Arta plastica contemporana romaneasca
Grigore Popescu Muscel
Casa Artelor
21 iulie - 30 august, 2013
Primaria Municipiului Bucuresti prin Centrul Cultural Palatele
Brâncoveneşti – Mogosoaia, va invita duminica, 21 iulie, ora 17:00, la Casa
Artelor pentru vernisajul expoziţiei de pictură semnate GRIGORE POPESCU
MUSCEL. Prezintă criticul de artă Doina Mândru.
Pictor cu o impresionată operă de muralist, iconar şi restaurator, recunoscut prin prestigioase premii şi distincţii pentru cele peste 40
de ansambluri restaurate sau realizate, Grigore Popescu Muscel (n.1945
la Câmpulung Muscel) este, nu mai puţin, un fascinant maestru al
penelului şi în faţa şevaletului. Format la sfîrşitul anilor ‘60 în
Facultatea de arte plastice din Timişoara sub îndrumarea lui Romulus
Nuţiu, artistul a beneficiat din plin de rodnica deschidere culturală
oferită, la vremea aceea de întrega efervescenţă intelectuală generată
de grupul Bertalan, Flondor, Cotoşman, Eduard Pamfil.
Grigore Popescu venise însă în oraşul de pe Bega cu o importantă orientare clasică, generată mai ales de mediul familial care l-a îndreptat către limbile clasice. Mult mai atras însă de spectacolul vizual al dealurilor înflăcărate de razele toamnei sau de misterul din surdina gravă a înserărilor din oraşul natal, tânărul s-a aplecat de timpuriu asupra desenului, apoi asupra picturii, pentru a se dedica, după puţini ani de catedră, doar artei murale sub diferitele ei cerinţe.
Opera sa de şevalet nu este extinsă dar concentrarea ei ascunde căutări, frământări interioare, tatonări ale expresivităţii plastice de o mare bogăţie şi sinceritate şi, mai presus de toate, de o mare seriozitate artistică. În profunzimea coloristică a fiecărei pânze simţi pulsând decenii de pictură europeană şi românească privite cu înţelegere şi sensibilitate, simţi vibraţia dialogului dintre artist şi marii săi înaintaşi. Prin aceasta, Grigore Popescu Muscel se dovedeşte un artist modern al veacului XX, cu o paletă solidă şi strălucitoare care poartă un neaşteptat dialog cu universul fantastic al lui Ion Ţuculescu, cu bogăţia cromatică a lui Ştefan Dimitrescu, dar care face dovada meşteşugului desăvârşit al unui autentic pictor, poet al culorii, uneori decorativ, ca un bun muralist, alteori mizînd pe construcţie sau pe atmosferă.
Grigore Popescu venise însă în oraşul de pe Bega cu o importantă orientare clasică, generată mai ales de mediul familial care l-a îndreptat către limbile clasice. Mult mai atras însă de spectacolul vizual al dealurilor înflăcărate de razele toamnei sau de misterul din surdina gravă a înserărilor din oraşul natal, tânărul s-a aplecat de timpuriu asupra desenului, apoi asupra picturii, pentru a se dedica, după puţini ani de catedră, doar artei murale sub diferitele ei cerinţe.
Opera sa de şevalet nu este extinsă dar concentrarea ei ascunde căutări, frământări interioare, tatonări ale expresivităţii plastice de o mare bogăţie şi sinceritate şi, mai presus de toate, de o mare seriozitate artistică. În profunzimea coloristică a fiecărei pânze simţi pulsând decenii de pictură europeană şi românească privite cu înţelegere şi sensibilitate, simţi vibraţia dialogului dintre artist şi marii săi înaintaşi. Prin aceasta, Grigore Popescu Muscel se dovedeşte un artist modern al veacului XX, cu o paletă solidă şi strălucitoare care poartă un neaşteptat dialog cu universul fantastic al lui Ion Ţuculescu, cu bogăţia cromatică a lui Ştefan Dimitrescu, dar care face dovada meşteşugului desăvârşit al unui autentic pictor, poet al culorii, uneori decorativ, ca un bun muralist, alteori mizînd pe construcţie sau pe atmosferă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu