În cadrul programului Colecții și colecționari, derulat de
către Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş încă din anul 2007,
publicul va putea admira, începând din data de 28 decembrie 2021, două noi
expoziții temporare: Colecția Sasi Nagy Béla. Medalii și insigne românești pe
tematică medicală, respectiv Colecția Kovács.
La sfârşitul anului 2011, Muzeul Judeţean de Istorie şi
Arheologie Maramureş şi-a îmbogăţit patrimoniul științific cu impresionanta
colecţie Sasi Nagy Béla. Colecţia însumează 2.202 bunuri culturale mobile,
fiind formată din bunuri arheologice (288 bucăți), monede de argint şi de bronz
din secolele I–IV d. Hr. (89 bucăți), medalii şi plachete atât românești, cât
și străine cu tematică medicală (767 bucăți), respectiv insigne românești și străine
cu tematică medicală (1.058 bucăți).
Anterior momentului achiziționării de către instituția
muzeală, valoarea excepțională a pieselor din colecție era cunoscută numai de
un cerc restrâns de prieteni și de colecționari, însuflețiți de pasiunea de a
aduna vestigiile trecutului. În ziua de 23 mai 2008, sub genericul Colecţii şi
colecţionari, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş a organizat
expoziţia temporară 2500 de ani de medicină ilustrată în numismatică prin
intermediul căreia au fost expuse aproximativ 600 de piese din colecția lui
Sasi Nagy Béla. După valorificarea culturală de la Baia Mare, expoziţia a fost
preluată de Muzeul Județean Satu Mare. La puţin timp după itinerare, inima lui
Sasi Nagy Béla, care a bătut aproape o jumătate de secol pentru medalistică şi
numismatică medicală s-a oprit pentru totdeauna.
După trecerea în eternitate a lui Sasi Nagy Béla, colecția a
fost moştenită de Nagy Ileana, sora colecționarului. În a doua jumătate a
anului 2011, Nagy Ileana a luat legătura cu conducerea muzeului nostru
intenționând să îndeplinească o dorință importantă a fratelui său, aceea de a
nu risipi, ci de a păstra într-o formă unitară şi compactă tezaurul numismatic
și medalistic, adunat în aproximativ o jumătate de secol, în patrimoniul
științific a muzeului băimărean. În acest context, cu susținerea financiară a
Consiliului Județean Maramureș și prin intermediul programului de achiziții
patrimoniale, în luna decembrie a anului 2011, Muzeul Județean de Istorie și
Arheologie Maramureș a achiziționat colecția Sasi Nagy Béla, aceasta fiind una
dintre cele mai importante colecții științifice deținute de instituția noastră
muzeală.
Expoziția Colecția Sasi Nagy Béla. Medalii și insigne
românești pe tematică medicală oferă publicului vizitator posibilitatea de a
admira cele mai valoroase piese din colecția muzeală menționată. Din punct de
vedere tematic, piesele medalistice expuse sunt structurate pe mai multe
subteme: Personalităţi, Învăţământ medical - Universităţi, Spitale - Instituţii,
Medicină militară, Crucea Roşie Română, Igienă, Congrese - Simpozioane medicale
și Miscellanea. Expoziția mai cuprinde insigne cu tematică medicală, acestea
făcând referire atât la Societatea Națională de Cruce Roșie din România și la
alte organizații implicate în învățământul și asistența medicală, cât și la
diferite congrese, simpozioane și reuniuni medicale românești.