Asociația Fotoclub Mircea Faria din Craiova, în
parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român vă invită joi, 3 noiembrie,
ora 17:00, la sala Acvariu, la vernisajul expoziției Fântânile Olteniei.
Expoziția găzduiește lucrările fotografilor Dorian Delureanu și Cristian Bassa
și este rezultatul unui proiect de cartografiere a fântânilor de uz comunitar
din regiunea Olteniei.
Expoziția va fi deschisă la Muzeul Național al Țăranului
Român, sala Acvariu, în perioada
3-27 noiembrie 2016. Intrarea este liberă.
"Multe fântâni fuseră în Oltenia, spun localnicii, dar și
puține rămaseră în picioare, oamenii împrăștiindu-se, locurile schimbându-și
proprietarii, drumurile și hotarele. S-a dus vorba cum că unele fântâni ar mai
fi, dar că se distrug repede și că ar trebui să știm ceva despre ele. De aici
s-au plănuit drumuri cu oameni știuți de-ai locurilor, pentru a le înșira pe
hartă pe cele ce rezistă trecerii timpului.
Constructori de fântâni au fost mai întâi păstori și oameni
așezați (plugari), fântânile fiind un loc în jurul căruia s-au construit
așezări permanente sau de transhumanță, dar și o resursă gestionată în comun,
precum pășunile comunale. Mai pe urmă, constructorii lor au fost gospodari,
oameni ai muncii la sate și orașe.
Fântânile Olteniei rurale nu sunt toate la fel. Unele sunt
mai vechi, de dincolo de perioada comunistă, până foarte departe, consemnate în
documente de vânzare-cumpărare de pământuri, însemnate pe hărți comerciale,
puncte vitale pentru asigurarea transportului persoanelor și mărfurilor cu
vehicule trase de animale, parte din ritualuri religioase și obiceiuri ale
locurilor. Fântânile mai noi, construite prin anii ‘60-‘70, înlocuiesc și/sau
adaugă elemente din arhitectura vremii și materiale de construcții noi
(acoperișul de ciment, tablă, planșeul, măsuțe, garduri) peste trecutul din
piatră și lemn al primelor, cele doar cu încheieturi de fier.
Fântânile întâlnite se deosebesc unele de altele prin
mecanismul care pune în mișcare apa și anume: fântâni cu cumpănă, cu roată, cu
scripete și bârnă, cu pompă, jgheab pentru animale. Sunt consemnate în Oltenia
mai multe roluri ritualice ale fântânii cum ar fi: fântână de pomană până la al
șaptelea neam (cu cruci pe stâlpi), fântână de întâlnire, de nuntă, fântână de
hotar, fântână ca loc de ritual de purificare și ștergere a păcatelor, fântână
de descântec. Valorarea socială și ecologică înscrisă în memoria
colectivităților o precedă pe cea de întrebuințare: chiar dacă devin
nefuncționale sau doar apa lor nu mai este potabilă, nu se dărâmă, acest lucru
fiind considerat de rău augur pentru comunitate, la fel cum este interpretat și
secarea apei fântânilor.
Prin călătoriile lor, desfășurate anul acesta în peste 40 de
locuri din județele Dolj și Mehedinți, cei doi fotografi, Dorian Delureanu și Cristian
Bassa, au avut ca obiectiv o primă documentare a unor fântâni vechi din Oltenia
și a spațiilor în care acestea se regăsesc. În proiect sunt incluse fântânile
de sat și de hotar/răscruce, multe aflate într-un stadiu avansat de degradare.
Odată cu dispariția lor, o hartă a peisajelor și traiectoriilor vieții rurale
cotidiene din Oltenia s-ar risipi. Punctul de plecare al proiectului și al
expoziției îl reprezintă explorările din Dolj și Mehedinți, urmând să se
extindă și în celelalte județele din Oltenia. O țintă a acestui proiect
ambițios este realizarea unei hărți a acestor monumente cu elemente specifice
de identificare. Traseul realizat a fost deja indexat în varianta unei hărți
electronice.
Expoziția preia mesajul proiectului Fântâni singuratice din
Oltenia pentru a-l face cunoscut publicului de muzeu din România, pornind de la
fotografiile și notele realizate de-a lungul călătoriilor. Fotografiile sunt
realizate atât pe film, cât și în format digital, alb-negru, dar și color
tocmai în ideea de a percepe imaginea acestor fântâni și ca urme, documente de
arhivă, dar, totodată, și ca pe locuri vii pe hărțile mentale ale comunităților
rurale”. (Cristina Irian)
Va așteptăm pe 3 noiembrie, la ora 17:00, în Sala Acvariu la
vernisaj, unde veți afla de la cei implicați în proiect povești documentate ale
fântânilor din Oltenia.
Dorian Delureanu (n. 1967 la Drobeta Turnu Severin) inginer,
în prezent activează în domeniul dezvoltării regionale. A fotografiat în
perioada 1993-2000 spectacolele Teatrului Național din Craiova; a urmat un curs
de portret sub îndrumarea Lucianei Mulas în San Marino în 1995 și un stagiu de
fotografie la Avignon Theatre Festival. A realizat fotografii la spectacole
regizate de Beatrice Bleonț, Silviu Purcărete, Mihai Măniuțiu, Topa Gábor, Vlad
Mugur.
Dorian a realizat șase expoziții personale, iar fotografii
de ale sale fac parte din colecția World Press Photo Foundation. A publicat în
Le Nouvel Observateur și în revistele Scena și Teatrul azi. A coordonat
expozițiile și publicarea albumelor fotografului craiovean Victor Boldâr:
07.05.75/ Impresii - Henri Cartier Bresson în Oltenia și Victor
Boldar-Fotograful peliculei de cursă lungă.
Dorian este membru al Fotoclubului Mircea Faria din
Craiova (fondat în 1963), iar din 2014 este președinte al fotoclubului.
Expoziții: 3 expoziții personale (1994-2000) de fotografie
organizate la Teatrul Național Craiova - Craiova Shakespeare Festival edițiile
1 (în colaborare cu fotograful englez Sean Hudson), 2, 3; Expoziție personală
Lumină și mișcare - Țară Bascilor (2004), Galeria Photo Ranger, Craiova;
Expoziție personală Digigrafica-Nud (2008), Galeria Mircea Faria, Craiova;
Expoziție personală Misterele Craiovei (2009), Muzeul de Artă Craiova.
Cristian Bassa (n. 1980, București) lucrează în domeniul
bancar. A urmat cursurile de fotografie ale Școlii de Poetică Fotografică Francisc Mraz (2009-2011), dar și cursuri de fotojurnalism și de proiecte
foto documentare.
Cristian este designer, editor și pasionat de volume de
fotografie. A fost editor al revistei FOTO4ALL (2015-2016), editor principal al
revistei online de fotografie Oitzarisme (2014-2016). În prezent este editor al
revistei-blog de fotografie CRITICAL MESS.
Cristian a inițiat și desfășurat patru proiecte de
fotografie în scopuri sociale pentru organizații caritabile, inițiative care au
fost finalizate și cu expoziții personale. Este pasionat de fotografie ca
modalitate de exprimare și ca forță documentară. Fotografiază atât pe film, cât
și pe digital, pe fiecare mediu având proiecte fotografice de lungă durată.
Cristian organizează evenimente și întâlniri fotografice,
printre care seriile de expoziții de fotografie pe film Argentik edițiile
1-3, seriile atelier Clasa de Fotografie 1-3. Este co-organizator al
Bucharest Photo Week 2016.
Concept expozițional: Cristina Irian și Bogdan Iancu
***Muzeul Național al Țăranului Român