miercuri, 12 iunie 2013

Noaptea Institutelor Culturale



Institutul Cultural Român


București


editia a VII-a, 14/15 iunie 2013



  Lingvistic, vestimentar, muzical, cinematografic, design: oferta Institutului Cultural Român în Noaptea Institutelor Culturale din acest an va parcurge, de vineri, 14, spre sâmbătă, 15 iunie, un drum întins și divers.
  Ajunsă la cea de-a șaptea ediţie, Noaptea Institutelor Culturale este unul dintre cele mai importante evenimente culturale din Bucureşti. Ca şi la ediţiile trecute, porţile centrelor şi ale institutelor culturale, precum şi ale partenerilor acestora, vor fi deschise pentru o noapte întreagă miilor de vizitatori aşteptaţi.
  Noaptea Institutelor Culturale 2013 este organizată de 12 centre şi institute culturale aflate sub egida EUNIC – British Council, Centrul Ceh, Centrul Cultural Turc Yunus Emre, Delegaţia Wallonie-Bruxelles, Forumul Cultural Austriac, Goethe-Institut, Institutul Balassi - Institutul Maghiar din București, Institutul Cervantes, Institutul Cultural Român, Institutul Francez, Institutul Italian de Cultură și Institutul Polonez, cărora li se vor alătura anul acesta Reprezentanța Comisiei Europene în România și Biroul de Informare al Parlamentului European în România. Coordonatorul ediției 2013 este Institutul Polonez.
  Pe durata evenimentului, Asociaţia Green Revolution va pune la dispoziția doritorilor, fără plată, 50 de biciclete, care vor putea fi împrumutate de la centrul de închiriere situat în parcul Herăstrău. Solicitarea împrumutului unei biciclete se va face la adresa de email: gro.iksloptutytsni@itserucub


Evenimente programate la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru nr. 38)

18.30 - Lecție demonstrativă de limba română pentru străini - Grădina ICR
  Cât de greu este de învățat limba română? Cu o tradiție bogată în organizarea cursurilor de limba română pentru străini, ICR vă invită la o lecție deschisă pentru public în grădina sa din Aleea Alexandru nr. 38.

19.30 - Expoziție de design de obiect Made in RO, expoziție de ii și concursul Povestiri despre ie
  În ultima vreme, ia este tot mai prezentă: tradițională sau reinterpretată de tineri designeri, purtată festiv, "casual” sau "glamour”, expusă la muzeu, în reviste sau pe rețelele de socializare. Ia este o alegere personală și probabil fiecare ie are o poveste frumoasă - reală sau imaginară -, pe care vrem să o scoatem la iveală. De aceea, am organizat și un concurs literar în parteneriat cu Revista de Povestiri, iar cele mai bune povești despre ie vor primi premii de la Bitdefender, Romanian Label, HeartMatesStudio și Editura ICR, vor fi prezentate la ICR și vor publicate pe site-ul revistei. În plus, vă invităm la o expoziție de design de obiect Made in Ro, realizată împreună cu Designist, în cadrul căreia vor expune artiștii vizuali ArhiDot Design, The Awesome Project, Lightsquare, Cai verzi pe pereți, Una ca Luna, 11am architects, Mihaela Ivana, Ciprian Vrabie, Semne cusute și Mândra Chic, Thecraft LAB, Alina Turdean, Culture Soup și Iutta. Toate aceste obiecte de design au fost special create la provocarea Designist pentru cea de-a doua ediție a târgului Made in RO, cu tema Motive tradiționale in designul contemporan, care a avut loc în perioada 25-26 mai 2013. Totodată, ICR va găzdui și o expoziție de ii tradiționale românești, aduse de producătorul Simona Antohi (Breaza, jud. Prahova) și de Romanian Label. Toate obiectele expuse vor putea fi achiziționate.

21.00 - Recital de pian: Teo Milea în vizită la ICR pe clape albe... și negre - Sala Mare
  Teo Milea și-a început activitatea muzicală în urmă cu 25 de ani. A trecut treptat de la improvizație la compoziție, iar în iulie 2012 a lansat primul album de compoziții proprii On white… and black keys. Albumul cuprinde şapte piese şi a fost realizat alături de Andrei Kerestely.
  "Acest disc mă prezintă în fața publicului, prin cele 7 piese, ca fiind un pianist și compozitor aparținând a două lumi: cea clasică și cea nouă, a secolului XXI”, spune Teo Milea despre primul său album.
  "Publicul meu nu are nevoie de o facultate de specialitate ca să-mi înțeleagă compozițiile și nici de un lexicon de muzică. Publicul îmi înțelege mesajul exact și în timp real, nu caută să descifreze ulterior ceea ce am vrut să transmit într-o oră de recital. Muzica mea este o muzică direcționată, cu efect instant”, adaugă pianistul.
  "Ce-ar mai fi de spus despre mine ? Când nu cânt la pian și nu compun, gătesc și mă plimb cu bicicleta. Dar și atunci pot compune.”

22.30-01.00 - Cele mai recente scurtmetraje românești la Cannes: Romanian Short Waves 2013
  Începând din 2004, Festivalul de la Cannes include Short Film Corner, un spațiu în care realizatorii se întâlnesc și își prezintă filmele. Și în acest an, scurtmetrajele românești reunite sub titlul Romanian Short Waves 2013 au fost proiectate cu sprijinul Asociației Secvențe.
În program sunt incluse:
În acvariu, regia Tudor Cristian Jurgiu, premiul al III-lea la secţiunea Cinéfondation a Festivalului de la Cannes 2013
Ovo, regia Eva Pervolovici
Cod roşu, regia Hanno Hoefer
Picurar, regia Nap Toader
Vaca finlandeză, regia Gheorghe Preda
Colecţia de arome, regia Igor Cobileanski
Wonderland, regia Peter Kerek
De azi înainte, regia Dorian Boguţă
Ana, regia Mirona Radu
Bad Penny, regia Andrei Creţulescu
Sistemul respirator la păsări, regia Alina Manolache
Hahol,  regia Goran Mihailov
My Baby, regia Luiza Pârvu  
Plimbarea, regia Mihaela Popescu
Waste, regia Anton Groves
Treizeci, regia Victor Dragomir
Între deja şi nu încă, regia Ioana Mischie
Boxed in, regia Ilinca Neagu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu