vineri, 6 decembrie 2019

Cornel Medrea, un destin artistic de excepție




Felicia Raetzky 


Muzeul de Artă Ligia și Pompiliu Macovei, București 


7 decembrie 2019




   Cuvântul de deschidere al conferinței va aparține doamnei Elena Olariu, director adjunct al Muzeului Municipiului București, Departamentul de Artă, inițiatoarea seriei de conferințe periodice, care tratează subiecte legate de istoria artei românești și a artei universale.
    Conferința își propune să readucă în discuție moștenirea culturală lăsată de maestrul Cornel Medrea. Cine a fost acest sculptor? Cat de mare este impactul formării sale la Budapesta? Care sunt cele mai importante influențe în viața artistului și cum își pun acestea amprenta în creația sa? De ce Cornel Medrea este un pilon important în  dezvoltarea artei românești? Cât de importantă este contribuția sa în formarea noilor generații de sculptori care îi succed? Câteva dintre întrebările directoare de la care vor pleca discuțiile noastre.
    Sculptorul Cornel Medrea (1888-1964), remarcat prin talentul său, frecventează cursurile Școlii de Arte și Meserii de la Zlatna, apoi la Universitatea Regală Maghiară de Arte Decorative din Budapesta. Va lucra în atelierul sculptorului György Zala pentru Monumentul Mileniului din Budapesta, loc care îi va cultiva simțul monumentalului.
    Premiat cu Diploma de Onoare la Expoziția Internațională de la Barcelona (1929), Grand Prix la Expoziția Internațională de la Paris (1937), pentru basso-relieful Dragoș și Zimbrul, Premiul Internațional la Expoziția internațională de la New York (1939), pentru alto-relieful Cultura iar în 1957 primește titlul de Maestru Emerit al Poporului. 
     Secolul al XX-lea marchează profunde schimbări de ordin politic și social, iar asta face ca istoria acestui destin artistic să fie un real studiu de caz, doar prin simpla prezență sau eventuala sa absență din istoriografia românească.
    Felicia Raetzky are la bază studii de Istoria Artei absolvite la Universitatea București în cadrul Facultății de Istorie, secția de Istoria Artei. În prezent este muzeograf în cadrul Secției de Artă a Muzeului Municipiului București.
    Se plătește doar taxa de acces de 5 lei sau 2 lei pentru persoanele care beneficiază de reducere, taxă care presupune și posibilitatea de a vizita Muzeul de Artă Ligia și Pompiliu Macovei. Vă așteptăm cu drag!
    Ilustrație: Cornel Medrea în Muzeul Cornel Medrea, datat 1960, hârtie fotografică, 15x21 cm, Arhiva MMB, Colecția Cornel Medrea (detaliu).

Expoziție de grafică - Proiecții




Arta plastică contemporană românească 


Sergiu Grapă 


Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina, Gura Humorului


12 decembrie 2019





"Expoziția prietenilor din Andorra"




Lumea și noi...


Expoziție de fotografie 


Galeria de Artă Fotografică, București 


26 ianuarie - 16 februarie 1981




Josep Alsina - Parcul.



Ricard de la Casa Perez - Coadă.


Ricard de la Casa Perez - Floare.


Articol publicat în Revista Fotografia, Nr. 139. Ianuarie - februarie 1981.




𝐢𝐮𝐛𝐢𝐫𝐞𝐯𝐢𝐫𝐠𝐮𝐥𝐚̆




Lansare de carte 


Alina Manole 


Muzeul Național al Literaturii Române, București 


8 decembrie 2019




    Muzeul Național al Literaturii Române găzduiește duminică, 8 decembrie 2019, de la ora 13:00, lansarea cărții 𝐢𝐮𝐛𝐢𝐫𝐞𝐯𝐢𝐫𝐠𝐮𝐥𝐚̆ ce poartă semnătura Alinei Manole, în Sala Perpessicius a sediului din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8 (în spatele Bisericii Albe).
    𝐢𝐮𝐛𝐢𝐫𝐞𝐯𝐢𝐫𝐠𝐮𝐥𝐚̆ e un fel de punct și de la capăt cu sinele poetic al Alinei Manole, cel mai profund, cel  mai  intim, cel mai fin și, prin urmare, și cel mai adevărat. Alina Manole își desăvârșește conturul artistic cu această carte de poezii și de dragoste, punând într-o umbră frumoasă compozitorul, de-atât timp afișat pe prima pagină a muzicii folk-jazz, o muzică atât de specială că-i poate purta liniștit și definitiv numele. Cine crede că această carte este altceva decât o carte de dragoste se înșală atât de tare încât o poate reciti de atâtea ori până când o să înțeleagă sufletul Alinei Manol - Marius Tucă.
    𝐢𝐮𝐛𝐢𝐫𝐞𝐯𝐢𝐫𝐠𝐮𝐥𝐚̆ este primul volum de poeme al Alinei Manole, cu o lansare care s-a lăsat așteptată câțiva ani, dar care merită tot timpul care a trecut. Proiectul poetic a început ca un exercițiu în mediul online, cu gânduri de "iubirevirgulă” scrise de mână și fotografiate. Adunate într-o carte, secvențele curg, coerent, poetic, consistent.
    La acest eveniment, nu se cântă. Alina Manole va fi prezentă în fața publicului și prietenilor doar în calitate de om-care-scrie. Alături, ca sprijin pentru emoțiile sale, vor fi câteva nume importante în ecuația poetică a inimii sale: Marius Tucă, Anda Pittiș, Odilia Roșianu, Loreta Popa.
    "Lansarea are loc la Muzeul Național al Literaturii Române, cel mai frumos dintre toate spațiile care onorează scrisul românesc și care ar fi putut să găzduiască un astfel de eveniment. Ora întâlnirii este 13:00, iar accesul se face cu zâmbet, și nu cu bilet”, spune Alina Manole.
Vă așteptăm pentru o oră de poezie, într-o amiază de duminică specială!

Actriță de teatru și operetă




De pe scenele teatrului românesc de-odinioară 


Aca de Barbu (1893 - 1958)













Scenă din opera Aida de Verdi, primul spectacol prezentat la Opera din Timișoara - 
27 aprilie 1947.



Rememorare publicată în Opera, supliment la Caietul-program 
al Operei Române din Timișoara. 1988.


Aca de Barbu și Traian Grozăvescu.







***Mai multe despre acest artist puteți afla și de aici:

Lumini și umbre - Relațiile economice româno-sovietice (1965-1989)




Lansare de carte 


Vasile Buga 


Fundația Europeană Titulescu, București 


10 decembrie 2019





Pe simezele Capitalei - Peisaje în porțelan




Arta plastică contemporană 


Grit Uhlemann 


Galateea Contemporary Art, București 


12 decembrie 2019 - 10 ianuarie 2020




    Galateea Contemporary Art vă invită joi, 12 decembrie 2019, ora 18:00, la vernisajul expoziției  Peisaje în porțelan solo show Grit Uhlemann, artistă ceramistă, care trăiește și activează în Germania, la Berlin.
Curator: Cristina Popescu Russu
     Piesele luminoase ale artistei Grit Uhlemann sunt modelate din porțelan translucid. Din punct de vedere estetic, lumina dezvăluie un continuum de materie organică diafană, punând în evidență contururile obiectelor. Lumina este jucăușă și totuși strictă, amintind de un teatru de umbre. Imaginează-te stând în întuneric și admirând un spectacol de lumini. Lumina dă formă naturii pe care dorește să o expună. Lumina primordială cea mai naturală ia naștere din lava strălucitoare. Această substanță care are rădăcini adânci înfipte în istoria pământului, aduce minerale la suprafața pământului cu o căldură și o energie enormă.
Expoziția poate fi vizitată în perioada 12 decembrie 2019 – 10 ianuarie 2020