miercuri, 27 august 2014

Ziua Limbii Romane




Muzeul National al Carpatilor Rasariteni


Casa Memoriala Romulus Cioflec, Araci


30 august 2014





    Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni continuă tradiţia începută anul trecut şi omagiază, în parteneriat cu Despărţământul ASTRA Covasna-Harghita, Ziua Limbii Române la Casa memorială Romulus Cioflec din Araci, sâmbătă 30 august, ora 16:00.
    Cercetătoarea dr. Luminiţa Cornea, coordonatoarea programului, remarcă faptul că este foarte potrivit locul desfăşurării acestui eveniment, într-o atmosferă adecvată limbii şi literaturii, într-un muzeu de scriitor, în localitatea Araci, unde s-au născut doi importanţi scriitori ocrotitori ai limbii române: Romulus Cioflec (1882-1955) şi Nicolae Colan (1893-1967). Ei şi-au scris operele într-o frumoasă şi armonioasă limbă românească, cunoscând bogăţia ei, "ca un fagure de miere” (Mihai Eminescu), dar şi faptul că limba îndeplineşte un rol covârşitor în păstrarea şi dezvoltarea conştiinţei de neam.
    Manifestarea culturală de la Araci, din acest an, dedicată cinstirii limbii române va marca un eveniment editorial, apariţia volumului Exodul de Daniel Drăgan, inspirat din bejenia transilvănenilor din Primul Război Mondial. Este aceeaşi temă cu a romanului Pe urmele Destinului. O goană în jur de sine însuşi de Romulus Cioflec, dar spre deosebire de acesta, poemul epic Exodul scris de Daniel Drăgan "dezvăluie durerea unui neam în căutarea sinelui mai larg, a unui neam căutându-şi casa, cu drumul spre casă înţeles sub lumina adverbului călăuzitor acasă”, după cum mărturiseşte poetul Adrian Lesenciuc, preşedintele Filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor.
    Mai multe veţi afla desigur sâmbătă, 30 august, de la ora 16:00, la Casa memorială Romulus Cioflec, unde participanţii vor trăi emoţii deosebite, întru slava Limbii Române, ascultând lectura unor importanţi scriitori, membri ai Uniunii Scriitorilor, Filiala Braşov (Daniel Drăgan, Adrian Munteanu, Laurenţiu Ciprian Tudor), într-o atmosferă muzicală adecvată susţinută de tinerii Florin Micu şi Paul Grosar, membri ai Asociaţiei de Tineret ECOU. Finalul va fi marcat de o sesiune de autografe şi de fotografii.
    Organizatorii pun la dispoziţia publicului, în data de 30 august, un mijloc de transport gratuit, cu plecare din faţa Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, str. Gábor Áron nr, 16, ora 15.00.


Vă aşteptăm!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu