marți, 26 august 2014

De toata lauda




Agentia de Stiri Bune


Pestera Meziad


Initiative de toata lauda



Valoarea totală a proiectului de reabilitare şi amenajare a fost de 22.150 lei.

    O casă din satul bihorean Meziad, veche de peste o sută de ani, a fost salvată de la distrugere şi transformată în centru de informare turistică în apropierea Peşterei Meziad din Bihor, una dintre primele peşteri amenajate din România.
    Casa a fost mutată la intrarea în peşteră şi reabilitată de reprezentanţii organizaţiei Centrul pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă Bihor. Renovată respectând stilul tradiţional, clădirea găzduieşte acum casa de bilete a Peşterei Meziad, un magazin de suveniruri şi un centrul de informare turistică. Aici vizitatorii pot afla mai multe informaţii despre Situl Natura 2000 - Pădurea Craiului, în care se află peştera, despre flora, fauna, relieful carstic al acestuia, dar şi despre tradiţiile şi meşteşugurile specifice locului.
   "Deschiderea acestui centru de informare turistică, aflat chiar lângă Peştera Meziad, vine să ofere turiştilor informaţii importante cu privire la zona în care se găsesc şi obiectivele de interes din apropiere. Casa tradiţională pe care am reuşit să o salvăm pune la dispoziţia vizitatorilor mai multe facilităţi necesare unui turism civilizat”, a declarat preşedintele CAPDD Bihor, Paul Iacobaş citat de ebihoreanul.ro.
    Peştera Meziad se află în regiunea sud estică a Munților Pădurea Craiului, la 297 metri altitudine. Are 4.750 metri lungime şi a fost declarată rezervație speologică. 
    Banii necesari recondiţionării şi amenajării casei au fost oferiţi de Fundaţia pentru Parteneriat şi MOL România, prin Programul Spaţii verzi – 2014. Valoarea totală a proiectului a fost de 22.150 lei (ro.stiri.yahoo.com).

Iata o initiativa excelenta.
Cate astfel de case vechi de la sate, 
de o valoare arhitecturala practic de necalculat,
pot fi salvate si aduse la o noua viata !
Si cate astfel de obiective turistice pot fi innobilate !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu