Grand Circus

Arta plastica contemporana romaneasca

Matei Serban

Biblioteca Nationala a Romaniei, Bucuresti

10 decembrie 2013 - 10 ianuarie 2014

   "Arta lui Matei Şerban a ajuns la maturitate, deşi nu a trecut prin etape succesive de căutări, ci având de la început o temelie clasică, un respect pentru formă şi o atragere specială spre conţinutul elevat. Pictura lui este clară ca lumina amiezii, dar poate produce şi dureri de cap, fiindcă solicită intelectul. Claritatea imaginii propune opriri, privitorul pare a mai fi văzut asemenea chipuri, dar nu le recunoaşte, îi sunt cunoscute, dar nu şi familiare. 

   Matei Şerban nu pictează chipuri, ci scene de viaţă. Există ceva romanesc în pictura lui care provine din firescul realităţii. Ca la Stendhal, pare că artistul ar fi aşezat o oglindă la marginea drumului şi descrie apoi ce trece prin faţa obiectivului. Fiind vorba de pictură, nu de literatură, viaţa la Matei Şerban nu curge, nu alunecă, dar – aceasta este noutatea – nici nu pare încremenită. Există multe întretăieri de planuri în tablourile lui Matei Şerban. Şi mult desen. Şi multă sensibilitate. Într-un cuvânt: există artă din beşug în pictura lui.

  Unele lucrări au clasicismul de frescă. Par simple. Liniile sunt sigure, tăiate decisiv. Chipurile sunt excesiv umane, pictorul având bucuria fiinţei. Tineri sau bătrâni, femei sau bărbaţi au tăria să-şi privească vizitatorii-interlocutorii în ochi. Personajele lui Matei Şerban nu au drame, nu sunt melancolice, nu explodează de fericire, dar nici nu mai păstrează ceva din schiţele desenelor. Sunt sănătoase fiindcă au viaţă. Au poveşti în ochi, gesturile le definesc, cadrul e parte integrantă a existenţei.

  Pline de chipuri, tablourile lui Matei Şerban nu vizează portrete, ci scene de viaţă, galerie de conflicte. Se citeşte un bălci al deşertăciunilor în aceste lucrări masive, dar autorul are buna intuiţie să nu ironizeze viaţa. Şi nici nu ar putea, chiar dacă ar încerca: se vede că iubeşte şi admiră viul. Ca în într-o scenă a metroului, în care trei graţii moderne se definesc prin limbajul trupului. 

   Admir la Matei Şerban cultul pentru om. Este o declaraţie a subtextului vizibilă în oricare tablou: defilează umanitatea pe pânze, cu tot ce are ea mai etern trăitor. Bun cunoscător al istoriei, al istoriei artei în primul rând, Matei Şerban pune personajele să se confrunte într-un ritm ameţitor. 

   Parcă ar dansa, parcă s-ar confrunta, se dispreţuiesc şi se admiră reciproc într-un joc al nuanţelor pe care doar culorile fine şi tuşa de maestru le lasă sugerate.

   Matei Şerban nu e în căutare de subiecte ciudate, dar lumea lui concretă, palpabilă, uneori uşor încadrabilă în timp, vorbeşte prin amănunte. Amănuntele sunt semnul distinct al stilului elevat. Aici stă marea surpriză (şi bucurie) pe care ne-o oferă pictura lui Matei Şerban.

Prin pictura lui Matei Şerban, postmodernismul şi post-posmodernismul îşi pot lua bilet de adio de la spaţiul artistic. Matei Şerban demonstrează că arta adevărată este unitate, construcţie, frumosul organizat şi sugestie subtilă.

  De Matei Şerban istoria picturii româneşti nu doar avea nevoie, ci îl aştepta, ca o soluţie pentru ieşirea din căutări sterile, trivial şi banalitate tematică."

Profesor Universitar, Dr. Petre Anghel,

Presedinte Asociatia Societatea de Maine