Ploiești
ediția a XXV-a, 29 - 31 martie 2013
Poeti din Romania, Republica Moldova, Ucraina si Serbia, actori, artisti plastici, muzicieni, critici de arta vor fi prezenti la Ploiesti, in perioada 29-31 martie, pentru a participa la cea de-a XXV-a editie a Festivalului International de Poezie Nichita Stanescu.
Deoarece anul acesta se implinesc 80 de ani de la nasterea poetului, in cadrul manifestarii, Academia Romana va sustine, la Ploiesti, o sesiune omagiala dedicata acestuia.
Deschiderea festivalului va avea loc vineri, la ora 11.00, in sala de festivitati a Colegiului National I. L. Caragiale, unde vor fi prezente oficialitatile judetene si locale, acad. Marius Sala - vicepresedintele Academiei Romane, acad. Eugen Simion, acad. Radomir Andric - presedintele Uniunii Scriitorilor din Serbia, academicienii Mihai Cimpoi, Valeriu Matei, Vasile Tarateanu, Adam Puslojic, Nicolae Dabija, fosti colegi de clasa ai lui Nichita Stanescu, fostul profesor al poetului - prof. Constantin Enciu.
La ora 13:00, elevi de la Liceul de Arta Carmen Sylva, Colegiul Economic Virgil Madgearu si Colegiul I. L. Caragiale vor forma un "lant al poeziei" de la Colegiul National I.L. Caragiale pana la Muzeul Memorial Nichita Stanescu, iar la ora 14.30, la Cinema Premiera din Ploiesti va putea fi vizionat, gratuit, un film realizat de cineastul Ioan Grigorescu in memoria lui Nichita Stanescu.
La ora 17.00, publicul va putea urmari, la Casa Memoriala ce poarta numele poetului, dezbaterea Promovarea operei lui Nichita in cadrul festivalurilor de poezie, la care vor participa : Valeriu Matei (Republica Moldova), Adam Puslojic (Belgrad), Vasile Perja (Sighetul Marmatiei), Ioan Cojocariu (Caransebes); Constantin Stere (Ploiesti). Manifestarea va fi urmata de un recital de poezie sustinut de profesorul Nelu Stan.
Festivalul din acest an va oferi publicului ploiestean si prilejul reintalnirii cu actorul Ion Caramitru. Vineri, la ora 19.00, acesta va urca pe scena Teatrului Toma Caragiu pentru a sustine recitalul de poezie Frunza verde de albastru....
Sambata, 30 martie, Biblioteca Judeteana Nicolae Iorga din Ploiesti va organiza, de la ora 10:00, expozitia de carte Nichita Stanescu in lumea tiparului si va gazdui lansarea volumului Intre spovedanie si ruga - o antologie de poezie semnata de Vasile Tarateanu.
La sala UAP, tot la ora 10:00, va avea loc o expozitie dedicata lui Nichita Stanescu, cele mai bune lucrari de arta urmand a fi premiate de Primaria Ploiesti, iar la ora 12:00, la Colegiul National Nichita Stanescu vor fi decernate premiile Concursului international Lectii cu Nichita si va fi acordat Premiul Nichita Stanescu pentru incurajarea creatiei in randul tinerilor.
Muzeul Judetean de Arta Ion Ionescu – Quintus Ploiesti va gazdui, in aceeasi zi, la ora 17:00, o expozitie de arta realizata de artistii plastici: Iurie Matei (Chisinau) si David Buzgar (Spania) – eveniment prezentat de criticul de arta Pavel Susara. In cadrul aceluiasi eveniment va avea loc un moment artistic sustinut de actorul Eusebiu Stefanescu si de instrumentistul Dumitru Farcas.
Duminica, 31 martie, la ora 10:00, oamenii de cultura vor aduce un omagiu lui Nichita Stanescu, la statuia acestuia din centrul orasului, iar la ora 11:00, la Sala Europa a Consiliului Judetean Prahova, va incepe sedinta solemna a Academiei Romane, dedicata sarbatoririi a 80 de ani de la nasterea lui Nichita Stanescu. Aceasta va fi urmata de ceremonia de decernare a premiilor festivalului si de un moment artistic sustinut de actorul Eusebiu Stefanescu.
La Ploiesti vor mai fi organizate concursuri literare, expozitii, dezbateri, cenacluri de poezie, un workshop de pictura, proiectii de film etc.
Evenimente culturale vor gazdui si localitatile Urlati, Plopeni, Ceptura. In cele trei zile ale festivalului, in Parcul Nichita Stanescu din Ploiesti va fi deschis un targ de carte, in cadrul caruia vor fi lansate volume semnate de Nicolae Petrescu – Redi, Nicolae Baciut, Dionisie Duma, Stela Covaci, Mircea Colosenco, Ileana Vulpescu, Vasile Tarateanu.
***ziarulprahova.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu