Muzeul Tarii Crisurilor
Targul Mesterilor Populari
Parcul N. Balcescu, Oradea
editia a XX-a, 19 - 21 iulie 2013
Această ediţie aniversară
a Tîrgului meşterilor populari aduce în atenţie cîteva noutăţi. Numărul
meşterilor este cel mai mare de pînă acum: 150 invitaţi din toate
zonele etnografice ale ţării (Bihor, Maramureş, Dobrogea, Suceava,
Neamţ, Vîlcea, Harghita, Arad, Hunedoara, Bistriţa-Năsăud, Sibiu, Dolj,
Gorj, Argeş, Braşov, Cluj, Prahova, Mureş, Galaţi, Alba, Sălaj, Timiş,
Bacău, Vrancea, Bucureşti etc.), ce vor expune cele mai însemnate
creaţii ale meşteşugului lor (olărit, prelucrarea lemnului, cojocărit, ţesături,
podoabe ţărăneşti, împletituri de papură şi nuiele, icoane şi pictură
naivă, instrumente muzicale, măşti, ouă încondeiate, icoane pe sticlă,
icoane pe lemn, turtă dulce, colac secuiesc, sumane, ţesături, obiecte
din scoarţă de copac, turtă dulce etc.).
De asemenea, sînt invitaţi noi
creatori populari din domeniile lemn, prelucrarea pieilor, ceramică. Vor
fi prezenţi, în continuare, şi meşteri populari din Ungaria.
În
contextul tîrgului va fi o zonă destinată atelierelor de creaţie, unde
doritorii vor putea avea acces, după un orar ce va fi anunţat, să
descopere tainele unor meşteşuguri putînd chiar lucra la războiul de
ţesut, la roata olarului, la cioplitul lemnului sau cu instrumentele de
încondeiat ouă etc. Şi pentru că sărbătorim 20 de ani de cînd organizăm
această manifestare pentru orădeni şi nu numai, Muzeul Ţării Crişurilor
doreşte să îşi exprime mulţumirea faţă de meşterii care au luat parte la
ediţiile anterioare ale Tîrgului, prin acordarea de diplome de
participare, iar celor care ne-au fost alături încă de la prima ediţie
organizată, din 1993, de diplome de fidelitate.
Timp de trei zile
tîrgul propune şi spectacole folclorice care vor fi susţinute doar de
bihoreni, respectiv ansambluri reprezentînd vetre folclorice importante
ale judeţului nostru.
Un stand alături de meşterii populari vor avea
şi tinerii de la Asociaţia Down Oradea – Centrul de Zi Iedera şi
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor –
Centrul cu Profil Ocupaţional pentru Persoane cu Dizabilităţi Wilhelmina, care vor expune obiecte confecţionate de ei (lumînări,
mărgele, brăţări, inele, felicitări etc.).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu