vineri, 17 august 2012

La Belle Epoque in Bucuresti



Initiative de toata lauda


Idei Urbane - Plimbari Urbane


 Modernizarea orasului sub Carol I


Bucuresti


18 august 2012



     Vă fac o invitație la un nou eveniment Plimbari Urbane. Sâmbătă, 18 august, ne plimbăm pe noul traseu La Belle Epoque in Bucuresti - Modernizarea orasului sub Carol I. Vom discuta despre dezvoltarea extraordinară a oraşului în perioada domniei lui Carol I. Vom descoperi împreună modul în care oraşul vechi a fost transformat prin investiţii în infrastructură, prin edificarea unor construcţii emblematice şi transformarea definitivă a unei foste zone de mahala. Pe întregul traseu veți putea vedea imagini de epocă, planuri vechi și noi, schițe, astfel încât să aveți o imagine completă a modului în care a evoluat această zonă.

     Data: 18 august 2012
     Punct de întâlnire: Gara Filaret


          chiar în faţa intrării principale a gării – actuala Autogară Filaret
     Ora de întâlnire: 11:00
     Traseu: Gara Filaret – Str. Dr. Constantin Istrati – Piaţa Libertăţii – 

          Str. General Candiano Popescu – Calea Şerban Vodă – Parcul Carol I – 

          Str. Cuţitul de Argint
     Durata: plimbare aprox. 2 ore (dacă se dorește, după plimbare putem continua 

          discuția la o cafenea din zonă)
     Tarif: 25 lei de persoană


     Inscriere si informatii: 

          ideiurbane@gmail.com
          www.ideiurbane.ro

  Despre proiectul Plimbari Urbane:


       Fiecare eveniment se desfășoară în general la sfârșit de săptămână. În cursul săptămânii vom anunța ce traseu parcurgem la sfârșitul săptămânii și așteptăm înscrierile prin mesaje pe email sau pe pagina de contact. Plimbările sunt structurate în același fel:  o mică introducere în care vă voi povesti ce vom vizita, prin ce zone ne poartă traseul și lucrurile de ordin “administrativ”. Apoi urmează parcurgerea traseului, durata unei plimbări fiind de 1 oră jumatate până la 2 ore. Pe întregul traseu avem pregătite materiale, planuri, schițe, poze și explicații pentru tot ce credem că trebuie pus în evidență. Vom face și pauze scurte în care vom discuta despre anumite detalii din cadrul unor zone. După încheierea plimbării sunteți invitați la o cafenea. Aici vom putea continua discuția, consultând în continuare materialele pregătite, în același timp încercand să ne gândim împreună la soluții de refacere a anumitor zone.
      Fiecare plimbare conține cele trei elemente: introducere, plimbarea pe traseu și discuțiile la cafenea. Plimbarea urbană pe care o propunem este un mod de a vă întelege orașul și o încercare de a vă prezenta și câteva noțiuni simple de urbanism. Pentru că sunt sigur că fiecare are o soluție pentru dezvoltarea unei zone, vom încerca să schițăm împreună câteva soluții de principiu.
      Pentru că în orice societate normală orice serviciu oferit se platește, plimbările urbane au un tarif fix. Prețul include prezentarea și parcurgerea întregului traseu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu