miercuri, 12 martie 2014

Searching 3




Arta plastica contemporana romaneasca


Facultatea de Istorie, Bucuresti


14 martie - 20 mai 2014




   Facultatea de Istorie vă invită vineri, 14 martie 2014, în Holul de Marmură, de la ora 18.00, la vernisajul expoziției Searching 3.
  A treia ediție a expozițiilor Searching propune publicului o nota cu totul diferită. Omul este prins într-un itinerariu de forme și sensuri aparent instabile, deoarece spațiul are un limbaj universal. Ordinea pare construită din contururi sau din fragmentele de simțuri, care o dată transpuse pe pânză sau în materie definitivează perspectiva duală a gândirii, mereu cuprinsă între tridimensional și bidimensional.
   Inițiatorii acestei ediții își propun să lanseze o nouă provocare, unde alăturările operelor de artă transmit ideea unei poteci și inundă mintea privitorului cu referințe dinamice, determinând orice vizitator să-și caute un sens printre atâtea lumi cunoscute doar prin intuiție.
  Searching își deschide porțile către vizitatorii săi în perioada 14 martie - 20 mai 2014, în intervalul orar 9:00-20:00, de luni până vineri.

Vă așteptăm cu drag,

Luiza Fetița
Teofana Filip
Cătălin Burtea
Răzvan Petrișor Iacob
Valentin Soare
Cătălin Oancea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu