marți, 12 februarie 2013

Maria Guth - O viață trăită pentru dans



Centrul Cultural Reduta


Brașov


15 februarie 2013







   Ea a adunat în jurul ei, de-a lungul celor 55 de ani de activitate neîntreruptă, mulţi copii care şi-au dorit să înveţe arta dansului. Mulţi au mărturisit impresia profundă pe care a lăsat-o în urma sa, reuşind să convingă oamenii de frumuseţea şi expresivitatea baletui clasic, iar pe alţii de faptul că baletul este alegerea potrivită pentru o carieră. 
   Reduta rămâne pentru totdeauna casa visurilor ei. "De la 12 ani am ales coregrafia. Nu-mi puteam imagina un alt viitor, nu mă puteam vedea în alt rol decât acela de pedagog în arta dansului. Am vrut să le transmit perfecţiunea mişcării, cu sufletul la gură şi cu inima sărind din piept... Mi-am învăţat dansatorii să fie pretenţioşi cu ei înşişi. În acest fel, ei devin pretenţioşi şi cu mine, astfel încât nu îmi permit să am vreo cădere. În momentul în care voi simţi că nu mai pot merge mai departe, mă voi retrage”. 
    Maria Guth a şlefuit multe talente şi le-a pus pe drumul succesului. O parte dintre ele vor evolua în acest spectacol coregrafic (incepand cu ora 18:00) dedicat unei cariere greu de egalat.
    Vă invităm şi la repetiţia generală care va avea loc joi, 14 februarie 2013, ora 18.30 !

Invitaţi: 

Ansamblul de balet şi dans contemporan Contraste 
Grupul Versus 
Grupul Arabesque 

Solişti:
Anca Iuga, Emilia şi Dorin Mirea, Nicolae Bălănică, Angela Conduraru, Ana & Lucian Costache, 
Ionuţ Demetriad, Iulia Farca, Viorel Gheorghe, Maria Moldovan, Cristina Neculaescu, 
Alexandra Roman

Mixaje muzicale: Suciu Florin
Regia şi coregrafia: Maria Maftei Guth

INTRAREA LIBERĂ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu