vineri, 24 mai 2013



Festivalul Luna Bucurestilor


Concert VivArte


Cercul Militar National, Bucuresti


29 mai 2013







  Va invitam pe 29 mai, de la 19:00, la Sala de Spectacole a Cercului Militar National, la un concert de muzica clasica, muzica de film si tango, sustinut de ansamblul VivArte sub bagheta dirijorului Tiberiu Oprea. Evenimentul se deruleaza in cadrul Lunii Bucurestilor, festival organizat de Fundatia Calea Victoriei si Cercul Militar National.
  Dirijorul și violonistul Tiberiu Oprea este licenţiat al Universităţii Naţionale de Muzică – Bucureşti, secția dirijat de orchestră la clasa maestrului Ludovic Bacs, absolvind totodată şi cursurile de Master. În prezent activează ca prim-dirijor al Filarmonicii Piteşti – fiind fondatorul artistic al instituţiei înființate în anul 2007, ocupând postul de director artistic până în 2010. Cu un palmares violonistic impresionant, Tiberiu Oprea debutează la pupitrul Orchestrei Tineretului Bucureştean, la Sala Parlamentului, și este invitat apoi să conducă orchestra Jeunesses Musicales la Festivalul de la Belfort, Franţa 1997, precum și ansamblurile Voces Primaverae, Camerata Danubii, corul Madrigal.
  Tiberiu Oprea este dirijor colaborator al multor Filarmonici și instituții muzicale din ţară: Orchestra de Cameră Radio – București, Teatrul Național de Operetă Ion Dacian – București, Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski – Constanța, Filarmonica Mihail Jora – Bacău, Filarmonica Paul Constantinescu – Ploieşti, Filarmonica Banatul – Timișoara, Filarmonica Oltenia – Craiova, Filarmonica Botoșani, Filarmonica Arad, Filarmonica Ion Dumitrescu – Râmnicu-Vâlcea, Filarmonica Muntenia – Târgovişte, Orchestra Reprezentativă a Armatei la Sala Mihail Jora a Radiodifuziunii Române, ș.a.m.d.
   Unul dintre cele mai noi proiecte inițiate – VivArte – reprezintă aducerea în peisajul contemporan, într-o formă spectaculară, a conceptului muzicii de salon, cu atributele eleganței, accesibilității, virtuozității promovate în secolul al XIX-lea de celebrul Johann Strauss, iar în zilele noastre, de Andre Rieu.
   Sincretismul, spontaneitatea, interactivitatea demersului artistic (muzică, balet, patinaj artistic, proiecții video, invitați speciali, ș.a.) impune VivArte ca primul show de gen din România.

Programul concertului din Luna Bucurestilor este:

    Johann Strauss, Tunete și Fulgere
    Dmitri Shostakovich, Vals
     Carlos Gardel, Por Una Cabeza
     Scott Joplin, Original Rags
     Ennio Morricone, Gabriel’s Oboe
     Charlie Chaplin, This Is My Song
     Georges Boulanger, Avant de Mourir
     Astor Piazzolla, Libertango
     Ernesto de Curtis, Non Ti Scordar Di Me
     Euday Bowman, 12th Street Rag
     Iosif Ivanovici, Valurile Dunării
     G. Bizet, Preludiu la opera Carmen

Concertul va avea loc la Sala de Spectacole a Cercului Militar National,
intrarea din Bulevardul Elisabeta.

Participarea se face prin inscriere la contact@victoriei.ro
Accesul este gratuit, in limita locurilor disponibile.

Un comentariu:

  1. Acest ...tablou de informaţii ajută ,fie şi doar astfel,prin vizualizare în spaţiul virtual,la întrezărirea pârghiilor Artei şi Culturii,care susţin spiritualitatea animatoare a Neamului Românesc întru continuă şi trainică devenire revelatoare!

    RăspundețiȘtergere