Muzeul Olteniei
Craiova
6 octombrie - 15 noiembrie 2014
Creat în anul 1946, Consiliul Internaţional al Muzeelor
(ICOM) este organizaţia internaţională a muzeelor şi a profesioniştilor din
domeniul muzeelor care se angajează să conserve şi să asigure continuitatea şi
punerea în valoare a patrimoniului cultural şi natural mondial, actual şi
viitor, material şi imaterial. ICOM se află într-o relaţie de asociere cu
UNESCO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură) şi se
bucură de un statut special – consultativ – pe lângă Consiliul Economic şi
Social al Naţiunilor Unite (ECOSOC).
Activitatea ICOM se desfăşoară în comitete internaţionale,
Comitetul Internaţional ICOM GLASS aniversând în acest an 55 de ani de
activitate. Întâlnirile anuale ale comitetului au ca scop punerea în evidenţă a
patrimoniului de sticlă dintr-o anumită ţară, pe baza proiectelor prezentate în
faţa comitetului de unul dintre reprezentanţii ţărilor afiliate. În cadrul
întâlnirii anuale a Comitetului Internaţional ICOM GLASS din anul 2013, care
s-a desfăşurat la Bratislava, au fost prezentate două proiecte pentru
desfăşurarea următoarei întâlniri, unul de către Germania şi altul de către
România. Proiectul prezentat de către reprezentantul nostru (expert restaurator
sticlă în cadrul Laboratorului de Restaurare şi Conservare al Muzeului
Olteniei) a fost acceptat, urmând ca întâlnirea aniversară (55 de ani de la
înfiinţarea ICOM GLASS) din anul 2014 să fie găzduită de Muzeul Olteniei
Craiova, în luna octombrie.
În România au mai avut loc întâlniri ale unor Comitete ICOM,
în număr infim luând în considerare faptul că ţara noastră este membră ICOM din
anul 1958 (cu întrerupere, în perioada 1980-1990). Comitetul Internaţional ICOM
GLASS vine pentru prima dată în România, semn al interesului acordat
propunerilor Muzeului Olteniei privind punerea în lumină a patrimoniului din
sticlă.
Organizarea acestui eveniment cultural internaţional va
cuprinde mai multe activităţi de promovare a patrimoniului de sticlă din ţara
noastră printre care, realizarea unor expoziţii temporare având ca temă sticla
istorică şi contemporană, icoane pe sticlă, sesiune de comunicări, vizite
documentare la ateliere ale artiştilor sticlari ş.a. Se vor deschide cu această
ocazie, la Muzeul Olteniei, expoziţiile Icoane pe sticlă, Sticla – memorie şi
artă şi Artişti sticlari români.
Pentru realizarea celor 3 expoziţii, Muzeul Olteniei a
colaborat în vederea împrumutului pieselor de patrimoniu cu următoarele muzee:
• Muzeul Naţional Brukenthal (Sibiu)
• Complexul Naţional Muzeal ASTRA (Sibiu)
• Muzeul Ţării Făgăraşului
• Muzeul Naţional al Transilvaniei (Cluj-Napoca)
• Muzeul de Etnografie Braşov
• Muzeul Naţional Secuiesc (Sfântu Gheorghe)
• Muzeul Naţional de Artă Contemporană Bucureşti
Expoziţia Icoane pe sticlă prezintă 52 de piese de
patrimoniu, cele mai multe fiind clasate în categoria Tezaur. Deţinători:
Muzeul Ţării Făgăraşului şi Muzeul Civilizaţiei Transilvane Astra Sibiu.
Expoziţia Sticla – memorie şi artă cuprinde peste 100 de
piese din sticlă de glăjărie de sec. XVI-XIX, aparţinând Muzeului Naţional
Brukenthal, Complexului Naţional Muzeal ASTRA Sibiu, Muzeului Ţării
Făgăraşului, Muzeului Naţional al Transilvaniei, Muzeului de Etnografie Braşov,
Muzeului Naţional Secuiesc.
Expoziţia Artişti sticlari români reprezintă o premieră în
lumea muzeală, constituindu-se într-o imagine de ansamblu asupra sticlei
contemporane a artiştilor români. Sunt prezentate lucrările a 16 artişti
sticlari, într-un dialog al generaţiilor.
Vor fi prezenţi la Muzeul Olteniei, membri ai Comitetului
Internaţional ICOM GLASS, comitet condus de dl. Reino Liefkes (Victoria and
Albert Museum, Londra). La această manifestare sunt reprezentate următoarele
ţări: Brazilia, Cehia, Danemarca, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie,
Slovenia, Spania, Suedia, SUA, Australia, Portugalia, Austria şi, bineînţeles,
România.
Muzeul Olteniei Craiova se alătură acestei prestigioase
manifestări cu colecţia de icoane pe sticlă Marieta şi Ştefan Jianu aflată în
expunere permanentă la Casa Băniei, colecţie ce conţine 26 de piese,originare
din Transilvania.
Această manifestare culturală are o semnificaţie deosebită
în sistemul întrunirilor la nivel internaţional şi este onorant faptul că
Muzeul Olteniei Craiova este instituţia care aduce în faţa celor mai cunoscuţi
specialişti din domeniu, unele dintre cele mai valoroase piese din sticlă din
patrimoniul cultural naţional.
Întregul program, înscris în demersul anual al Laboratorului
de Restaurare şi Conservare al Muzeului Olteniei, beneficiază de suportul
nemijlocit al Consiliului Judeţean Dolj.
Deschiderea oficială a ICOM GLASS va avea loc în data de 6
octombrie 2014, ora 10:00, la sediul Secţiei Istorie-Arheologie a Muzeului
Olteniei Craiova din strada Madona Dudu nr. 14.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu