miercuri, 14 noiembrie 2018

La izvoarele limbii române în anul Centenarului




Muzeul de Istorie Locală și Etnografie 


Brad 


15 noiembrie 2018




   Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, prin intermediul Muzeului de Istorie Locală și Etnografie Brad, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara vă invită joi, 15 noiembrie 2018, ora 16:00, să participați la activitatea culturală cu titlul La izvoarele limbii române în anul Centenarului.
    În cadrul acestei acțiuni culturale, desfășurată sub forma unei șezători la sediul muzeului din Municipiul Brad, Str. Cloșca, Nr. 4, vor participa poeți populari din zonă și va fi lansată cartea poetei Ileana Cornelia Neaga,cu titlul Ca pă la noi.
   "Așa precum oamenii, și cuvintele mor, se trec odată cu timpurile, se uită. Salvăm câte ceva dintre obiectele ieșite din uz, așezându-le în muzee, iar cuvintele unei limbi le salvăm punându-le în dicționare sau prin scrieri în grai. Fără să fie notate undeva, cuvintele din dicționarul Corneliei, în scurt timp ar fi pierdute. Ele, cuvintele vechi din limbă, vin pentru omul modern ca o desfătare, ca o dedulcire a lui cu apa vie, neîncepută, sorbită direct de la izvoarele limbii române. Unele dintre aceste cuvinte ne aduc străbunii înapoi, ne întorc mult în trecut, ne ajută să străbatem veacurile în sens invers. Variantele geografice ale unei limbi sunt cunoscute sub denumirea de dialecte și graiuri. Așadar, limba comună prezintă deosebiri de la o regiune la alta, iar dialectul și graiul sunt subdiviziuni ale unei limbi. Atât în cazul graiului cât și în cazul dialectului, deosebirile sunt mai ales de ordin fonetic și lexical, și mai puțin de ordin morfologic și sintactic”, ne spune muzeograful Monica Dușan.
    Acțiunea cultural-etnografică organizată de Muzeul de Istorie Locală și Etnografie Brad se încadrează în șirul evenimentelor dedicate Centenarului Marii Uniri!
Vă așteptăm!
Secția de Marketing și Relaţii cu Publicul

Salonul de literatură Junimea




Ștefan Baciu 


Muzeul Mihai Eminescu, Iași 


15 noiembrie 2018




Prin parcurile Publice din Sudul României




Muzeul Național Cotroceni 


București 


15 noiembrie 2018




    Pe 15 noiembrie, ora 18:30, vă invităm la o plimbare imaginară prin parcurile Publice din Sudul României.
    Volumul Prin parcuri publice din sudul României și expoziția omonimă marcheză finalul proiectului multidisciplinar prin care am încercat să informăm toate categoriile de public cu privire la valorile culturale și ecologice ale acestora și să contribuim astfel la sensibilizarea factorilor decizionali și la responsabilizarea comunității
18:30-18:45 Wellcome coffee
18:45-19:30 Prezentare proiect și expoziție moderate de Alina Chiciudean.
Alexandru Mexi- peisagist, manager de proiect
Diana Culescu- peisagist, președinte. AsoP România
19:30-19:45 Proiecție film scurt
19:45-20:15 Lansare album omonim
Ștefan Bâlici - conf. Univ. dr. la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu. Actualmente Director al Institutului Național al Patrimoniului, vicepreședinte asociația ARA, membru ICOMOS și membru în Consiliul EUROPA NOSTRA
Ana Felicia Iliescu - prof. univ. dr. USAMV București, 
fondator al Școlii de Peisagistică din România.
Alexandru Mexi
20:15-20:30 Întrebări, răspunsuri, vernisaj și vin d'honneur

Înscrierea la eveniment se face folosind link-ul:
https://goo.gl/forms/oWhdG6O6II2bJCV12
Etapă obligatorie, potrivit protocolulului Muzeului Național Cotroceni.

Despre Romanovi...




Simon Sebag Montefiore 


Biblioteca Centrală Universitară, Librăria Humanitas, București 


21 - 22 noiembrie 2018





    Simon Sebag Montefiore va vorbi despre cel mai recent volum istoric, Romanovii (1613-1918) pe 21 noiembrie, de la ora 19:00, la Biblioteca Centrală Universitară, alături de jurnalistul 
Ion M. Ioniță
   La 100 de ani de la moartea familiei Romanov, ultimii țari ai Rusiei, Simon Sebag Montefiore vine în România la invitația Editurii Trei, pentru această dezbatere fascinantă despre cea mai spectaculoasă dinastie din vremurile moderne – Romanovii (1613-1918).
   Saga istorică a cucerit deja întreaga lume și este bestseller internațional. Cartea spune povestea intimă a ascensiunii și prăbușirii fabuloasei dinastii a Romanovilor. Celebrul istoric britanic, om de televiziune și autor de romane de succes va participa la două mari evenimente culturale, cu public.

Românii în Primul Război Mondial. Marea Unire de la 1918




Muzeul Național Brukenthal 


Sibiu 


15 - 16 noiembrie 2018





    Muzeul Național Brukenthal, prin secția Muzeul de Istorie Casa Altemberger organizează, în perioada 15-16 noiembrie 2018, simpozionul național anual cu tema Românii în Primul Război Mondial. Marea Unire de la 1918.
    Simpozionul este organizat în două secțiuni: Istorie (cuprinzând studii relevante pentru perioada secolelor XIX-XX) și Patrimoniu.
Participă peste 20 de specialiști din Sibiu și din țară (Bistrița, Oradea, Brașov și Galați).
Programul simpozionului la 

Să ne cunoaștem artiștii




De pe scenele teatrului românesc de-odinioară 


Gheorghe Cristescu






Consemnare publicată în Caiet program, Nr. 18.
Teatrul Național I. L. Caragiale. Stagiunea 1972 - 1973.


Gh. Cristescu alături de Coca Andronescu în Hangița de Carlo Goldoni.
Alături de Costache Antoniu, Sanda Toma, Eugenia Popovici, Coca Andronescu
și Silvia Dumitrescu-Timică, în Titanic-Vals.







În Moartea ultimului golan de Virgil Stoenescu.
Împreună cu Radu Beligan în Prizonierul din Manhattan.


Interviu publicat în Caiet-program, Nr. 23, Teatrul Național I. L. Caragiale.
Stagiunea 1974 - 1975.





Anchetă publicată în Caiet program, Nr. 28, Teatrul Național I. L. Caragiale.
Stagiunea 1975 - 1976.



Amintire publicată în Caiet, Nr. 39, Teatrul Național I. L. Caragiale.
Stagiunea 1977 - 1978.




Amintiri despre apă. Re minor




Lansare de carte 


Ivan Stankov 


Librăria Humanitas, Cișmigiu, București 


14 noiembrie 2018




    Vă așteptăm miercuri, 14 noiembrie, ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la lansarea volumului de povestiri Amintiri despre apă. Re minor de Ivan Stankov, apărut la Editura Humanitas, în traducerea Marianei Mangiulea Jatop. La eveniment vor participa, alături de autor, Mircea Cărtărescu și Lidia Bodea, directorul Editurii Humanitas.
    "Citiți-l pe Ivan Stankov! Nu vreau să mă bucur doar eu de descoperirea acestei cărți de o rară, evanescentă și nostalgică frumusețe, care ne aduce-n minte nouă, cititorilor români, când povestirile mitice, spiritualizate, ale lui Ștefan Bănulescu, când lumea prodigioasă a prozelor lui Dan Coman.
    Satul de pe malul drept al Dunării, de unde încep și unde sfârșesc cele douăsprezece povestiri, e un Macondo bulgar străbătut de un fior bogomilic. Poveștile mai multor generații de pescari, marinari, muncitori aflați mereu pe drumuri, femei și copii rămași acasă, emigranți în Argentina și Italia se încrucișează în sclipirea constantă și fascinantă a apelor. Glasurile celor vii și-ale celor morți se-amestecă indiscernabil cu marele glas al Dunării, care nu străbate doar pământurile, ci trece literalmente prin trupul fiecărui personaj, despărțind malul său drept de cel stâng. Mi-e greu să-mi aduc aminte de altă scriere în care apa să aibă un glas la fel de copleșitor: sicriele plutesc în gropi pline de apă și refuză să se scufunde, ploile și grindina sunt apocaliptice ca-n scenele de diluviu dantești, oamenii mor mereu în apă și prin apă, iar când Dunărea seacă până la fund ies în procesiuni și se amestecă iar printre cei vii. Vizionarismul cărții se umflă misterios din cel mai arid material: pietrele de râu sunt calde și cresc, femeile miros a pâine caldă, florile de mină evocă orașe îndepărtate. Detaliile sunt apropiate de ochii cititorului ca sub o lupă deformantă. Formulările, din loc în loc, au o grație memorabilă.
Scrisă cu sobrietatea din Dubliners, cartea lui Ivan Stankov dă impresia de soliditate narativă, în ciuda poeziei vădite pretutindeni. În totului tot, Amintiri despre apă e pentru mine una dintre cele mai plăcute surprize din ultima vreme.“ – Mircea Cărtărescu.
    Ivan Stankov s-a născut la 30 noiembrie 1956 în satul Gomotarți, regiunea Vidin. Din 1985 a îmbrățișat cariera universitară și actualmente este profesor la Universitatea din Veliko-Târnovo, unde ține cursuri de literatură bulgară. Pe lângă activitatea didactică, participă activ la viața literară din țara vecină, inclusiv cu articole și luări de poziție în presa de specialitate. În peisajul criticii literare bulgare, Ivan Stankov este o voce inovatoare și cu autoritate, cele șapte volume ale sale consacrate unor scriitori bulgari și unor aspecte din evoluția literaturii bulgare a secolelor XIX și XX fiind extrem de apreciate. 
    Din anul 2014, odată cu apariția primului său roman, Amintiri despre apă. Re minor, putem vorbi și despre scriitorul Ivan Stankov. Al doilea volum, intitulat Străzi și vapoare. Sol minor, a fost publicat în 2017 – ambele romane fiind distinse cu prestigioase premii literare naționale. Ele constituie primele două părți ale unei trilogii sau ale unei "simfonii“. Prima carte, în re minor, este despre moartea unui sat, a doua, în sol minor, vorbește despre pieirea unui oraș, iar a treia – în sol major (Nume sub zăpadă. Sol major, nepublicată încă) – despre sfârșitul unei țări. După cum susține autorul, "cele trei acorduri stau la baza blues-ului, muzica tristă și romantică din care au luat naștere majoritatea stilurilor muzicale contemporane“.