Muzeul Judetean Teleorman
Chimir
Alexandria
1 - 28 februarie 2014
Muzeul Judeţean Teleorman vă invită luni, 3 februarie 2014, ora 11.00 , la inaugurarea EXPONATULUI LUNII FEBRUARIE.
Pentru perioada 1- 28 februarie 2014, Muzeul Judeţean Teleorman propune publicului vizitator un obiect deosebit aflat în patrimoniul instituţiei. Este vorba de un Chimir.
Acest obiect provine din comuna Siliştea (cunoscută în trecut sub denumirea de Grosul) a judeţului nostru, fiind achiziţionat în anul 1982.
Chimirul este un brâu lat de piele specific costumului popular bărbătesc din zona Teleorman şi din alte părţi ale ţării şi se mai numeşte şerpar. Chimirul expus datează din perioada 1875 – 1900. Este confecţionat de către meşteşugari curelari care foloseau pielea zisă "blanc” sau "toval”, obţinută prin argăsirea vegetală a pieilor crude. Pielea pentru chimire se pregătea cu grijă, ca să se obţină fâşii late cu suprafaţa netedă, pe care se aplică broderie sau suprafeţe subţiri de piele de ovină brodate sau decorate, numite "ihră”.
Chimirul expus prezintă decoraţiuni obţinute prin broderie pe piele policromă (realizată cu ajutorul acelor fâşii înguste de piele numite irhă şi cu ajutorul firelor metalice), cu motive geometrice şi florale. Prezintă un buzunar a cărui clapetă este decorată cu capse şi rozete, iar întreaga suprafaţă este decorată prin repusare, ştanţare şi capse.
Vă semnalăm apariţia numărului 1/ 2014 al buletinului electronic al Muzeului Judeţean Teleorman, e-buletin semestrial de informare.
e-buletinul Muzeului Judeţean Teleorman cuprinde, în cele 36 de pagini, informații referitoare atât la manifestările pe care instituția noastră le-a organizat şi găzduit în ultimele 6 luni ale anului 2013, cât şi la cele care se vor derula în perioada ianuarie-iulie 2014 - proiecte, expozitii, colocvii, simpozioane, manifestari, o rubrică destinată comentariilor vizitatorilor dar si articole de popularizare din domeniile arheologie, istorie, etnografie, patrimoniu etc.
Buletinul apare de două ori pe an, la 31 ianuarie şi 31 iulie.
Poate fi vizualizat accesând pagina de web a instituţiei :
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu