Pentru luna
octombrie a.c., Muzeul Judeţean Teleorman propune publicului vizitator o piesă
arheologică eneolitică, o statuetă zoomorfă din lut ce reprezintă un arici.
Aceasta provine
de pe tell-ul aparţinând culturii Gumelniţa din punctul Blidaru, din comuna
Trivalea-Moşteni (judeţul Teleorman). A fost donat Muzeului Judeţean Teleorman
de către domnul Valerică Sotirescu în anul 2020.
Piesa are
următoarele dimensiuni: lungime 9 cm, lăţime 6,2 cm şi înălţime 4,1 cm. A fost
lucrată dintr-un lut fin, având ca degresant nisip, deasemenea fin. Are o
culoare maroniu-gălbuie cu porţiuni cenuşii şi negre. A fost arsă oxidant,
incomplet. Forma generală este oval aplatizată. Cele două picioare din faţă
sunt conice, iar cele din spate lipsesc, posibil din vechime. Capul,
triunghiular, bine individualizat, are gura marcată printr-o adâncitură, ochii
printr-o perforaţie completă. Urechile sunt redate prin două mici proeminenţe
triunghiulare. Spatele este uşor arcuit, toată suprafaţa sa fiind acoperită de
proeminenţe conice trase din pastă, şi care reprezintă ţepii animalului. Coada
are tot o formă conică, fiind amplasată în spate, uşor spre dreapta.
În comparaţie cu
alte specii de animale, ariciul a făcut mai puţin obiectul reprezentărilor
plastice zoomorfe din cultura Gumelniţa. Se mai cunosc totuşi câteva statuete
de arici în arealul sud-dunărean al acestei culturii. În schimb, au fost
descoperite vase zoomorfe sau chiar antropozoomorfe. Aşa sunt vasele de la
Vânătorii Mici (jud. Ilfov), Dobroteşti (jud. Teleorman) sau capacul de la
Vidra (jud. Ilfov).
Istoria comună
a omului şi ariciului, conform descoperirilor arheologice, datează de la
sfârşitul paleoliticului. De atunci provin mandibulele de arici descoperite
într-un mormânt din situl italian de la Arene Candide.
Odată cu
neoliticul, ariciul continuă să fie prezent în siturile funerare, aşa cum este
cazul în Polonia, dar şi să fie consumat în unele aşezări din nordul
Mesopotamiei. Pe teritoriul României, oase de arici au fost depistate în
aşezările de la Ciulniţa şi Bucşani-Pod (culturile Boian şi Gumelniţa). Din
neolitic, ariciul începe să fie prezent atât în reprezentările plastice cât şi
în ceramica vremii. Din mileniul VII î. Hr. datează o statuetă de arici
sculptat în piatră, în situl de la Tell Bouqras (Siria).
În eneolitic,
aricii sunt întâlniţi în plastica şi ceramica din zona Balcanilor şi România.
Antichitatea a cunoscut, uneori frecvent, imaginea ariciului în Egipt, Grecia,
Roma, Mongolia sau China. Simbolistica acestui animal este destul de complexă
pentru a putea descifra cu exactitate semnificaţia lui în viaţa oamenilor din
preistorie.
Mai târziu,
deşi este chtonian şi nocturn a fost perceput ca un erou solar. Marija Gimbutas
îl lega de misterul feminin. Pentru buriaţi, ariciul este născocitorul focului
şi prietenul oamenilor. În miturile româneşti participă la urzirea lumii, pune
ordine în succesiunea zilelor şi este paznicul bogăţiilor pământului prin
accesul la aşa-zisa „iarbă a fiarelor”.
