joi, 11 octombrie 2018

Inaugurare Monument al Eroilor Români




Agenția de Știri Bune 


Worms, Germania 


9 octombrie 2018




    Marţi, 9 octombrie 2018, a avut loc ceremonia de inaugurare a Monumentului eroilor români din Primul Război Mondial din Cimitirul Auf Der Hochimer Höhe din oraşul Worms, landul Renania-Palatinat, Republica Federală Germania.
    Evenimentul a constat într-un ceremonial militar şi religios de sfinţire a monumentului şi un moment de rostire solemnă a numelor celor 168 de militari români morţi în lagărul de prizonieri din această localitate în timpul Primului Război Mondial cărora le este dedicată opera comemorativă de război.


    Acest memorial a fost finanţat în exclusivitate de către Ministerul Apărării Naţionale, prin Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, şi realizat cu sprijinul Primăriei oraşului Worms. Finalizarea acestui proiect a creat cadrul pentru organizarea unor manifestări comemorative organizate, dar şi pentru gesturi individuale de cinstire a sacrificiului pe care l-au făcut militarii români decedaţi pe teritoriul Germaniei.
     Delegaţia Ministerului Apărării Naţionale, prezentă la eveniment, a fost condusă de către secretarul de stat pentru relaţia cu Parlamentul şi calitatea vieţii personalului din Ministerul Apărării Naţionale, domnul Nicolae Nasta.
    La activitate, au mai fost prezenţi membri ai comunităţii româneşti din Germania, precum şi cetăţeni români veniţi din Ţară. Partea germană a fost reprezentată de primarul oraşului Worms, domnul Michael Kissel.


   În semn de recunoştinţă, la finalul ceremoniei, participanţii au depus coroane şi jerbe de flori la monument.
   Evenimentul a oferit tuturor prilejul de a se înclina în faţa sacrificiului suprem făcut de militarii români morţi pentru ţară şi se înscrie în seria manifestărilor organizate de statul român pentru marcarea Centenarului Primului Război Mondial, conflict armat la finalul căruia, poporul român a realizat proiectul de uniune naţională – Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.

Fizica românească în anul Centenarului




Nicolae Victor Zamfir 


Muzeul Național al Literaturii Române, București 


16 octombrie 2018





    Vă aşteptăm la cea de-a cincea Conferință a Centenarului dedicată cercetării româneşti în domeniul fizicii, alături de invitatul special al acestei ediţii: acad. Nicolae Victor Zamfir.
    Nicolae-Victor Zamfir este doctor în fizică, Președinte al secției de Științe Fizice a Academiei Române, director al Institutului Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară (IFIN) din Bucureşti - Măgurele.
    Nicolae Victor Zamfir este director al celui mai mare proiect ştiinţific din România, şi anume Laserul de la Măgurele, care urmează a fi cel mai puternic laser din lume. Academicianul a lucrat şi a desfăşurat activitate de cercetare la Universitatea din Koln, Germania, la Brookgaven National Laboratory, din New York, SUA, şi a fost research professor la Universitatea Yale din SUA.

Din experiența unui director de teatru




De pe scenele teatrului românesc de-odinioară 


Teatrul Tineretului Piatra Neamț




Ion Coman. 
















Articol publicat în Revista Teatrul, nr. 1. Ianuarie 1969.



Consemnare publicată în Revista România literară, Nr. 25, de joi, 19 iunie 1969.





Consemnare (semnată Valentin Silvestru) publicată în Gong.
Almanah al Revistei Teatrul azi. An nespecificat. Decembrie 1990.



Teatrul Național din Praga la București




Lumea și noi...




Jaroslava Tyrznikova (Adela) în Casa Bernardei Alba de Federico Garcia Lorca.




Vlasta Fabianova (Bernarda) și Dana Medricka (La Poncia) 
în Casa Bernardei Alba de Federico Garcia Lorca.




Scenă din piesa Din viața insectelor de Frații Capek.


Articol publicat în Revista Teatrul, nr. 1. Ianuarie 1969.



Pictură și grafică la Fălticeni




Arta plastică contemporană românească 


Dumitru Bostan, Mihail Gavril, Niculai Moroșan, Mihail Voicu


Muzeul de Artă Ion Irimescu, Fălticeni 


13 octombrie - 13 noiembrie 2018






Câmpul istoric Mărăști





Palatul Mogoșoaia 

16 octombrie 2018




Detalii în link-ul de mai jos:

Fotografia - Document etnografic




Expoziție de fotografie 


Muzeul de Artă Cluj - Napoca 


ediția a XV-a, 17 octombrie 2018