Arta plastică contemporană românească
George Ștefănescu - Râmnic
Galeriile Municipiului București. 1983.
Cronică, semnată Magda Cârneci, publicată în Revista Arta, nr. 12.
Decembrie 1983.
Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti şi Ambasada
Germaniei în România, cu sprijinul TVR şi Fundaţiei George Ştefănescu, vă
invită joi, 6 noiembrie 2014, ora 17.00, sălile H.H.Stahl şi Lena Constante,
Şos. Kiseleff nr. 30, la vernisajul expoziţiei Grădina Zburătorului – George
Ştefănescu-Râmnic (1914–2007).
Grădina Zburătorului, expoziţie cu un caracter retrospectiv, dă o nouă
încărcătură de sens colecţiei de familie, remarcabil organizată de Fundaţia
întemeiată de fiul artistului. George Ştefănescu-Râmnic devine astfel, în
posteritatea recuperată, purtătorul unei formule stenice de colorism pe trame
de figurativ, treptat stilizat armonic.
Iată ce remarca criticul de artă Dan Grigorescu în 1987, în
prefaţa albumului pe care Editura Meridiane îl dedica artistului: "Identitatea
stilistică a picturii lui George Ştefănescu ar putea fi căutată prin raportare
la un neoprimitivism al senzaţiei, al emoţiei şi, deopotrivă, al formulărilor
plastice. Este matca în care se întâlnesc, pentru el, lecţia întemeietorilor de
modernitate (Gauguin, Van Gogh) şi formulele vizuale de postbizantinism
rusticizat, oferite de pictura ţărănească pe sticlă.”
Expoziţia, curatoriată de criticul de artă
Aurelia Mocanu şi de arhitectul Radu Ştefănescu, fiul artistului, se va
redeschide cu o amploare considerabilă (cca 100 de lucrări cvasi-inedite), la
Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti, în 6 noiembrie 2014, în cadrul
Seriei muzeale Restitutio. Expoziţia va putea fi vizitată până pe 15
decembrie 2014, de miercuri până duminică, între orele 9.00 – 17.00.
Expoziţia este însoţită de două evenimente conexe,
desfăşurate în Sala Victor Ion Popa, Şos. Kiseleff nr. 30: joi, 13 noiembrie,
la ora 16:00, decernarea Premiului Vasile Drăguţ, acordat tinerilor curatori de
Secţia de Critică a UAP din România, iar miercuri, 19 noiembrie, ora 16:00, seara
muzeală Nostalgia atelierului, oferită de istoricul de artă Ruxandra Dreptu.
Mai multe detalii:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu