marți, 20 august 2013

Arta si mestesug




Muzeul de Arta Populara Constanta


Targul National al Mesterilor Populari


Complexul Perla, Mamaia


editia a XV-a, 21 - 25 august 2013




Mester popular


   Muzeul de Arta Populara Constanta organizeaza in perioada 21-25 august 2013, a XV-a editie a Targului National al Mesterilor Populari, manifestare care se va desfasura in fata complexului Perla din statiunea Mamaia.
   La acest eveniment sunt invitati mesteri populari din toata tara pentru a prezenta mestesuguri artistice traditionale, specifice pentru toate zonele etnografice ale tarii.
   Constantenii si turistii romani si straini aflati in aceste zile pe Litoral vor putea achizitiona ceramica din Oltenia, Valcea, Harghita; tesaturi, costume populare si podoabe traditionale din Bistrita-Nasaud, Maramures, Suceava, Olt, Cluj; ii si marame din Breaza, Prahova; covoare, stergare si fete de masa tesute in Moldova, Muntenia, Oltenia, Covasna; obiecte de uz gospodaresc din lemn confectionate de lemnarii din Valcea si Suceava; instrumente muzicale populare; icoane taranesti pictate pe lemn si sticla in tehnica si iconografia specifice marilor centre transilvanene: Nicula, Cluj, Scheii-Brasovului; pielarie si cojocarie din Sighisoara, Brasov si Olt; podoabe din argint, alama si pietre semipretioase; calduri, ibrice si cazane confectionate de aramarii din Brateiu-Sibiu; jucarii traditionale din lemn, obiecte decorative din corn si impletituri din panusi din Odorheiu Secuiesc- Harghita. Dobrogenii sunt reprezentati de mesteri care confectioneaza impletituri din sfoara si obiecte din sticla, scoici si mozaic cu teme marine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu