luni, 27 ianuarie 2014

Expoziție retrospectiva




Arta plastică contemporană românească


Katharina Zipser


Muzeul de Artă Brașov


13 februarie - 23 martie 2014




    Muzeul de Artă Braşov organizează în perioada 13 februarie - 23 martie 2014 expoziţia retrospectivă Katharina Zipser. Expoziţia, deschisă anterior, în anul 2012, la Muzeul Naţional Brukenthal şi Muzeul Municipal Mediaş, propune publicului braşovean întâlnirea cu creaţia unui artist de frunte al comunităţii saşilor transilvăneni din Germania. Muzeul de Artă Braşov prelungeşte astfel până în contemporaneitate demersul consecvent prin care pe parcursul ultimilor ani a contribuit la valorificarea ştiinţifică şi expoziţională a patrimoniul artistic al germanilor din Transilvania.
   Katharina Zipser (n. 1931, Sibiu). A urmat cursurile Institutelor de Arte Plastice din Cluj şi Bucureşti (1950-1957), absolvind cu o diplomă în pictură. În anii următori a trăit şi a lucrat la Bucureşti şi Ploieşti. A predat pictura şi sculptura la Şcoala medie de artă plastică din Ploieşti (1965-1968). A urmat studii de pictură bisericească la Patriarhia Română (pictură murală, icoane). A realizat pictura unor biserici din Bărăgan. În 1970 a emigrat în Germania, stabilindu-se la München. Din 1985, predă la Universitatea populară din München desen, compoziţie şi pictură de icoane. Este fondatoare grupului de pictori de icoane Falfalluca. De asemenea, a realizat lucrări de pictură monumentală laică (faţada Muzeului Minciunii din Gantikow). A expus în Germania (München, Berlin, Köln, Hanovra etc.) şi în România (Bucureşti, Ploieşti, Sighişoara). În 2008 i-a fost decernat Premiul Cultural Săsesc.   
    Influenţată de pictura bizantină, dar apropiindu-se şi de suprarealism sau pictura metafisica, Kath Zipser s-a remarcat ca ilustratoare de cărţi de poveşti săseşti şi prin portretele unor personalităţi culturale germane din România. Creaţia ei, cuprinzătoare şi complexă, cu lucrări aflate în colecţii din Germania (München, Bad Friedrichshall) şi România (Muzeul Naţional Brukenthal), se întinde pe parcursul a mai multe decenii, reţinând atenţia criticii germane.
***Muzeul de Arta Brasov

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu