duminică, 11 mai 2014

"picto-grafica" realității




Arta plastică contemporană românească


Gavril Nechifor


Muzeul Național Brukenthal, Sibiu


9 - 30 mai 2014





   Pictorul şi graficianul Gavril Nechifor este un artist al liniei şi culorii pe care de obicei le împleteşte într-un construct coerent, în care fiecare şi amândouă împreună, determină o imagine figurativă dar deseori cu discrete aplecări spre nonfigurativ, cu stilizări sau notaţii lapidare, care pulverizând formele realului tulbură limpezimea imaginii convenţionale din lucrare. 
   Ca toţi artişti cu experienţă şi cu un bogat palmares expoziţional, Nechifor abordează în manieră proprie toate genurile tradiţionale, dar în diferite modalităţi interpretative: Portretul şi natura statică cu un plus de detalieri figurative, iar peisajul cu accente suprarealiste, cu sonorităţi constructiviste (după Manifestul lui Gabo şi Pevmer) şi de cele mai multe ori, cu o doză substanţială de lirism. Linia intervine fulgurant şi în uleiurile pictorului, iar culoarea pigmentează uneori mici suprafeţe ale alb-negrului din tuşurile şi lucrările în conté ale graficianului. În pictura de peisaj artistul se desfăşoară cu cea mai mare lejeritate şi diversitate, redând ample panorame spaţiale, în care culoarea devine multiplă şi nuanţată, cu tuşe largi, sau scurte şi intense ca tonalitate, dar expresive ca efect. În lucrările, de grafică, linia, haşura şi conturul sunt câteodată „înecate” de intensitatea petei de negru în contrast violent cu albul hârtiei sau cartonului, pe care peisajul apare nu o dată ca "pictat în tuş”.
   Pictorul din Turda, consecvent spiritului artei transilvane temeinic însuşit la şcoala clujeană de artă sub îndrumarea maestrului Gavril Gavrilaş, a ştiut să iese de sub umbra acestuia, cultivând un anume pitoresc al peisajului, pe care mai mult îl sugerează prin interpretare decât prin vizualul concret abordat, astfel încât nota de originalitate nu lipseşte din lucrările cu care Nechifor se prezintă publicului. 
    Ceea ce uneşte însă aceste lucrări pe care artistul le etalează în expoziţia de la Galeriile de artă ale Muzeului Naţional Brukenthal, este concepţia sa de sorginte târziu romantică, cu viziuni melancolice, cu tulburătoare inserţii de vis şi contemplaţii neliniştite ale unei realităţi deja transfigurate de privirea ce "atacă” motivul din diferite unghiuri ce-i reliefează inedite rezonanţe animiste cu conotaţii spirituale. Realitatea "banală” a muntelui, satului, câmpului sau lacului, a copacului sau florilor, capătă totdeauna aura de tumult şi mister cu care o învăluie "trestia gânditoare” mânuind penelul.

***Text oferit de curatorul expoziţiei: Dr. Valentin Mureşan

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu