Agentia de Stiri Bune
Inaugurarea lucrarilor la Parcul Salca
Oradea
19 aprilie 2013
În urmă cu câţiva ani, când vorbise prima dată despre amenajarea unui parc în zona de noroaie de lângă Lotus, foarte puţini credeau că proiectul se va materializa. Vineri însă, primarul Ilie Bolojan, a dat startul unui proiect care ar putea transforma cartierul Nufărul într-un loc de pelerinaj pentru toată Oradea. Asta pentru că aici vor fi amenajaţi peste 34 de mii de metri pătraţi de spaţii verzi, vor fi plantaţi sute de pomi, trandafiri şi lavandă, va fi amenajat un lac şi alei labirint.
Primarul Ilie Bolojan a susținut vineri, 19 aprilie, o conferință de presă în teren cu ocazia începerii lucrărilor de amenajare a Parcului Salca, un parc care va avea peste 41 de mii de metri pătraţi şi va deservi peste 40 de mii de locuitori ai Cartierului Nufărul.
"Necesitatea realizării acestui parc este evidentă. Cartierul Nufărul are peste 40.000 de locuitori, care au o singură zonă verde, de cca un hectar, amenajată din fostul Cimitir Seleuș.
Șantierul la noul parc public va dura 7 luni, astfel încât, în primăvara anului viitor vom putea vedea acestă zonă, momentan acoperită doar de pământ, că va fi în întregime verde.
Locuitorii zonei se vor putea bucura de noul parc, care va răspunde atât nevoii de recreere, cât și celei de agrement” a spus primarul Ilie Bolojan.
Lucrările sunt executate de asocierea de firme formată din S.C. Constructorul Sălard SRL și S.C. Gardener S.R.L.
La finalul lucrărilor, Parcul Salca va totaliza o suprafață de 34.140 mp, dintre care 21.721 mp de spații verzi amenajate.
În ceea ce privește structura teritorială a parcului, aceasta va cuprinde: 456 de metri pătraţi de gard viu de foioase, 532 de metri pătraţi de gard viu rășinoase, 528 de metri pătraţi de rozariu, 577 de metri pătraţi cu ierburi decorative, 7.447 de metri pătraţi de peluze, 359 de metri pătraţi de bambuși, 1.167 de metri pătraţi de arbuști (78 bucăți foioase, 207 bucăți conifere) şi 10.656 de metri pătraţi cu arbori (76 bucăți foioase, 102 bucăți conifere).
Aleile labirint se vor întinde pe 626 mp, iar suprafața aleilor pietonale pe 6.340 mp.
Prezent la conferință, arhitectul Ernest Pafka a spus: "Am gândit acest loc ca un parc public, împărțit în mai multe sectoare, astfel încât vegetația de aici să poată arăta vizitatorului frumusețea și culorile naturii din fiecare anotimp. Labirintul verde va fi un lucru inedit pentru Oradea. El ne va duce cu gândul la castelele vechi din Austria. Miresmele plăcute și frumusețea estetică vor veni și din zonele amenajate cu trandafiri și lavandă.
Întreg parcul va fi construit din materiale naturale, din piatră naturală, nu vom folosi asfalt sau betoane. Totodată, în zona centrală vor fi amplasate 4 corpuri de iluminat care se vor alimenta cu energie solară”.
Pe lângă toate acestea, parcul va avea şi un lac cu o suprafață a luciului de 5.453 de metri pătraţi.
După finalizarea lucrărilor, parcul va fi dotat cu mobilier urban, repectiv: panouri informative (4 buc), bănci de odihnă (24 buc), coșuri de gunoi (14 buc). De asemenea, vor fi amplasate două cișmele și două toalete ecologice.
Rețeaua de iluminat exterior va cuprinde 55 de stâlpi de iluminat.
Proiectul este finanţat de către Administraţia Fondului de Mediu, prin "Programul național de îmbunătățire a calității mediului prin realizarea de spații verzi în localități”.
Bugetul proiectului este de peste 2,7 milioane lei (cu TVA), din care două milioane, reprezentând 89,98% din cheltuielile eligibile ale proiectului vin de la Administrația Fondului pentru Mediu.
Contribuția proprie a Municipiului Oradea la bugetul contractat este de puţin peste 222 de mii de lei, iar cheltuielile neeligibile suportate din bugetul local reprezintă peste 503 mii lei.
***oradeapress.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu