sâmbătă, 18 august 2012

Expozitia: Nostalgii



Arta plastica contemporana romaneasca


Medi Wechsler Dinu


Galeria Irecson, Bucuresti


23 august - 11 septembrie 2012






   Noua expoziţie personală semnată Medi Wechsler Dinu va fi vernisata joi, 23 august 2012, de la ora 17:00, fiind prezenta si artista.
   Expoziţia cuprinde peste 30 de lucrări de acuarelă, realizate în diferite perioade de creaţie, ce n-au mai fost până acum niciodată expuse şi sintetizează totodată preocupările tematice ale pictoriţei. Alături de peisaj, vor fi expuse portrete şi naturi statice. Lucrările provin atât din perioada interbelică, cât şi din epoca postbelică, precum şi din deceniile şapte şi opt ale secolului XX şi aparţin colecţiei Fundaţiei HAR, organizatoarea evenimentului.
   Expoziţia este deschisă în perioada 23 august – 11 septembrie 2012. 
   Curator: Luiza Barcan. 


 
   
    Medi Wechsler Dinu a aniversat pe 4 ianuarie 103 de ani de viaţă. Face parte din generaţia de aur a artiştilor români formaţi în perioada interbelică. A fost o apropiată a cercurilor avangardiste, fără a se lăsa însă influenţată de acest curent.
    Evenimentul face parte din programul Restituiri, iniţiat de Fundaţia HAR în anul 2002, care a cuprins mai multe expoziţii ce au urmărit readucerea în atenţia publicului a unor artişti români de valoare fie uitaţi, fie retraşi într-un nemeritat con de umbră. Printre acestea s-au numărat: Seniori ai picturii româneşti contemporane (trei ediţii), Iosif Sava şi invitaţii săi în desenele Rodicăi Ciocârdel Teodorescu, retrospectiva Medi Wechsler Dinu, prilejuită de aniversarea centenarului artistei.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu