joi, 12 mai 2016

Frații Minovici – pionierat medical și univers spiritual




Muzeul de Arta Populara Dr. Nicolae Minovici


Bucuresti


18 mai 2016 - 25 iunie 2017





   Supranumită și Vila neodihnei, Vila cu clopoței a doctorului Nicolae Minovici își redeschide porțile după o sută de ani, iar prietenii îi sunt aproape: Institutul Național de Medicină Legală dr. Mina Minovici și Institutul de Antropologie Francisc I. Rainer al Academiei Române. Frații Mina și Nicolae Minovici au fost ctitori și directori ai Institutului Național de Medicină Legală (1892), cel dintâi institut de profil proiectat la standarde ce au influenţat domeniul în întreaga lume până în ziua de astăzi.
    La o sută de ani distanță de la inaugurare, în anul 1906, vila Dr. Nicolae Minovici se redeschide pentru comunitate după finalizarea unui laborios proiect de consolidare, reabilitare și restaurare, care a durat doi ani (2014-2015) și a cuprins și parcul vilei. Redeschiderea acestei clădiri de patrimoniu reprezintă unul dintre proiectele de succes finalizate de către Primăria Municipiului București în ultimii ani, proiecte legate de poziționarea culturală și turistică a orașului București.    
   Vernisajul va avea loc în ziua de miercuri, 18 mai 2016, ora 18:30, cu ocazia Zilei Internaționale a Muzeelor.
   Expoziția inaugurală, curatoriată de Dr. Adrian Majuru, manager al Muzeului Municipiului Bucureşti, este construită în jurul pionieratului medical al fraților Minovici și al generației lor. Povestea fraților Minovici este integrată unui fenomen mai larg, care se referă la istoria medicinei în orașul București, incluzând perioadele istorice mai vechi.
    Astfel, în expoziția Frații Minovici – pionierat medical și univers spiritual sunt prezentate, pentru prima oară, exponate din muzeul didactic de anatomie patologică al Institutului Național de Medicină Legală Dr. Mina Minovici, cum ar fi colecția de tatuaje umane realizată de Mina și Nicolae Minovici încă din secolul al XIX-lea. Patru dintre acestea sunt identificate în premieră datorită unui studiu de caz al profesorului Francisc I. Rainer, realizat la mijlocul anilor 1920, prezentat și în expoziție. Sunt expuse trusa medico-legală care a aparținut dr. Nicolae Minovici, microscopul folosit de frații Minovici în practica lor medico-legală, dar și numeroase documente legate de activitatea lor științifică.
   Alte prezențe medicale de renume – cum ar fi Victor Babeș și Gheorghe Marinescu – completează povestea fraților Mina, Nicolae și Ștefan Minovici în acest proiect expozițional.
   În ceea ce privește clădirea, vila doctorului Nicoale Minovici a fost numită de către acesta și vila neodihnei, pentru că întotdeauna venea aici pentru a lucra la proiectele sale. Reședința doctorului Nicolae Minovici se afla la Societatea Salvarea, în zona actualului parc Izvor, Societate pe care a condus-o de la înființare (în 1906) până în ultimul an al vieții sale, în 1941. Vila cu clopoței a fost proiectată pentru a avea un rol de reprezentare. La începutul secolului XX, Mina și Nicolae Minovici se aflau în relații de colaborare instituțională, dar și personală, cu lumea medicală europeană, iar vizitele colegilor din străinătate erau constante. Pentru a completa imaginea României, o țară care se moderniza cu pași repezi după 1860, dar care reprezenta încă un spațiu exotic și puțin cunoscut pentru mulți dintre partenerii culturali și științifici din Europa, Nicolae Minovici s-a hotărât să se dedice unui proiect care să exemplifice autenticitatea țării sale. Acest proiect a fost tocmai Muzeul de Artă Națională, găzduit într-una dintre primele clădiri ridicate în București în stil neoromânesc de către arhitectul Cristofi Cerchez. După 1906, toți colaboratorii externi ai lumii medicale românești au fost invitați la vila neodihnei pentru a cunoaște o parte din cultura României.
  După o sută de ani, Muzeul Municipiului București vă așteaptă să redescoperiți Vila cu clopoței a doctorului Nicolae Minovici. Expoziţia Frații Minovici – pionierat medical și univers spiritual va fi deschisă până la data de 25 iunie 2017 (miercuri-duminică, orele 10:00-18:00).
***

Practici, Politici, Efecte




Arta plastica contemporana romaneasca


Dorin Baba


Galeria de Arta DANA, Iasi


16 mai - 16 iunie 2016





    Luni, 16 mai 2016, ora 18:00, la Galeria de artă DANA din Iași (str. Prof. Cujbă, nr. 17) va avea loc deschiderea unui inedit proiect artistic semnat Dorin Baba având ca temă de dezbatere Practici, Politici, Efecte. Evenimentul va fi prezentat de către criticul de artă Petru Bejan.
    "De-a lungul timpului, arta şi tehnologia au fost inseparabile, stimulând imaginaţia şi provocând gândirea. Invazia maşinilor şi accesoriilor tehnice nu a ocolit arta şi a transformat dimensiunea expresivă a obiectului artistic în marcă a calităţii industriale, constituind, cu decenii în urmă, originea artificială a operei de artă.
    Acest proiect încearcă să surprindă, prin fuzionarea mijloacelor artistice tradiţionale – pictură, sculptură, grafică – cu arta tehnologică, o mutaţie în planul de percepţie a privitorului. De asemenea, proiectul este o provocare prin integrarea computerului în mediul pictural sau a imaginii de sinteză în sculptură cu scopul de a obține o interactivitate participativă a privitorului, conectându-l unui univers artificial. Astfel, voi sublinia modalitatea în care tehnologia şi imaginea virtuală tind să devină realitatea însăşi. Prin aducerea în prim-plan a realităţii sintetice atrag atenția asupra uneia dintre înţelegerile eronate a realului în care trăim, amplificând prin reacția de sinteză, manipularea reflecţiei imaginarului.
    Prin implementarea realului sintetic se încearcă o estompare și, în final, o dizolvare a naturalului, a lumii adevărate pentru ca tehnologia şi roboţii să devină modele superioare pentru om, fără (re)sentimente, fără conştiinţă, fără răspunderi morale.
   În faţa eficienţei, a productivității, artistul tinde să își abandoneze visarea, transformându-se, la rândul său, în unealtă, o interfaţă între realitatea naturală şi cea sintetică. Artistul devine tehnic, productiv, performativ.
Prin realismul imaginii, prin noutate și forţă de persuasiune, voi încerca să induc privitorului sentimente de admiraţie şi suspiciune pentru a-l face mai atent la procesul implementării subtile în subconștient a relației mecanice dintre computer și creier, corp și maşină – o textură reprezentativă – pentru a cartografia, chiar şi sumar, procesul formării originii artificiale a noii lumi. Din acest motiv, proiectul va pune împreună: pictură, sculptură, grafică tradițională, video-proiecţii, instalații - un mix prin care sunt ilustrate zbaterile artistului contemporan. Trăirile și angoasele sunt transformate în refulări creative, înglobate în lucrări artistice de factură materială sau virtuală, lucrări care fac o proiecție dramatică în lupta artistului pentru a exista, pentru a fi liber, pentru a crea, pentru a trăi din artă, o luptă inegală dusă pe teritoriul celor două realități: realitatea sintetică în raport cu realitatea datului natural”. (Dorin Baba)
***

Ziua Judeţului Teleorman




Muzeul Judetean Teleorman


Alexandria


14 mai 2016





    Muzeul Judeţean Teleorman organizează sâmbătă, 14 mai 2016, o serie de manifestări ce vor marca Ziua Judeţului Teleorman. Acestea se vor desfăşura după cum urmează:
- orele 9:00-17:00 - Ziua porţilor deschise cu vizitarea expoziţiilor permanente ale muzeului, expoziţii ce vizează aspecte din trecutul îndepărtat, istoria recentă şi etnografia acestor meleaguri:
- Înapoi în timp: Arheologie şi numismatică în judeţul Teleorman
- Colectivizarea în Teleorman. Rezistenţă şi acceptare forţată. 1949-1962
- Aspecte etnografice teleormănene;
- ora 11:00 - vernisarea expoziţiei de desen Teleorman judeţul meu, expoziţie realizată de elevii conduşi de profesoara Cristina Purcărea;
- ora 12:00 - proiecţie de film – Filmul documentar Judeţul Teleorman realizat de Studiourile „Sahia” în anul 1992.
***Muzeul Judeţean Teleorman

Ocolul lumii pe jos. Povestea celor 497 perechi de opinci





Muzeul Judetean Buzau


18 mai 2016






   Muzeul Judeţean Buzău şi Consiliul Judeţean Buzău au deosebita plăcere de a vă invita la vernisajul expoziţiei Ocolul lumii pe jos. Povestea celor 497 perechi de opinci în data de 18 mai 2016, începând cu ora 11:00, la sediul din bd. N. Bălcescu, nr. 50, Buzău.


   Evenimentul va debuta cu prezentarea progresului implementării proiectului Ocolul lumii pe jos. Povestea celor 497 perechi de opinci şi a personalităţii globe-trotterului Dumitru Dan, a performanţei sale sportive, a rolului de "ambasador al României” şi de purtător de valori tradiţionale româneşti pe diverse meridiane ale globului.
   Proiectul beneficiază de o finanţare nerambursabilă în valoare de 77224 euro în cadrul programului Conservarea şi revitalizarea patrimoniului cultural şi natural, printr-un grant oferit de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia.


   Avem speranţa că veţi răspunde pozitiv iniţiativei noastre şi că ne veţi onora cu prezenţa la acest eveniment.
***


Arta si mestesug in Tara Oltului de Jos



Muzeul Judetean Olt


Slatina


18 mai - 1 octombrie 2016






Salonul International de Primavara




Arta plastica contemporana romaneasca


Biblioteca Centrala Universitara Mihai Eminescu, Iasi


editia a II-a, 17 - 27 mai 2016




Iata si doua lucrari ale unuia dintre participanti: Luminita Cornelia Nicolau.
Cea care a semnalat si evenimentul.




Targul de carte Alba Transilvana




Casa de Cultura a Sindicatelor, Alba Iulia


editia a IX-a, 20 - 22 mai 2016