Cuib de-nțelepciune

Muzeele Moldovei

Casa Muzeu Alexandru Donici

satul Donici, raionul Orhei, Republica Moldova

2010

  Acum 30 de ani, şcoala era situată chiar în localul fostului conac boieresc ("la curte”, cum spun pînă în prezent sătenii). E un moment simbolic, căci Alecu Donici pregătirea şcolară şi-a făcut-o mai întîi în casa părintească, pe care o părăseşte în 1819, plecînd la Liceul Militar din Petersburg.   Dar din 1977 aici şi-a deschis larg uşile casa-muzeu Alexandru Donici. 

  Primul director al muzeului a fost chiar dna Ecaterina Ciobanu, care îşi aminteşte, cum satul îndată a şi devenit un loc de atracţie pentru oaspeţii raionului şi ai republicii. Circa 20 de mii de turişti ne veneau anual, povesteşte dumneaiei. Actualul director, dl Alexandru Ciobanu (soţul dnei Ecaterina) susţine că, în pofida tuturor greutăţilor actuale, nici acum muzeul nu duce lipsă de vizitatori. Doar că în perioada sovietică veneau mai mulţi turişti străini, iar în prezent sosesc grupuri de elevi sau de studenţi autohtoni.

  Cu toate acestea, muzeul o duce cam sărac, neavînd, barem, un calculator cît-decît, pentru a-şi înfiripa un site propriu. În rest, 2 paznici, servitoarea, supravegetoarea, un colaborator ştiinţific şi directorul. Toţi poartă grijă de casa, în care, la 19 ianuarie 1806, în familia clucerului Dimitrie Donici (fratele vestitului pravilist Andronache Donici) s-a născut Alecu - viitorul clasic al literaturii moldoveneşti.

Reper istoric: 

  Fabulistul moldovean Alexandru Donici s-a născut în anul 1806 la Bezeni (azi Donici) raionul Orhei. La vîrsta de 12 ani este trimis la Petersburg, într-un institut de educaţie particular, apoi este înscris la liceul militar din acelaşi oraş. Devine ofiţer al armatei ruse, dar mai apoi revine în patrie, stabilindu-se la Chişinău, apoi - la Iaşi, după aceea - la Piatra-Neamţ. Duce o viaţă activă, îmbinînd avocatura cu preocupările literare. A tradus, prelucrat şi localizat fabule din creaţiile lui La Fontaine, I.Krîlov, A.Izmailov, I.Dmitriev ş.a., raportîndu-le nemijlocit la realităţile moldoveneşti. 

  Dă tiparului traducerea poemului Ţiganii de A. Puşkin, stringe în două plachete cele 87 de fabule apărute anterior sub numele poetului în diferite reviste ale vremii, publică, în colaborare cu prietenul său C.Negruzzi, volumul de Satire şi alte poetice compuneri, traduse din poetul rus de origine moldovenească, Antioh Cantemir, fiul lui Dmitrie Cantemir. Mai traduce Torentele şi oamenii de Mihail Lermontov, Tunsul de A. Veltman. 

  La Iaşi, deţine o funcţie în Epitropia şcolilor, apoi - cea de asesor al curţii de apel, activează şi ca membru al divanului obştesc. Se alătură iniţiativelor culturale legate de dezvoltarea învăţămîntului public, a presei periodice, a teatrului naţional. Întreţine legături strînse cu aproape toţi literaţii moldoveni, colaborează la Albina romanească, Dacia literară, Propăşirea şi la alte publicaţii periodice. În afară de fabule, a compus poezii şi piese de teatru. 

  Creaţia lui Donici a fost înalt apreciată de Mihail Kogălniceanu, Grigore Alexandrescu, Vasile Alecsandri şi alţi contemporani. Însuşi M. Eminescu îl situa printre scriitorii care “şi-au încuscrit talentul individual cu geniul poporului …”, numindu-l, în poezia Epigonii - “Donici, cuib de-nţelepciune". Se stinge din viaţă în 1865, la Piatra-Neamţ.

***Muzeele Moldovei.