Muzeul Brailei - Sectia de Stiinte ale Naturii
Marile Migratii
Parcul Monument, Braila
mai - iunie 2013
Muzeul
Brăilei – Secția de Științe ale Naturii, organizează în perioada
mai-iunie 2013 foto-expoziția intitulată Marile migrații. Expoziţia
noastră se constituie într-o captivantă incursiune în tainele migrației,
prezentând atât prin imagini cât și informativ,
detalii despre modalităţile de migraţie din lumea animală, factorii
care intervin în migraţie, despre căile de migraţie, precum şi cauzele
care au dus la aceste deplasări.
Din cele mai vechi timpuri, oamenii au observat faptul că unele specii de păsări, peşti şi mamifere apar şi dispar cu regularitate în anumite perioade ale anului. În funcţie de aceste deplasări periodice, se întocmeau aşa-zise calendare de activităţi. Pescarii cunoşteau cu exactitate timpul când peştii se întorceau din apele dulci în mare ca să-şi întindă năvoadele, iar vânătorii de balene şi foci aşteptau, la date şi locuri fixe, sosirea preţioaselor prăzi.
De asemenea, au fost observate şi consemnate în cărţi şi în cronici, încă din Antichitate, invaziile neregulate ale omizilor, lăcustelor călătoare, ale şoarecilor, şobolanilor şi ale altor rozătoare care aduc mari pagube culturilor. Marşul elefanţilor, călătoria firelor de funigei, roirea albinelor, peregrinările bizonilor, deplasările în masă ale elanilor, coborârea, odată cu venirea iernii, a marmotelor, caprelor negre, și potârnichilor de stâncă de pe piscurile alpine spre zona subalpină sau montană, erau fenomene binecunoscute în trecut, chiar dacă explicarea lor nu era întotdeauna ştiinţifică.
Deplasarea animalelor în spaţiu este în fapt un fenomen universal, deoarece toate speciile de pe faţa pământului se mişcă pe distanţe mai mici sau mai mari. Ce le mână oare să-şi schimbe brusc şi neregulat sau periodic, cu o regularitate uimitoare, locurile unde vieţuiesc?
Hrana reprezintă, fără îndoială, condiţia esenţială de existenţă a speciei. Animalele au nevoie în permanenţă de o anumită cantitate de hrană, dar întrucât aceasta variază după anotimpuri, ele se văd silite să se adapteze acestor schimbări sezoniere. Unele animale nu se deplasează în anotimpurile când hrana se împuţinează. Ele cad într-un somn adânc de iarnă (hibernare) sau de vară (estivare). Alte animale o pornesc, însă, în lungi călătorii, care, atunci când capătă caracterul unor deplasări în masă, se numesc migraţii. Aşa sunt, de pildă, migraţiile unor păsări din ţara noastră, la sfârşitul fiecărei toamne spre ţinuturile unde hrana e abundentă în tot timpul anului.
De asemenea, marile migrații ale ierbivorelor și carnivorelor savanelor africane, ca și cele ale păstorilor nomazi sunt strâns corelate cu modificările factorilor climatici. Motive climatice stau și la baza migrațiilor sezoniere ale marilor turme de caribu către tundrele subpolare vara și spre sud toamna, nemaivorbind de transferurile anuale ale marilor stoluri de păsări din Europa către Africa și Asia de Sud, odată cu venirea toamnei și în sens invers, primăvara.
Există şi migraţii zilnice, acestea fiind însă, mult mai rare. Ele pot fi urmărite cu uşurinţă în mediul acvatic. Aici, mii de specii mărunte, care formează zooplanctonul, execută, în cuprinsul a 24 de ore, deplasări periodice regulate, îndreptându-se succesiv spre suprafaţa apei şi apoi spre straturile mai profunde. Deplasările zooplanctonului antrenează, desigur, și migraţii corespunzătoare ale peştilor planctonofagi.
Un alt factor principal de care atârnă existenţa animalelor și care necesită uneori migrația este înmulţirea. Animalele care produc foarte mulţi urmaşi (unele specii de păianjeni, albine, viespile coloniale, peşti etc.) fac deplasări pentru a-şi depune ouăle și crește puii în condiții prielnice. Apoi, treptat, puii vor reveni ca adulţi în locurile de unde au plecat părinţii lor abia după 3—4 ani, și iar se vor întoarce, mânaţi de acelaşi instinct al reproducerii.
Migrația animalelor este un fenomen unic, un spectacol fascinant, înseamnă lupta pentru supraviețuire, care se desfășoară ciclic, după un scenariu nescris ci dictat de legile naturii.
Din cele mai vechi timpuri, oamenii au observat faptul că unele specii de păsări, peşti şi mamifere apar şi dispar cu regularitate în anumite perioade ale anului. În funcţie de aceste deplasări periodice, se întocmeau aşa-zise calendare de activităţi. Pescarii cunoşteau cu exactitate timpul când peştii se întorceau din apele dulci în mare ca să-şi întindă năvoadele, iar vânătorii de balene şi foci aşteptau, la date şi locuri fixe, sosirea preţioaselor prăzi.
De asemenea, au fost observate şi consemnate în cărţi şi în cronici, încă din Antichitate, invaziile neregulate ale omizilor, lăcustelor călătoare, ale şoarecilor, şobolanilor şi ale altor rozătoare care aduc mari pagube culturilor. Marşul elefanţilor, călătoria firelor de funigei, roirea albinelor, peregrinările bizonilor, deplasările în masă ale elanilor, coborârea, odată cu venirea iernii, a marmotelor, caprelor negre, și potârnichilor de stâncă de pe piscurile alpine spre zona subalpină sau montană, erau fenomene binecunoscute în trecut, chiar dacă explicarea lor nu era întotdeauna ştiinţifică.
Deplasarea animalelor în spaţiu este în fapt un fenomen universal, deoarece toate speciile de pe faţa pământului se mişcă pe distanţe mai mici sau mai mari. Ce le mână oare să-şi schimbe brusc şi neregulat sau periodic, cu o regularitate uimitoare, locurile unde vieţuiesc?
Hrana reprezintă, fără îndoială, condiţia esenţială de existenţă a speciei. Animalele au nevoie în permanenţă de o anumită cantitate de hrană, dar întrucât aceasta variază după anotimpuri, ele se văd silite să se adapteze acestor schimbări sezoniere. Unele animale nu se deplasează în anotimpurile când hrana se împuţinează. Ele cad într-un somn adânc de iarnă (hibernare) sau de vară (estivare). Alte animale o pornesc, însă, în lungi călătorii, care, atunci când capătă caracterul unor deplasări în masă, se numesc migraţii. Aşa sunt, de pildă, migraţiile unor păsări din ţara noastră, la sfârşitul fiecărei toamne spre ţinuturile unde hrana e abundentă în tot timpul anului.
De asemenea, marile migrații ale ierbivorelor și carnivorelor savanelor africane, ca și cele ale păstorilor nomazi sunt strâns corelate cu modificările factorilor climatici. Motive climatice stau și la baza migrațiilor sezoniere ale marilor turme de caribu către tundrele subpolare vara și spre sud toamna, nemaivorbind de transferurile anuale ale marilor stoluri de păsări din Europa către Africa și Asia de Sud, odată cu venirea toamnei și în sens invers, primăvara.
Există şi migraţii zilnice, acestea fiind însă, mult mai rare. Ele pot fi urmărite cu uşurinţă în mediul acvatic. Aici, mii de specii mărunte, care formează zooplanctonul, execută, în cuprinsul a 24 de ore, deplasări periodice regulate, îndreptându-se succesiv spre suprafaţa apei şi apoi spre straturile mai profunde. Deplasările zooplanctonului antrenează, desigur, și migraţii corespunzătoare ale peştilor planctonofagi.
Un alt factor principal de care atârnă existenţa animalelor și care necesită uneori migrația este înmulţirea. Animalele care produc foarte mulţi urmaşi (unele specii de păianjeni, albine, viespile coloniale, peşti etc.) fac deplasări pentru a-şi depune ouăle și crește puii în condiții prielnice. Apoi, treptat, puii vor reveni ca adulţi în locurile de unde au plecat părinţii lor abia după 3—4 ani, și iar se vor întoarce, mânaţi de acelaşi instinct al reproducerii.
Migrația animalelor este un fenomen unic, un spectacol fascinant, înseamnă lupta pentru supraviețuire, care se desfășoară ciclic, după un scenariu nescris ci dictat de legile naturii.
Miracolul migrației - pe
lângă unele mistere încă nedeslușite legate de simțul orientării în
spațiu și timp -, reprezintă în sine, o lecție dură de rezistență, curaj
și dăruire pe care natura ne-o oferă an de an, în toată splendoarea sa.
(Text: dr. Nicolae Onea, şeful Secţiei Ştiinţele Naturii)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu