriitoarea Petronela Rotar, artiştii Daniel Crăciun şi Mihaela Nina Crăciun, sculptorul Gheorghe Zărnescu, istoricul de artă Pavel Şuşară, acad. Alexandru Zub.




    În cadrul evenimentului Apostu 80. Centrul Apostu şi invitaţii săi de onoare-2014 sunt invitaţi să vorbească despre valorile culturale naţionale, despre importanţa creaţiei lui George Apostu: prof. dr. Ioan Mitrea, prof. dr. Gheorghe Iorga, prof.univ. dr. Ştefan Munteanu, poetul Dan Petruşcă, poetul Val Mănescu, criticul de artă Iulian Bucur.
   Componenta artistică a manifestării va fi asigurată de concertul de cameră susţinut de instrumentişti de la Filarmonica Mihail Jora din Bacău: Ciprian Sicinschi-vioară şi Liviu Mera-violoncel.
   Programul omagial Apostu 80. Centrul Apostu şi invitaţii săi de onoare-2014 închinat maestrului George Apostu va constitui un bun prilej de trecere în revistă a ceea ce a însemnat viaţa culturală băcăuană în 2014, coroborată cu realizările culturale ale instituţiei, precum şi un cadru generos de reîntâlnire a reprezentanţilor instituţiilor din domeniu.
   Invităm pe toţi cei care ne-au fost alături, de-a lungul anilor, joi, 18 decembrie, la sediul Centrului de Cultură George Apostu la un festin cultural, artistic şi muzical.
Biroul de presă al Centrului de Cultură George Apostu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu