Biblioteca Judeteana Mihai Eminescu
Ziua Nationala a Bibliotecarului
Botosani
23 aprilie 2014
Instituţia
de cultură botoşăneană pregăteşte miercuri, 23 aprilie, mai multe evenimente
dedicate Zilei Mondiale a Cărţii şi Zilei Naţionale a Bibliotecarului. Cu acest
prilej, începând cu ora 10:00, în Sala de Lectură a bibliotecii, va fi
lansată cartea Ştefan cel Mare. Sfântul cel mare al românilor, semnată de
Gică Manole. Prezentarea cărţii va fi făcută de Traian Apetrei, director al
Teatrului Mihai Eminescu Botoşani.
Tot cu
această ocazie, va avea loc şi întâlnirea metodică semestrială, la care vor
participa bibliotecari de la bibliotecile publice din judeţul Botoşani.
Pentru că
tot la această dată Botoşaniul îşi sărbătoreşte protectorul, pe Sfântul
Gheorghe,
manifestările
mai cuprind şi o serie de expoziţii, având în prim plan nu doar cartea, ci mai
ales istoria şi cultura judeţului nostru. Astfel, la Filiala 1 Primăverii,
bibliotecarele Brânduşa Coteţ şi Daniela Hriţuleac, vor pune în valoare câteva
dintre cele mai importante lucrări ale scriitorilor locali, în cadrul
expoziţiei Cărturari botoşăneni, în timp ce Sala de Lectură vă invită la o
expoziţie de monografii ale localităţilor din judeţ, grupate sub titlul Botoşanii de ieri şi de azi.
Cabinetul de numismatică şi filatelie, prin
bibliotecarul Mihai Cornaci, vernisează cu această ocazie exponatele Personalităţi botoşănene în maximafilie, Medalii dedicate personalităţilor
botoşănene şi Cărţi poştale ilustrate din vechiul Botoşani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu