marți, 1 octombrie 2013

Așa cum a fost




România de-altadată


Bucureşti (4) - Lăcaşuri de cult


Colecţii şi Colecţionari


Cartofilie




   Este cunoscută aversiunea regimului comunist faţă de tot ceea ce a însemnat religie, însemnele şi instituţiile ei. Nu mai amintesc şi de ceea ce s-a întâmplat pe timpul "domniei" lui Ceauşescu, mai ales în ultimii, hai să zicem, zece ani. Dacă din perioada antebelică sunt destule cărţi poștale cu şi despre lăcaşurile de cult ale Capitalei, chiar am fost curios să vad ce aflu,  "parcurgând" propria-mi colecţie, din perioadă de după 1948. Rezultatul îl puteţi vedea şi voi în cele ce urmează. Sunt sigur că, în timp, voi mai găsi piese referitoare la subiectul în cauză, este doar un început...



Pe strada Academiei, spre Hotelul Union.
Volum: București. Arhitectură și culoare. 1989.
În centru, o bună parte din biserica Sfântul Nicolae Dintr-o Zi (n.a.)


Biserica Domnița Bălașa.
Volum: Ghidul Bucureștilor. 1935.


Biserica Domnița Bălașa (sec. XIX). 1967.


Biserica Domnita Balasa.
Volum: Biserica Ortodoxa Romana. 1967.


Biserica Domnita Balasa (sec. XIX). Foto: D. F. Dumitru. Anii '70. Necirculata.


Biserica Domnița Bălașa. 
Cod: 4395. Foto: Quadra Publicitate. 1995. Necirculată.



Biserica Domnița Bălașa. Mini-broșură: București. Anii 2000.


Turnul Bărăția (Biserica Sfânta Maria a darurilor - Bărăției; n.a.)
Volum: București. Arhitectură și culoare. 1989.


Bărăția. Mini-broșură: București. Anii 2000.


Biserica lui Bucur.
Volum: Ghidul Bucurestilor. 1935.


Biserica Bucur - Splaiul Unirii. Construită către jumătatea veacului XVIII.
Volum: Bucureşti - Oraşul şi monumentele sale. 1956.


Biserica Bucur (sec. XVIII). Cod: 7870. Foto: I. Petheu.
Anii '60-'70. Necirculată.


Biserica Bucur. Cod: 1517. Foto: V. Stamate. OSETCM. 1975.
Alt tiraj, 1976.


Biserica Bucur. Grafica D. Roșu. Anii 2000. Necirculată.


Biserica rusească. Carte poștală circulată în 1958. 
De fapt, din 1957 biserica reintră în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române 
concluzia fiind că ilustrata este tipărită anterior acestei date. 
În prezent, lăcașul poartă denumirea Sfântul Nicolae Paraclis 
al Universității București (din 1992).


Biserica Rusă. Mini-broșură: București. Anii 2000.


Biserica Creţulescu - Calea Victoriei 47. Ctitorie a vornicului Iordache
Creţulescu din anul 1722. Volum: Bucureşti - Oraşul şi monumentele sale. 1956.


Biserica Crețulescu. Volum: Biserica Ortodoxă Română. 1967.


Biserica Cretulescu (sec. XVIII). Foto: Gh. Serban. 1968.


Piața Palatului. Foto: Constanța Nestor. 
Cadrul include, în dreapta, și un colț din Biserica Cretzulescu (n.a.). 1970.


Biserica Crețulescu. Broșură: Monumente și muzee. 1971.


Pliant: București. Începutul anilor '70.


Piața Palatului. Foto: Al. Mendrea. 1974.


Colaj: Piața Palatului R.S.R. 
Imaginea (identică cu cea precedentă) din dreapta, sus. Foto: Al. Mendrea. 1985.


Biserica Cretulescu. Foto: N. Ioanid. Anii '70. Necirculata.


 Biserica Cretulescu. Foto: N. Sandulescu. Anii '70. Necirculata.


Piața Palatului. Cod 449. OSETCM. 1977. Necirculată.
Cu un colț din Biserica Crețulescu în partea stânga a imaginii. 
Mai există o variantă identică, intitulată: Piața Palatului R.S.R. 1978. Necirculată.



Piața Palatului. Cod: 8914. Foto: Sorin Dan. Anii '70. Necirculată.
Cadru "neglijent". În partea de jos, dreapta, se observă un grup
masiv așteptând...autobuzul.



Colaj. Cod: 374. 1968.
Imaginea din dreapta, sus: Biserica Cretulescu.


Colaj. Imaginea de pe rândul de sus, mijloc (identica cu cea precedentă):
 Biserica Crețulescu. Cod: 15. 19761978 (necirculată), 1979 (necirculată)


In modernul ansamblu arhitectonic din Piata Palatului R.S.R., 
un mesager din secolul al XVIII-lea - biserica Cretulescu. 
Volum: Bucuresti - Ghid turistic. 1980.


Biserica Kretzulescu. 
Cod: 4393. Foto: Quadra Publicitate. 1995. Necirculată.


Biserica Kretzulescu. 
Cod: 227. Editura ASS.COM.IND. Anii '90-2000. Necirculata.


București. Colaj. Cod: 269. Anii '90-2000. Necirculată.
Imaginea din dreapta, sus: Biserica Kretzulescu. Editura: asscomind.


Biserica Crețulescu. Cod: 032. Editura: asscomind. Anii '90-2000. Necirculată.
Același clișeu fotografic ca și în cazul precedentelor două ilustrate.




Biserica Crețulescu. Carte de vizită. Anii '90-2000.



Biserica Crețulescu. Mini-broșură: București. Anii 2000.


Biserica Zlătari. Volum: Ghidul Bucureștilor. 1935.


Casa de economii si consemnatiuni (C.E.C.) 1960. 
Cadrul este luat din "pridvorul" Bisericii Zlatari (o alta mica "victorie" tematica). 


Mai există o variantă, identică, cu titulatura: Casa de economii și consemnațiuni, 
trecută pe spatele ilustratei. Spre mijlocul anilor '60.
La rândul ei, aceasta are și ea o variantă. Dispare inscripționarea:
Republica Populară Romînă. A doua parte a Anilor '60.


Biserica Sf. Elefterie.
Volum: Biserica Ortodoxă Română. 1967.  


Biserica Sfîntul Elefterie din București. Editura Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Foto: C. Sava. Anii '80. Necirculată.
Mai există o variantă, identică. Fără menționarea fotografului. Necirculată.


Biserica Sf. Elefterie. Editor nespecificat. Anii 2000. Necirculată.


Biserica Sf. Elefterie. Grafica: D. Roșu (2003). Necirculată.


Maica Domnului cu Pruncul...


...icoană pe bolta altarului Bisericii Sfântul Elefterie - Nou.


Cea mai veche construcție a orașului - biserica Buna Vestire, 
ctitorie a domnitorului Mircea Ciobanul (sec. XVI). 
Volum: București - Ghid turistic. 1980.


Biserica Sfantul Vasile cel Mare si Cuvioasa Parascheva. 
Parohia Cotroceni - Razoare. Foto: Ioan Ionescu. 2010. 
Am dorit in aceasta vara sa fac un "reportaj foto" pe care sa-l postez pe blog. 
Nu mi s-a permis sa fac fotografii nici macar in curte ! 
Asa ca am luat cateva cadre de dupa gard. 
Nu am abandonat ideea caci situatia mi se pare nefireasca.


Colaj. In imaginea de jos, in partea stanga, apare si Manastirea Casin. 
Ilustrata cu dimensiuni marite. Sfarsitul anilor '60. Necirculata.


Biserica Cașin. Anii '90-2000. Necirculată.
Cod: B-109. Foto: C. Megelea. Editura Irinei. 


Institutul Teologic din București.
Volum: Biserica Ortodoxă Română. 1967.


Idem, ora de curs.
Volum: Biserica Ortodoxă Română. 1967.


Corul Institutului Teologic.
Volum: Biserica Ortodoxă Română. 1967.


Biserica Sf. Ecaterina, Paraclis al Institutului Teologic.
Volum: Biserica Ortodoxă Română. 1967.


Pliant. Anii 2000.




Interiorul bisericii - 2008.









Mănăstirea Radu Vodă și biserica Sf. Athanasie. Acuarelă anonimă rusă
din primele decenii ale secolului al XIX-lea (Biblioteca Academiei R.S.R.,
Cabinetul de stampe). Volum: Cetatea de scaun a Bucureștilor. 1976.


Turnul Mănăstirii Radu Vodă - strada Radu Vodă. Mănăstire întemeiată
de Alexandru Mircea al II-lea (1568 - 1577).
Volum: Bucureşti - Oraşul şi monumentele sale. 1956.


Radu Vodă. Fostul turn fortificat.
Consemnare publicată în Revista Flacăra, Nr. 11. 14 martie 1964.


Manastirea Radu Voda cu Hramurile Sf. Treime si 
Sf. Nectarie Taumaturgul. Biserica Radu Voda la 1900.
Prima decada a anilor 2000. Necirculata. 


Mănăstirea Radu Voda cu Hramurile Sf. Treime și 
Sf. Nectarie Taumaturgul.
Prima decadă a anilor 2000. Necirculată. 


Manastirea Radu Voda cu Hramurile Sf. Treime si 
Sf. Nectarie Taumaturgul.
Prima decada a anilor 2000. Necirculata. 


Manastirea Radu Voda cu Hramurile Sf. Treime si 
Sf. Nectarie Taumaturgul. Aducerea Moastelor Sf. Ioan Gura de Aur.
Prima decada a anilor 2000. Necirculata. 


Manastirea Radu Voda cu Hramurile Sf. Treime si 
Sf. Nectarie Taumaturgul.
Prima decada a anilor 2000. Necirculata. 

Manastirea Radu Voda cu Hramurile Sf. Treime si 
Sf. Nectarie Taumaturgul.
Prima decada a anilor 2000. Necirculata. 


Manastirea Radu Voda cu Hramurile Sf. Treime si 
Sf. Nectarie Taumaturgul. Raclele cu Sf. Moaste ale 
Sf. Ioan Gura de Aur si ale Sf. Nectarie din Eghina. 
Prima decada a anilor 2000. Necirculata. 


Muzeul satului. Biserica din comuna Dragomiresti, jud. Maramures (1722). 
Foto: V. Stamate. 1977. 
Sunt mai multe carti postale cu acest lacas, aici am prezentat-o pentru 
tematica prezentului album. Celelalte ilustrate sunt incluse in "sectorul" muzeului.


Biserica Boteanu. Volum: Ghidul Bucureștilor. 1935.


Biserica Boteanu. Grafica: D. Roșu (2006). Necirculată.


Bucuresti - cel mai modern hotel al Capitalei.
Volum: Bucuresti. Arhitectura si culoare. 1989.
In fundal, Biserica Alba (n.a.)


Biserica Mănăstirii Văcăreşti - Calea Văcăreşti. Ctitorie a lui
Nicolae Mavrocordat începută în anul 1716 şi terminată în anul 1722.
Volum: Bucureşti - Oraşul şi monumentele sale. 1956.



Biserica mînăstirii Văcărești - pridvor.
Foto: Nicolae Săndulescu. Revista Arta. Nr. 4 - 5. 1971. 


Biserica Văcărești. Volum: Ghidul Bucureștilor. 1935.


Biserica mînăstirii Văcărești - interior.
Foto: Nicolae Săndulescu. Revista Arta. Nr. 4 - 5. 1971. 


 Mănăstirea Văcăreşti. Paraclisul. Zidit de Constantin Mavrocordat
în anul 1736. Volum: Bucureşti - Oraşul şi monumentele sale. 1956. 


 Mănăstirea Văcăreşti. Foişorul paraclisului.
 Volum: Bucureşti - Oraşul şi monumentele sale. 1956. 


Mânăstirea Văcărești. Grafica: D. Roșu. Grafored. Anii 2000. Necirculată.



Restituiri publicate în Revista 22, Nr. 2. 27 ianuarie 1990.


Clădire de la sfîrșitul secolului al XIX-lea (Jugendstil) pe strada
Cristian Tell (în stânga, Biserica Amzei; n.a.).
Volum: București. Arhitectură și culoare. 1989.


Biserica Mărcuța restaurată de Comisia Monumentelor Istorice (1972).
Pliant: Biserica Mărcuța.


Detaliu al peretului exterior, din partea dreaptă; restaurarea din 1968 - 1972.
Pliant: Biserica Mărcuța.


Fereastra cu ancadrament de piatră sculptată din 1733.
Pliant: Biserica Mărcuța.


Ancadramentul din piatră sculptată al ușii de la intrare - sec. XVIII.
Pliant: Biserica Mărcuța.


Ctitorul Marcu Armașu. Pictură votivă pe peretele din dreapta în pronaos - sec. XVIII.
Pliant: Biserica Mărcuța. 


Ctitor: Domnitorul Grigore Ghica cu soția și cei 5 copii.
Pictură votivă pe peretele din dreapta de la intrarea în pronaos - sec. XVIII.
Pliant: Biserica Mărcuța. 


Ctitor: Domnitorul Constantin Ipsilante cu soția.
Pictură votivă pe peretele de la intrarea în pronaos, sec. XVIII.
Pliant: Biserica Mărcuța.


Ctitorul Alexandru Ipsilante cu soția sa ținînd în mîini macheta bisericii cu 
două turle, refăcută de ei. Pictură votivă pe peretele dinspre miazănoapte din
pronaos - sec. XVIII. Pliant: Biserica Mărcuța.


Pisania din 1733, deasupra ușii de intrare în pronaos.
Pliant: Biserica Mărcuța.


Sf. Arh. Mihail și Gavriil - icoana hramului - portretde Grigore Popescu.
Pliant: Biserica Mărcuța.


Sf. Nicolae și Sf. Alexandru. Icoană pe lemn - sec. XVIII. Pliant: Biserica Mărcuța.


Sf. Ioan Botezătorul. Icoană pe lemn - sec. XVIII. Pliant: Biserica Mărcuța.


Iisus Hristos. Icoană pe lemn - sec. XVIII. Pliant: Biserica Mărcuța.


Ușile împărătești de la noua Catapeteasmă (1972). Pliant: Biserica Mărcuța.


Clopotnița - sec. XVIII. Pliant: Biserica Mărcuța.


Pisania așezată în stînga ușii de intrare în pronaos (exterior) 
după restaurarea din 1972. Pliant: Biserica Mărcuța. 


Parcul Carol. Cu geamia turceasca, in partea stanga a imaginii. 1937.


Fotocopie. M. Bilinski suca, Victoriei 33.
Anii '30-40.


Giamia din Parcul Libertatii. 1959. 
In acelasi an, cladirea este demolata si reconstruita cu aceeasi arhitectura (1960) 
pe str. Constantin Manescu (Pieptanari).


Vedere din Piata Palatului R.P.R. Prima parte a anilor '60.
Cu Biserica Luterana in fundal (n.a.)


Idem. 1965.


Strada Luterana (si biserica omonima, in stanga; n.a.), spre
blocul-turn din Piata Salii Palatului R.S.R.
Volum: Bucuresti. Arhietctura si culoare. 1989.


 Mănăstirea Mihai Voda - strada Arhivelor, 2. Construcţie edificată către 1900
pe locul ruinelor vechii ctitorii de la sfîrşitul veacului XVI a lui Mihai Viteazul.
Arhitecţi: Alex. Băicoianu, Nic. Gabrielescu, Cristofi Cerchez, Petre Antonescu.
Volum: Bucureşti - Oraşul şi monumentele sale. 1956. 


Biserica mănăstirii Mihai Voda, ctitorie din anul 1594 a lui Mihai Viteazul.
Volum: Bucureşti - Oraşul şi monumentele sale. 1956. 


Biserica mănăstirii Mihai Voda. Portalul adăugat în 1711.
Volum: Bucureşti - Oraşul şi monumentele sale. 1956. 


Biserica Mihai Voda.
Volum: Biserica Ortodoxa Romana. 1967.
Din intreg ansamblu a mai ramas doar biserica si o clopotnita, restul
fiind demolat in 1984.


Biserica Visarion.
Pliant-program: Auditii de muzica veche religioasa. 1936.


Catedrala Sf. Spiridon-Nou.
Volum: Biserica Ortodoxa Romana. 1967.


Biserica Sf. Spiridon Nou.
Cod: 2375. Foto: V. Stamate. 1977.


Biserica Sf. Spiridon Nou.
Grafica: D. Rosu (2003). Necirculata.


Vedere panoramică. Cod: 37. Foto: Publiturism. Anii '70.


Schitul Darvari. Grafica: D. Roșu. Anii 2000. Necirculată.


Biserica Sfântul Gheorghe Nou - Km. zero. 
Grafica: D. Roșu. Anii 2000. Necirculată. 


Iconostasul Bisericii Sfîntul Gheorghe-Nou.
Volum: Biserica Ortodoxă Română. 1967.


Biserica Sfinții Apostoli - str. Sfinții Apostoli, 33. Clădită de
Matei Basarab în prima jumătate a veacului XVII.
Volum: Bucureşti - Oraşul şi monumentele sale. 1956. 


Biserica Mănăstirii Cotroceni - Bulevardul Cotroceni. Zidită în anul 1678.
Ctitorie a voevodului Șerban Cantacuzino (1678 - 1688).
Volum: Bucureşti - Oraşul şi monumentele sale. 1956. 


Biserica Mănăstirii Cotroceni. Detaliul pridvorului.
Volum: Bucureşti - Oraşul şi monumentele sale. 1956. 


Mănăstirea Cotroceni. Colonada chiliilor. 
Volum: Bucureşti - Oraşul şi monumentele sale. 1956. 


Biserica Sf. Spiridon Vechi - Piața Operei. Zidită în a doua jumătate a veacului XVII. Pridvorul. Volum: Bucureşti - Oraşul şi monumentele sale. 1956. 


Biserica Doamnei - strada Doamnei, 1. Ctitorie a Doamnei Maria, soția 
voevodului Șerban Cantacuzino, zidită în anul 1683.
Volum: Bucureşti - Oraşul şi monumentele sale. 1956. 


Biserica Colțea - Bulevardul 1848. Construită de Spătarul Mihai Cantacuzino
către 1695. Pridvorul. Volum: Bucureşti - Oraşul şi monumentele sale. 1956. 


Biserica Colțea. Detaliul panourilor decorative de pe fațada laterală.
 Volum: Bucureşti - Oraşul şi monumentele sale. 1956. 


Biserica Colțea. Portalul. 
Volum: Bucureşti - Oraşul şi monumentele sale. 1956. 


Biserica Sf. Elefterie Vechi - strada Elefterie, 15 B. Zidită în timpul
domniei lui Mihail Racoviță (1741 - 1744). Restaurată de arh. Ștefan Balș
în 1934. Volum: Bucureşti - Oraşul şi monumentele sale. 1956. 


Palatul prințului Grigore al IV-lea Ghica. Clopotnița capelei.
Volum: Bucureşti - Oraşul şi monumentele sale. 1956. 


Biserica Tei - strada Doamna Ghica, 3. Fosta capelă a palatului domnesc
al prințului Grigore al IV-lea Ghica, zidită în anul 1833.
Volum: Bucureşti - Oraşul şi monumentele sale. 1956. 



Anii 2000. Necirculată.


Biserica Sf. Spiridon Vechi. Mini-broșură: București. Anii 2000.


Biserica Fundenii Doamnei - detaliu exterior.
Foto: Nicolae Săndulescu. Revista Arta. Nr. 4 - 5. 1971. 


Biserica Sf. Ilie. Cod 156. Armonia Prod. Imp. - Exp. S.R.L. București.
Anii '90. Necirculată.


Colaj. Cod: 8804. Fără explicații. Anii '60. Necirculată.
Imaginea din dreapta, sus. 


București. Colaj. Cod: 200. Anii 2000. Necirculată.
Bărția; Catapeteasma Bisericii Elefterie; Biserica Stavropoleos;
Biserica Domnița Bălașa. Editura: ASS.COM.IND.


Colaj. Biserici din București. Cod: N 163-7. Anii 2000. Necirculată.
Catedrala Sf. Iosif; Biserica Stavropoleos; Biserica Bucur; Biserica Domnița Bălașa;
Complexul Patriarhiei Române; Biserica Mihai Vodă.
Foto: Florin Andreescu. Editor: Ad Stock srl. Seria: Photo Collection.


Colaj. Biserici din București. Cod: N 230-14. Anii 2000. Necirculată.
Catedrala Sf. Iosif, Biserica Stavropoleos, Biserica Bucur,
Patriarhia Română, Biserica Crețulescu.
Foto: Florin Andreescu. Editor: Ad Stock srl. Seria: Photo Collection.


Colaj. Cod: B 002. Foto: C. Hlupina și N. Triculescu. AGNUS Design s.r.l. 2001. Necirculată. 
Biserica Cuțitul de Argint; Mânăstirea Antim; Biserica Rusă; Mânăstirea Cașin;
Biserica Sf. Dpiridon Vechi; Biserica Sf. Spiridon; Biserica Domnița Bălașa.
Seria: Souvenir Collection. 



Volum: Ghidul Bucureștilor. 1935.


Volum: Bucureşti - Oraşul şi monumentele sale. Editura Tehnică. 1956. 


Volum: Orașe și priveliști - București. Editura Meridiane. 1961.
Prefața: Demostene Botez. Tiraj: 10.190 exemplare.
Fotografiile au fost executate de: F. Dobrescu, A. Emerich, 
Al. Puiu Florescu, V. Giurgianu, H. Loffler, A. Mendrea,
C. Nestor, D. Pretor, C. Spitzer și M. Volbură, de la Studioul fotografic
al Combinatului poligrafic Casa Scînteii.


Volum: București. Ghid. Editura Meridiane. 1962.


Volum: București - Mic îndreptar turistic. 1964. 
Editura Meridiane. Tiraj: 10.000 exemplare.


Minighid: Bucarest (în limba franceză). A doua parte a anilor '60.


Volum: Biserica Ortodoxă Română. 1967.
Editura Institutului Biblic al Patriarhiei. Ediție în limba germană.


Broșură: Monumente și muzee. Oficiul Național de Turism. 1971.



Revista Arta. Nr. 4 - 5. 1971. 



Pliant: București. Începutul anilor '70.





Pliant: Biserica Mărcuța.


Carnet-set, cărți poștale detașabile: România. Mini-imagine rămasă la cotor.
Publiturism. 1975.



Volum: Cetatea de scaun a Bucureștilor. Editura Albatros. 1976.


Volum: București - Ghid turistic. Editura Sport-Turism. 1980.


Volum: Fotografia și arhitectura. Editura tehnică. 1984.


Volum: București. Arhitectură și culoare.
Gheorghe Leahu. Editura Sport-Turism. 1989.
O lucrarea "curajoasă", în spiritul acestui articol.


Revista 22, Nr. 2. 27 ianuarie 1990.


Mini-broșură: București. Anii 2000.

***Mai am câteva cărți poștale în care se disting clopotnițele unor biserici, 
undeva în zare. Până la identificarea lor cu exactitate rămân în "studiu".

***Am respectat întocmai inscripționările de pe ilustrate și celelalte surse folosite. 
Greșelile de titulatură, ortografice, etc., nu-mi aparțin (cele de tastare, da !)
Orice completări sau corectări sunt utile și le voi avea în vedere cu 
promptitudine spre postare. Nu mai vorbesc de donații !


2 comentarii:

  1. Frumos circuit istoric! Așteptăm continuarea.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulțumesc mult pentru apreciere. Continuarea...există deja. În sensul că București are 13 episoade. Acum este vorba de actualizarea fiecăruia dintre ele survenită în urma ultimelor achiziții de cărți poștale dar mai cu seamă a unui volum cu imagini din 1956.

    RăspundețiȘtergere