Impresionism & Postimpresionism romanesc

Artmark

Ateneul Roman, Bucuresti

25 septembrie 2012

Expoziţia loturilor se va desfăşura în două locuri, astfel:

Artmark, Palatul Cesianu-Racoviță, Str. C.A. Rosetti nr. 5, sector 1, București:

Marți, 11 septembrie – Miercuri, 12 septembrie
Orar de vizitare: 10.00 – 21.00

Vineri, 14 septembrie – Duminică, 16 septembrie
Orar de vizitare: 10.00 – 21.00

Luni, 17 septembrie
Orar de vizitare: 10.00 – 18.00

Marți, 18 septembrie
Orar de vizitare: 16.00 – 21.00

Miercuri, 19 septembrie – Duminică, 23 septembrie
Orar de vizitare: 10.00 – 21.00

Luni, 24 septembrie
Orar de vizitare: 10.00 – 19.00

Ateneul Român, Str. Benjamin Franklin nr. 1, sector 1, București:

Marți, 25 septembrie
Orar de vizitare: 10.00 – 19.00

   Contribuţie a lui Grigorescu la tematica de plein air a Impresionismului, tipologia cunoscută a seriilor panteiste de ciobani devine de această dată cadru pentru un anume exerciţiu pictural voit de artist, făcând parte din estetica schiţei care-i este atât de dragă. Spre deosebire de atâtea variante ale subiectului, construcţia pe verticală rezervă cerului o mică porţiune de alb colorat, un triunghi, imaginea rămânând dominată de interesul pentru personaj şi relaţia spaţială a acestuia cu natura. Îmbăiat în atmosfera văratică, identificabilă ca atare prin calitatea luminii şi cromatica vegetaţiei, personajul gracil şi delicat este parcă adus în planul din faţă, spre a i se putea descifra dulceaţa trăsăturilor şi expresia melancolică a figurii. El ne evocă acea preţioasă informaţie din amintirile lui Constantin Istrati referitoare la Maria Danciu, model preferat, soţia artistului, pe care acesta o deghiza uneori în haine de cioban, pictând-o ca atare sur le motif.

   Materia cromatică e dispusă cu o mare siguranţă prin gesturi rapide de penel, într-o reţea de tuşe libere şi dezinvolte, aşternute în plan vertical ca nişte mari virgule sau ca nişte pete ce trimit cu gândul la abstracţionism. Suprafaţa tabloului “se încarcă” de materie picturală, dar nu în exces, ci paradoxal, prin transparenţe, pulsaţia întregii imagini sugerând trimiteri spaţiale. Aşa cum se întâlneşte adesea la Grigorescu, lucrarea este pictată pe o pânză adusă din Franţa, ce poartă ştampila fabricantului şi a vânzătorului de articole de pictură - Alexis Ottoz şi Félix Voisinot - , adresa magazinului, Notre Dame de Lorette 46, aflându-se în apropierea zonei în care artistul a avut atelier mai mulţi ani la rând.

   Sinteză fericită între ceea ce autorul şi-a propus şi calitatea expresivă a propriului său gest, lucrarea se impune prin conotaţiile ei de modernitate, aşa cum se petrece de multe ori în faza din jurul anului 1900, căreia pictura de faţă îi aparţine probabil. Paleta compusă din culorile naturii, este şi ea specific grigoresciană.

   Autodefinindu-se încă de la începuturile carierei sale, adept al principiilor impresioniste, o artă conform propriilor cuvinte, „nemărginit cuprinzătoare de senzaţii” ce oferea „uriaşe perspective pentru cântăreţii celei mai extraordinare dintre sărbătorile naturii: nunta culorilor cu lumina”, Nicolae Tonitza a aspirat la descoperirea unei expresii picturale contemporane, personale, căutând mijloace noi, neatinse de convenţii, prin care să poată exprima propriile sentimente şi concepţii despre viaţă.

   Încă de la primele formulări plastice, nota distinctivă a personalităţii sale artistice este pasiunea; pasiunea de a explora universul sensibilităţii umane în lumina propriei sensibilităţi, de a cerceta realul şi idealul. Rezultatul către care tinde este de fiecare dată articulat în mod profund, interpretat la nivel de idee şi exaltat prin formă. Vorbim aşadar de un proces meditativ incipient, „căci un artist, mai înainte de a produce, contemplă (...) timp îndelungat, contemplă cu smerenie natura care-l înconjură, viaţa care se agită în juru-i şi din care el face parte cu tot sufletul şi tot trupul lui”, cum singur afirma în 1915.

   Cu această nouă concepţie plastică, Tonitza abordează încă din primele sale călătorii la Balcic (începând cu anul 1933) o suită de opere sustrase din pitorescul şi orientalismul locului. În anul 1936, artistul realiza cea mai extinsă operă caracterologică de până atunci, prin portretizarea unui număr considerabil de personaje întâlnite şi observate la faţa locului. Legătura permanentă şi indisolubilă dintre modelele sale şi atmosferă, este observabilă atât în schiţele realizate sumar, sub impresia de moment, cât şi în uleiurile acestora, elaborate ulterior, în atelier. În septembrie 1934, din cafeneaua lui Ismail, într-o scrisoare adresată colecţionarului A. Lehrman, artistul îi confesa acestuia reuşita formării unei echipe „de vreo 5-6 turcaleţe mici care-mi vin regulat la poză. Am schiţat până acum (în afară de ceea ce am distrus) – vreo 15 chipuri din care sper să scot ceva, prelucrând în atelier, la iarnă.” (v. Barbu Brezianu, Irina Fortunescu, „Corespondenţă”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1978,p. 287) Numele modelelor le vom afla doi ani mai târziu, în urma participării artistului la Salonul Oficial de Desen şi Grafică din 1936, când acesta participa cu 7 tuşuri (poziţiile 385-391), printre care amintim: “Gurli tătăroaică”, “Rachiș-Ali”, “Asim Selim plăcintarul”, la care se adaugă numele altor localnici, în preajma cărora Tonitza şi-a desăvârşit cariera artistică (Tefik, Ali-Memet, Afizé, Cadié, Fatma, Nezibé sau Hagi Iusup Memet).

   Din semiprofil, tânăra tătăroaică Rachiş Ali, modelul prezentei opere, este surprinsă în manieră tipică, misterioasă. Influenţele japonizante transpar din liniile ochiului şi ale buzelor. Cu un aer de senzualitate, mister şi melancolie, tânăra tătăroaică invită privitorul spre zări nebănuite şi vremuri îndepărtate, întruchipând în mod ancestral un întreg popor, impasibil la noțiunea timpului.