miercuri, 6 noiembrie 2013

In cautarea identitatii





Academia Artelor Traditionale din Romania


Conferinta, lansare de carte, primiri de noi membrii


Casa de Cultura a Studentilor, Cluj-Napoca


7 noiembrie 2013







   Academia Artelor Tradiționale din România și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj invită publicul iubitor de folclor, joi, 7 noiembrie 2013, începând cu ora 16.00, la Casa de Cultură a Studenților unde cu prilejul simpozionului În căutarea identității – aventura vieții mele va avea loc și primirea în Academia Artelor Tradiționale din România a tarafului Zorile din Mociu, a cântărețului în frunză Eugen Nucu Pandrea, a interpretei Sava Negrean Brudașcu și a pictorului-iconar clujean Ioan Cozma. 

   La eveniment vor participa prof. dr. Corneliu Bucur, președintele Academiei Artelor Tradiționale din România, prof. dr. Ilie Moise, dr. Ioan Bocșa – membri ai Consiliului Științific al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, Tiberiu Groza, manager al C.J.C.P.C.T. Cluj, etnomuzicologul Mircea Câmpeanu, precum și membrii clujeni ai Academiei Artelor Tradiționale din România. 

    Cu această ocazie va avea loc și lansarea cărții autobiografice a profesorului Corneliu Bucur 50 de ani în căutarea identității, apărută la Editura ALTIP din Alba-Iulia, precum și un spectacol folcloric susținut de noii membri clujeni ai Academiei Artelor Tradiționale din România. Acestora li se alătură interpreții Mariana Morcan și Adrian Buza, acompaniați de orchestra profesionistă Cununa Transilvană a C.J.C.P.C.T. Cluj.
   Vă așteptăm cu plăcere în sala Europa a Casei de Cultură a Studenților.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu