Festivalul Antic Tomis
Constanta
17 - 19 august 2012
Programul manifestarii
Prima zi,
vineri, 17 august va demara de la ora 17:00 cu o Ceremonie de deschidere în
cadrul căreia se vor prezenta Asociaţia Terra Dacica Aeterna, Legiunea XIII
Gemina Cohors Prima, Dacii liberi, Hasta Sarmatorum şi Legiunea IV Scythica.
Ceremonia conţine şi un ritual pentru a cere ajutor zeului Jupiter Optimus
Maximus, precum şi cercetarea auspiciilor, pentru a vedea dacă acestea sunt
favorabile Festivalului Antic Tomis. Gazdele evenimentului: Preşedintele
Asociaţiei Litoral – Delta Dunării Corina Martin, Preşedintele Consiliului
Judeţean Constanţa Nicuşor Constantinescu şi Primarul Oraşului Constanţa Radu
Mazăre, împreună cu Tribunul Cetăţii Tomis vor aprinde Flacăra Tomisului, ce va
rămâne aprinsă pe toată durata festivalului. În rolul Tribunului Cetăţii Tomis
participanţii îl vor regăsi pe actorul constănţean, specialist în teatru antic,
Liviu Manolache.
Prima zi
continuă cu Parada antică, o paradă militară ce are în componenţa sa romani,
daci, sarmaţi, sciţi şi traci al cărei traseu este Edificiul Roman cu Mozaic
Tomis – Poarta 1 – Faleza Cazino – Comandamentul Flotei (Str. Remus Opreanu) –
Piaţa Ovidiu.
În tabăra
din parcul cu pini de la Edificiul Roman cu Mozaic evenimentele continuă cu o
reconstituire istorică a evenimentelor din anul 102 şi prezentarea luptei
dintre Daci şi Romani de la Adamclisi.
Ziua a 2-a,
sâmbătă, 18 august, începe la ora 10.00 şi este dedicată interacţiunii intre
participanţi şi asociaţiile de reconstituire istorică, astfel: ateliere de
reconstituire istorică de bucătărie dacică şi romană, modelaj în lut/ceramică,
fierărie, ţesut şi împletit, confecţionări zale, jocuri romane antice, atelier
de tras cu arcul, atelier de aruncare a suliţei, antrenamente militare,
probarea unor piese de echipament, fotografii cu reenactorii, etc.
Urmează
EVOCAREA construirii monumentului triumfal TROPHAEUM TRAIANI şi a altarului FUNERAR dedicat sodaţilor
romani căzuţi în luptă de către armata romană învingătoare: tactici militare,
lupte demonstrative şi o reconstituire a serbărilor care aveau loc după astfel
de ceremonii.
Tot în
cadrul acestei zile publicul participant la festival are oportunitatea de a
viziona filme cu reconstituiri 3D ale cetăţilor Tomis, Histria, Adamclisi şi un
film documentar de prezentare a traseului turistic Constanta-Istria-Cheile
Dobrogei.
Ziua a 3-a,
duminică, 19 august, va începe la ora 10:00, cu Parada cuceritorilor romani
prin cetatea Tomis, pe traseul: Parcul arheologic de la Prefectura – Bulevadrul
Tomis – Piaţa Ovidiu – Edificiul Roman cu Mozaic. Festivalul se încheie cu
ceremonia de stingere a Flacării Tomisului şi înmânarea acesteia custodelui
cetăţii Tomis pentru ediţia următoare a festivalului. Acest moment este ultima
oportunitate a constănţenilor de a se fotografia cu soldaţii şi civilii daci,
romani, sarmaţi, traci şi sciţi până la următoarea ediţie a festivalului.
În afară de
acest program încărcat de trei zile, organizatorii au pregătit multe surprize
şi elemente inedite participanţilor la festival ce cuprind ateliere de muzică
antică, posibilitatea achiziţionării de produse bio şi ecologice, alimentaţie
publică, o ambiantă realizată cu muzica antică reconstituită electronic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu