duminică, 25 noiembrie 2012

Suflet generos



Agentia de Stiri Bune


Lidia G. Paun


Donatie facuta Muzeului Unirii


Iasi




    În colecţia de patrimoniu a Muzeului Unirii, din cadrul Complexului Muzeal Naţional Moldova (CMNM) Iaşi, a intrat, în urma unei valoroase donaţii, o serie de obiecte din secolul al XIX-lea.
    Dincolo de valoarea obiectelor donate, impresionează gestul doamnei Lidia G. Păun, din Bucureşti, care a ales muzeul ieşean, la recomandarea criticului de artă Valentin Ciucă. 
    "Suntem foarte bucuroşi că mai există astfel de oameni care se gândesc să nu risipească valorile pe care le au şi să le doneze muzeelor. Ele rămân astfel mărturie a istoriei noastre, a faptului că am avut şi noi familii boiereşti mereu la curent cu tot ce însemna artă. Îi mulţumim acestei distinse doamne, care, ajunsă la o vârstă respectabilă, a făcut ca prin gestul domniei sale patrimoniul Muzeului Unirii să se îmbogăţească”, ne-a spus conservator Aurica Ichim, şeful Muzeului Unirii, care a avut privilegiul de a alege, personal, obiectele.
     Printre acestea se numără două sfeşnice din bronz, un ceainic de argint austriac, farfurii ornamentale franţuzeşti, austriece şi chinezeşti, un vas din ceramică cu scene romantice, o cutie de bijuterii şi o oglindă bogat ornamente, miniaturi din fildeş, un tablou – peisaj pe lemn cu ramă franţuzească, o statuetă şi multe altele. Generoasa colecţionară bucureşteană a oferit, de asemenea, câteva tablouri Muzeului de Artă din cadrul CMNM Iaşi. Domnia sa a precizat că a achiziţionat aceste obiecte, împreună cu soţul său, în anii '60, când consignaţiile din Bucureşti erau înţesate cu obiecte extrem de valoroase, la preţuri mici. "Doresc să donez Complexului Muzeal Naţional Moldova un număr (în funcţie de alegerea expertei dumneavoastră) de obiecte de artă. Singura mea condiţie este ca acestea să fie expuse permanent”, precizează dna Lidia G. Păun, în actul de donaţie.
     După ce vor fi evaluate de o comisie de experţi şi inventariate, aceste obiecte vor fi expuse şi vor putea fi admirate de către vizitatorii din ţară şi străinătate. (Evenimentul.ro; Gina Popa)


    Muzeul Unirii este situat în centrul oraşului Iaşi, pe strada Lăpuşneanu nr.14, şi cuprinde un valoros patrimoniu de istorie modernă.
    Construită la începutul secolului al XIX-lea, în stil neoclasic, casa s-a aflat în proprietatea mai multor familii boiereşti cunoscute din Moldova: Catargi, Paladi, Cantacuzino-Paşcanu, Ghica.
    Între 1859-1862, palatul este închiriat pentru a servi drept locuinţă domnitorului Principatelor-Unite, Alexandru Ioan Cuza. Cei patru ani au fost suficienţi pentru ca edificiul să rămână în memoria colectivă sub numele de Palatul Cuza.
    În timpul primului război mondial, când Bucureştiul este ocupat de trupele germane, regele Ferdinand şi-a stabilit aici cartierul general.
    Sub actuala denumire, Muzeul Unirii, deschis la 24 ianuarie 1959, recent restaurat şi reamenajat, cuprinde colecţii importante privind istoria Unirii Principatelor Române.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu