marți, 8 aprilie 2014

Vin Floriile cu soare si soarele cu Florii




Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti


Bucuresti


11 - 13 aprilie 2014




    Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti vă invită în perioada 11 – 13 aprilie 2014, la evenimentul dedicat sărbătorilor pascale Vin Floriile cu soare şi soarele cu Florii, înscris în programul Datini şi obiceiuri de peste an.
    Între orele 09.00 – 19.00, publicul vizitator va descoperi pe aleile muzeului meşteri populari şi creaţiile lor, preparate din gastronomia tradiţională, produse bio, vin şi flori.
   Printre surprizele oferite vizitatorilor se numără expoziţia Elenei Adriana Popa - Icoanele Învierii, obiceiul popular Lăzărelul, cu participarea Ansamblului folcloric Dunărica din Năsturelu, Teleorman.
   Corul Regal, muzicienii Adrian Drăgoescu şi Andrei Theodoru, grupul de muzică psaltică Anton Pann al Patriarhiei Române, Gelul Voicu şi taraful sau si valorosi interpreţi de muzică populară vă invită să ascultaţi muzică corală, pricesne (cântece religioase dedicate sărbătorilor pascale) şi cântece de primăvară.
    Împreună cu Editura Paideia - Divizia Bucătăria lui Radu vă invităm la o întâlnire între specialişti şi publicul larg întitulată Sâmbăta lui Lazăr – semnificaţii şi simboluri (puţin din istorie, puţin din folclor...credinţe sau necredinţe legate de Sâmbăta lui Lazăr, originea acestui obicei, cunoscut în popor precum Plăcintele lui Lazăr, demonstraţie culinară).
   Publicul este asteptat la o întâlnire coregrafică cu Ansamblul de dansuri aromâne Pilisterlu al Societăţii Culturale Aromâne.
   Cei mici însoţiţi de părinţi şi bunici pot participa la ateliere icoane pe sticlă, ouă încondeiate, coordonate cu măiestrie de meşteri populari invitaţi la târg.
 Duminică, cei care poartă nume de flori au acces gratuit, cu buletinul la purtător!

Program târg: Vineri – Duminică, 9.00 – 19.00
Program artistic: Vineri – Duminică - 12.00 – 18.00;
Deschiderea – Vineri, ora 12.00

Adulţi – 10 lei, elevi/studenţi – 2,5 lei, Pensionari – 5 lei

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu