miercuri, 18 noiembrie 2015




Biblioteca Municipala Stefan Luchian


Moinesti


20 noiembrie 2015





Comunicat de presa

   Centrul Internaţional de Cultură şi Arte George Apostu din Bacău continuă seria de manifestări dedicate diseminării informaţiei culturale, sub genericul Desant Cultural vineri, 
20 noiembrie 2015, ora 13:00, la Biblioteca Municipală Ştefan Luchian, Moineşti.
   Întâlnirea de la Moineşti este dedicată noii apariţii editoriale a lui Val Mănescu, Dimitrie rupe tăcerea, care a avut lansarea oficială la Centrul de Cultură George Apostu din Bacău în cadrul evenimentului aniversar Zilele Centrului Apostu-25 de ani de la înfiinţare, din luna octombrie.
   Cu acest prilej, directorul Centrului Apostu, Gheorghe Geo Popa, va face o prezentare a proiectelor şi programelor Centrului care au marcat un sfert de veac de existenţă, va distribui celor prezenţi revista Vitraliu nr. 44, un consistent număr care abordează o temă provocatoare şi interogativă "Ce s-a întâmplat în spiritul şi cultura românească în ultimul sfert de veac?” la care au răspuns nume sonore din spaţiul culturii, ştiinţei şi artelor atât din ţară, cât şi din străinătate.
   Parteneri ai acestei manifestări sunt Primăria Municipiului Moineşti şi Biblioteca Municipală Ştefan Luchian, Moineşti, care va fi gazda dezbaterii volumului Dimitrie rupe tăcerea, în compania lect. univ. dr. Adrian Jicu, a poetului Dan Petruşcă şi, desigur, în prezenţa autorului Val Mănescu. Întâlnirea va fi moderată de Gheorghe Geo Popa.
   Dimitrie rupe tăcerea tratează o temă de actualitate din viaţa de zi cu zi a românilor, cea a aspiraţiilor neîmplinite.
    Volumul cuprinde 82 de proze scurte având ca personaj principal pe Dimitrie Grămescu, un bărbat aflat în pragul trecerii spre vârsta a treia, tipul cetăţeanului român cu educaţie medie care se confruntă cu problemele obişnuite ale vieţii din post-tranziţia contemporană şi care se străduieşte să-şi depăşească condiţia socială, apăsat de insatisfacţii şi insuccese. Dimitrie rupe tăcerea este un manual din care se poate învăţa cum să (nu) trăim în ţara lucrului (ne)bine făcut.
Biroul de presă
Centrul Internaţional de Cultură şi Arte George Apostu din Bacău

Lucruri marunte




Arta plastica contemporana romaneasca


Smaranda Milu Nemethi


Gallery Cafe, Bucuresti


20 - 30 noiembrie 2015






Portul popular femeiesc din Suceava




Lansare de carte


Georgeta Stoica, Georgiana Onoiu


Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti, Bucuresti


19 noiembrie 2015




   Joi, 19 noiembrie 2015, începând cu ora 14:00, Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti din Bucureşti are plăcerea de a vă invita la evenimentul de lansare al catalogului Portul popular femeiesc din Suceava în colecţiile Muzeului Naţional al Satului Dimitrie Gusti, autori dr. Georgeta Stoica, dr. Georgiana Onoiu, Cuvânt înainte conf. univ. dr. Paula Popoiu. Prezenta publicaţie este a treia, după cele dedicate zonelor etnografice Muscel (2013) şi Gorj (2014).
   Ansamblul portului femeiesc din nordul Moldovei impresionează prin monumentalitate, simplitate, armonie şi distincţie. Piesele componente lucrate din materiale provenite în cea mai mare parte din gospodărie (cânepă, in, lână), prelucrate în casă, în ateliere meşteşugăreşti sau cu ajutorul instalaţiilor ţărăneşti conferă portului o notă de autenticitate, de legătură a omului cu natura din care face parte şi în care se integrează în totalitate. Compus după reguli acceptate de colectivitate, portul din această parte a ţării este de o remarcabilă unitate în ceea ce priveşte elementele sale fundamentale: croi, dispunerea ornamentelor, cromatică, piese componente. În introducerea lucrării este analizat portul popular femeiesc sucevean ca ansamblu, dar şi pe tipuri categoriale (materiale, croi, tehnici de lucru, cromatică etc.). Volumul considerabil de piese (790) a permis analiza şi înţelegerea profundă a acestui tip de costum, concretizată şi prin fişa fiecărui obiect în parte.
    "Analiza tipologică a costumului sucevean, a croiului şi a ornamenticii completează acest catalog urmând tipicul consacrat deja la Muzeul Satului: o abordare completă, descrieri ample şi clare ale diverselor piese care alcătuiesc costumul, fără a fi uitate regulile ornamenticii, tehnicile croiului simplu, dar extrem de adaptat nevoilor de acoperire, apărare şi înfrumuseţare ale corpului uman. Accesorii şi podoabe (coliere de mărgele <veneţiene, mărgele roşii, de coral sau plastic, mai nou, salbe de bani, rarisime în momentul de faţă) sunt scoase la lumină de munca celor două cercetătoare şi readuse în memoria bunicilor noastre sau mai tinerelor femei care acum au început să preţuiască frumuseţea costumului tradiţional şi mai ales frumuseţea plină de eleganţă si rafinament a iei româneşti." (conf. univ. dr. Paula Popoiu).
    Catalogul vine în sprijinul specialiştilor dar şi a publicului larg, atât prin informaţiile legate de costumul din nordul Moldovei cât şi prin glosarul de termeni.
    Proiectul este co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional şi a apărut în condiţii grafice de excepţie, sub semnătura editurii SC Alcor Edimpex SRL.
    Evenimentul este găzduit de Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti, Sala H. H. Stahl, Șos. Kiseleff, nr. 30.
Mai multe informaţii:
Biroul Relaţii Publice: 021 317 91 03/int. 178
Biroul Tezaurizare Patrimoniu Cultural: 021 317 91 03/int. 171

Vis de copil




Arta plastica contemporana romaneasca


Bianca Stefania Althamer


Biblioteca Judeteana Panait Istrati, Braila


20 noiembrie 2015





    Vineri, 20 noiembrie 2015, la Biblioteca Județeană Panait Istrati Brăila, de la ora 15:00, este programat vernisajul de desen al Biancăi Ștefania Althamer. Peste 50 de lucrări ale tinerei vor fi expuse pe simeze.
   Bianca este elevă la Liceul Pedagogic D. P. Perpessicius. La nouă ani și jumătate micuța este pasionată de desen, muzică, dansuri și gimnastică aerobică. Nu are foarte mult timp liber, dar îi place enorm să deseneze ori de câte ori are ocazia.
   Pasiunea pentru desen este în parte moștenire de la mama sa, o pasiune care s-a dezvoltat în timp. Primele încercări au fost în jurul vârstei de cinci ani, iar de atunci lucrările realizate au crescut odată cu ea, temele fiind dintre cele mai variate.


   La școală, Bianca a găsit un real sprijin în profesorul pentru învățământ primar, Mariana Mircioi care a îndrumat-o la rândul său către Palatul Copiilor Brăila, la Cercul de desen și pictură. Aici, sub îndrumarea profesorului Maricica Radovici a învățat și s-a dezvoltat, iar rezultatele muncii sunt grăitoare. Nu puține sunt concursurile la care Bianca a participat în ultimii ani, iar talentul i-a fost răsplătit. Iată doar câteva exemple în acest sens: Locul I în septembrie 2015 la Tecuci la Concursul național de artă plastică și iconografie Ucenici la porțile credinței; Locul III la Concursul național Metaforă și culoare în zi de sărbătoare în ianuarie 2015 la Brăila; Locul I la Expoziția internațională Nostalgii de toamnă de la Moreni în noiembrie 2014; Locul I la Concursul Orașul meu, orașul tău organizat de Biblioteca Județeană în noiembrie 2014 și lista poate continua. De altfel, și anul acesta Bianca Ștefania Althamer participă la Concursul Orașul meu, orașul tău organizat de Biblioteca Județeană Panait Istrati Brăila.
   Dintre sutele de lucrări realizate există și unul preferat – o reproducere după Van Gogh, o lucrarea cu bufnițe lucrat în vara aceasta.
   Vă așteptăm pe 20 noiembrie să fiți alături de Bianca Ștefania Althamer la vernisajul de la Biblioteca Județeană pentru a descoperi o parte din lucrările sale!

Gaudeamus 2015




Centrul International de Studii asupra Comunismului


Romexpo, Bucuresti


20 noiembrie 2015




   Vineri, 20 noiembrie, ora 11:30, în sala Cupola a Târgului de Carte Gaudeamus, vă invităm la prezentarea cărţilor publicate în anul 2015 de către Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului din cadrul Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei - Fundaţia Academia Civică

La discuție vor participa:

Ana Blandiana Romulus Rusan
Ioana Boca, Andreea Cârstea, Andrea Dobeș, 
Ion Andrei Gherasim, Silviu B. Moldovan, Teodora Stanciu, 
Traian Călin Uba, Mihaela Udrescu

Şcoala Mihai Pop





Biblioteca Judeteana Antim Ivireanul


Ramnicu Valcea


19 noiembrie 2015




   Joi, 19 noiembrie 2015, la Râmnicu Vâlcea va avea loc Şcoala Mihai Pop – Dialogul profesorului cu valcenii, la 15 ani de la trecerea profesorului in eternitate si 10 ani de la Inaugurarea Bibliotecii de Etnologie Mihai Pop, astfel:
• ora 9:00, la Muzeul Satului Vâlcean – Moment de reculegere la Troiţa ridicată în memoria Profesorului Mihai Pop.
• ora 9:30, la Biblioteca Judeţeană Antim Ivireanul Vâlcea – Vizitarea Bibliotecii de Etnologie Mihai Pop.
• ora 10:00, la Sala Universitarilor – Expoziţia de carte cu donaţii recente ale Familiei Pop pentru Biblioteca de Etnologie; Reuniunea discipolilor şi colaboratorilor vâlceni ai Profesorului
• ora 14:00, la Şcoala Luca Solomon din Vaideeni – Întâlnire cu păstrători şi purtători de folclor păstoresc.
Invitaţi de onoare: Iriana şi Andrei Pop - Jora.
Organizatori: Consiliul Judeţean Vâlcea, Biblioteca Judeţeană Antim Ivireanul Vâlcea, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea, Muzeul Satului Vâlcean şi Primăria Comunei Vaideeni.

Aurul şi Argintul Antic al României




Muzeul Olteniei 


Craiova 


19 noiembrie 2015 - 31 ianuarie 2016





   În perioada 19 noiembrie 2015 - 31 ianuarie 2016, Muzeul Olteniei Craiova, cu sprijinul Consiliului Judeţean Dolj, are onoarea de a găzdui şi prezenta publicului expoziţia eveniment Aurul şi Argintul Antic al României, cel mai important proiect expoziţional, de anvergură naţională, realizat în România în ultimii 20 de ani, manifestare organizată sub egida Ministerului Culturii, de către Muzeul Naţional de Istorie a României, în colaborare cu 31 de muzee de arheologie şi istorie din ţară.
    Eveniment original atât prin maniera de abordare a problematicii istorice, cât şi prin asocierea inedită a celor mai frumoase piese din colecţiile patrimoniale ale celor 32 de muzee participante la proiect, expoziţia Aurul şi Argintul Antic al României se doreşte a fi un spaţiu de comunicare şi (re)descoperire a unei multitudini de istorii din trecutul României.
    O impresionantă incursiune istorică, realizată de specialiştii Muzeului Naţional de Istorie a României şi ai muzeelor din ţară, într-o perioadă de peste 6.000 de ani, a permis ca publicul să aibă posibilitatea de a vedea, reunite într-un singur proiect, capodoperele orfevrăriei preistorice şi antice din ţara noastră - în fapt, peste 1.000 de piese arheologice din metale preţioase, de o valoare istorică deosebită, descoperite de-a lungul ultimelor două secole pe teritoriul României.
    Aparent inalterabile, de o frumuseţe aparte, încărcate cu profunde şi multiple calităţi şi sensuri simbolice, exponatele proiectului Aurul şi Argintul Antic al României reprezintă unele dintre cele mai valoroase bunuri din patrimoniul cultural al ţării noastre, multe unice în Europa şi în lume, oferind ocazia de a admira obiecte în care valoarea intrinsecă a materialului se îmbină cu măiestria execuţiei, dar şi cu bogăţia simbolică.
    Relaţia dintre ipostazele metalului preţios şi universul material al diferitelor epoci şi perioade istorice este surprinsă, într-o anumită măsură, prin redarea în integralitate a contextelor din care au fost selectate piesele din aur şi argint.
   Insignă, însemn, prestigiu, sacralitate, bogăţie sau pur şi simplu podoabă - acestea sunt doar câteva dintre sensurile pe care le pot concentra piesele din metale preţioase. De-a lungul timpului, în slujba evidenţierii acestor roluri au fost investite pricepere tehnică, îndemânare şi imaginaţie, care au condus şi către o mare diversitate formală.
   Artefactele, expuse într-un spaţiu expoziţional de aproape 300 mp, reprezintă adevărate puncte de referinţă în arta metalului preţios punând în valoare efectele cromatice ale combinaţiei dintre strălucirea multicoloră a pietrelor preţioase şi cea a aurului şi argintului. Astfel, întâlnim în expoziţie piese precum diadema de la Buneşti-Avereşti, în care siluetele animalelor fantastice şi formele florale elaborate se îmbinau cu accentele de culoare conferite de incrustaţiile cu email sau pastă de sticlă, obiecte din inventarele ansamblurilor princiare getice (Craiova, Cucuteni-Băiceni, Agighiol sau Peretu). Se evidenţiază diversitatea şi bogăţia de forme a orfevrăriei dacice (brăţările plurispiralice din aur descoperite în zona cetăţii de la Sarmizegetusa Regia sau tezaure precum cele de la Sâncrăieni, Peteni, Drăgeşti, Tăşad, Sacalasău, Rociu, Bălăneşti etc.) şi, nu în ultimul rând, inventarele funerare şi tezaurele Evului Mediu Timpuriu sau Antichităţii Târzii, (Pietroasa, Apahida, Cluj-Someşeni sau Histria).


   Reprezentând un reper de referinţă al arheologiei din sud-vestul ţării, Muzeul Olteniei Craiova contribuie la proiectul Aurul şi Argintul Antic al României cu 89 de piese din aur şi argint, dintre care remarcăm tezaurul de la Vârtop, compus din 45 de monede şi numeroase alte obiecte de podoabă, dar şi piese din aur de la Romula (un medalion şi un inel), precum şi alte artefacte (coliere, pandantive, brăţări, inele), descoperite în siturile arheologice din judeţele Dolj (Moţăţei, Drănic, Daneţi, Maglavit, Fântânele), Mehedinţi şi Olt. Printre cele mai impresionante piese se numără şi un disc metalic, parte a unui scut datat la sfârşitul Epocii Bronzului şi începutul Epocii Fierului.
    Muzeul Naţional de Istorie a României a demarat acest proiect expoziţional în decembrie 2013, iar, până în prezent, expoziţia a fost itinerată la Timişoara, Oradea, Satu-Mare, Sibiu, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Alba Iulia, Buzău, Craiova, urmând ca, din luna februarie 2016, să îşi continue periplul prin ţară către Piteşti, Iaşi, Constanţa, Piatra Neamţ şi Suceava.
    Expoziţia Aurul şi Argintul Antic al României va fi deschisă publicului începând cu ziua de joi, 19 noiembrie, la sediul Secţiei Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei Craiova, din strada Madona Dudu, nr. 14, putând fi vizitată până la data de 31 ianuarie 2016, zilnic, de luni până duminică (cu excepţia sărbătorilor legale, respectiv 25-27 decembrie 2015 şi 1-3 ianuarie 2016), între orele 9:00 şi 17:00.
   Preţurile biletelor vor fi cele practicate în mod obişnuit de muzeul craiovean: 5 lei pentru adulţi şi 2,5 lei pentru elevi, studenţi, pensionari.