marți, 4 aprilie 2017

În dialog cu al treilea




Lansare de carte 


Leonard Matei 


Muzeul Casa Cuza Vodă, Galați


7 aprilie 2014





   Muzeul de Istorie Paul Păltănea Galaţi vă invită vineri, 7 aprilie 2017, ora 16:00, la evenimentul cultural prilejuit de lansarea cărții: În dialog cu al treilea, autor Leonard Matei.
   "Poesia lui Leonard nu se cere decriptată, ea te pune imediat în contact cu o atmosferă proprie, bine conturată, pregnantă, electrizată după anumite linii de forţă, spre aici sau spre dincolo «cu inima de care copilul este nedespărţit».
   Poet matur, sobru, deloc grăbit, aflat acum la a doua carte, Leonard Matei ne face părtaşi unui spectacol interior condus cu luciditate de la monolog la dialog, fie şi cu acest misterios al treilea.” (Iulian Grigoriu – Prefață În dialog cu al treilea)
   Evenimentul se va desfăşura la Muzeul Casa Cuza Vodă (str. Al. I. Cuza, nr. 80), secţie a Muzeului de Istorie Paul Păltănea Galaţi.

Călătorie în Maramureş




Arta plastică contemporană românească 


Veress Pietrar Elisabeta 


Muzeul Județean Satu Mare 


4aprilie 2017


 


   Muzeul Județean Satu Mare Secția Artă vă invită marți, 4 aprilie 2017, ora 14:00, la vernisajul expoziţiei de artă plastică: Călătorie în Maramureş semnată Veress Pietrar Elisabeta. Artista este absolventă a Facultății de Litere din Baia Mare – Secția Artă promoţia 2011, iar în anul 2016 absolvă şi cursurile masterale ale aceleiaşi instituţii. Pe parcursul anilor a avut numeroase expoziții în țară și străinătate, la Satu Mare aflându-se pentru prima dată cu o expoziţie personală. Expoziţia alcătuită din peste 40 de lucrări, propune publicului sătmărean o incursiune plastică prin întreg Maramureşul.
Vă aşteptăm !

luni, 3 aprilie 2017

Muzeul din Deva – Arc peste timp



Muzeul Civilizației Dacice și Romane


Deva 


4 aprilie 2017





   Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara, vă invită să participați marți, 4 aprilie 2017, la vernisarea expoziției Muzeul din Deva – Arc peste timp. Evenimentul, organizat în parteneriat cu Muzeul Național Brukenthal Sibiu, va avea loc în Palatul Magna Curia începând cu ora 11:00.
   Expoziția, care prezintă în 30 de panouri cele mai importante momente din istoria de mai mult de un secol a instituției devene, a fost gândită de dr. Iosif Vasile Ferencz, cercetător științific la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, împreună cu dr. Alexandru Nicolaescu (curator) și Chris Balthes (grafic design) de la Muzeul Național Brukenthal și a putut fi admirată inițial la Sibiu, în Cabinetul de Cartografie din incinta Palatului Brukenthal, în perioada 19 octombrie – 6 noiembrie 2016. La realizarea expoziției au colaborat dr. Daniel I. Iancu și dr. Marius Barbu.
    "Muzeul Național Brukenthal Sibiu a inițiat în cursul anului trecut un proiect intitulat Colecții private și muzee din România, în cadrul căruia a cooptat mai mulți parteneri printre care se numără și Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva. Proiectul își propune să prezinte cele mai vechi muzee din România, astfel încât, în cadrul expoziției intitulate Muzeul din Deva – Arc peste timp se redă istoria Muzeului Civilizației Dacice și Romane prin intermediul unor materiale foto-documentare ce descriu evoluția instituției de la constituirea colecțiilor în ultima parte a secolului al XIX-lea și până în prezent. Sunt de asemenea prezentate personalitățile care au ajutat la dezvoltarea colecțiilor și a muzeului precum și activitatea științifică valorificată în reviste de specialitate”, a declarat dr. Iosif Vasile Ferencz.
Biroul de Relaţii cu Publicul


Icoanele, mărturii ale ortodoxiei




Interferențe Culturale - Culturi și Civilizații 


Victor Simion 


Cercul Militar Național, București 


6 aprilie 2017






   Joi, 6 aprilie 2017, ora 18ș15, la Sala Ştefan cel Mare şi Sfânt, va avea loc expunerea Icoanele, mărturii ale ortodoxiei. Temă dedicată Sărbătorilor Pascale susținută de prof. dr. 
Victor Simion, istoric de artă. Expunerea este însoțită de prezentarea unui film documentar.
Intrarea liberă.

Veșmânt - Formă, Culoare, Magie




Design vestimentar 


Cristiana Maria Purdescu 


Galeria Orizont, București 


3 - 18 aprilie 2017





   Galeria Orizont a Uniunii Artiștilor Plastici din România împreună cu artista Cristiana Maria Purdescu au onoarea de a vă invita la vernisajul expoziției de design vestimentar
Veșmânt │Formă, Culoare, Magie
Evenimentul va avea loc marți, 4 aprilie 2017, ora 18:00.
Prezintă criticul și istoric de artă, Doina Ișfănoni
   Creația vestimentară expusă la Galeria Orizont reprezintă o sinteză a experiențelor mele culturale bazate pe o consistentă cercetare și analiză a istoriei costumului, a materialelor, a accesoriilor în diferite contexte, aparținând mai multor civilizații și epoci.
   Sistemul de proiectare a veșmintelor este prezentat și explicat dintr-o perspectivă imaginativă / conceptuală, pornind de la practici specifice și de la un alfabet propriu de forme, culori și modele.
   Preocupările ce se evidențiază în creația personală, atât din punct de vedere al practicilor specifice, cât și din punct de vedere teoretic, al cercetării și analizei legate de moda vestimentară feminină, s-au manifestat nu numai în direcția enunțată, ci ele s-au concentrat și asupra clarificării identității elementelor simbolice ale obiectelor vestimentare create, dar și pe interpretarea acestora din perspectiva artelor vizuale. (Cristina Maria Purdescu)
Curator: Dan Alexandru Roșeanu
Expoziția poate fi vizitată în perioada: 3 – 18 aprilie 2017

Pavel Dan şi ethosul tradiţional




Vasile V. Filip


Liceul Tehnologic Lechința


4 aprilie 2017





   Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Biblioteca Județeană George Coșbuc, Societatea Scriitorilor Din Bistrița-Năsăud, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud şi Liceul Tehnologic Lechinţa, organizează conferinţa Pavel Dan şi ethosul tradiţional susţinută de prof. dr. Vasile V. Filip.
   Conferinţa va avea loc marţi, 4 aprilie 2017, la Liceul Tehnologic Lechinţa, începând cu ora 13:00.
   Amfitrionul întâlnirii este prof. Raluca Baciu, directorul Liceului Tehnologic Lechinţa, iar moderator este prof. Adrian Iliuţă.

Goticon




Arta plastică contemporană românească 


Marian Truțulescu 


Palatul Administrativ, Timișoara 


6 aprilie - 4 mai 2017




    Vernisajul expoziției de grafică și pictură Goticon a artistului vizual Marian Truțulescu, profesor doctor în arte vizuale şi membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, va avea loc joi, 6 aprilie, ora 18:00, la Palatul Administrativ din Timişoara (Bld. Revolutiei din 1989 nr. 17).     În deschidere vor lua cuvântul: prof. univ. dr. Ioan Iovan - critic şi istoric de artă și Ioan Szekernyés - istoric şi critic de artă, preşedinte al UAP Timișoara. La sfârșitul vernisajului va avea loc un moment muzical oferit de Duo Harpa si Vioara cu Mihaela Faur și Marta Chis.     
    Expoziția va fi deschisă în perioada 6 aprilie – 4 mai 2017. O parte dintre lucrările ce vor fi pe simeze, au fost expuse și la Centrul European Cultural și de Tineret pentru UNESCO Nicolae Bălcescu din București .