joi, 15 februarie 2018

Literatura mare/Literatura mică




Dialog literar 


Ana Selejan 


Muzeul Național al Literaturii Române, București 


16 februarie 2018




   Literatură mare, literatură mică este un volum de Ana Selejan, pe marginea căruia, MNLR vă invită la o dezbatere literară.
Invitați sunt Ioan Cristescu, directorul MNLR, și Ioan Adam.
   Ana Selejan (născută în 1946) este critic și istoric literar, profesor la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu și o cunoscută cercetătoare, mai ales pentru studiile sale asupra perioadei realist- socialiste.
   Volumul Anei Selejan nu ar trebui să lipsească din biblioteca niciunui pasionat de studiul literaturii.
Intrarea este liberă.
Vă așteptăm cu drag!

Oameni și umbre (3)




De pe scenele teatrului românesc de-odinioară 


Teatrul de Stat Brașov




Broșură-program, Teatrul de Stat, Brașov.
Stagiunea 1961 - 1962.
Premieră: 24 februarie 1962.







Pagini dintr-un alt exemplar al programului.


Aspect din repetiție.






Everything in White




Arta plastică contemporană românească 


Theodor Moise 


Muzeul de Artă Cluj - Napoca 


15 - 28 februarie 2018




   Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN), instituție publică de interes județean, care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, organizează, în perioada 
15 - 28 februarie 2018, expoziția Everything in White, cu lucrări ale tânărului artist bucureștean Theodor Moise (pictură, fotografie, instalație).
   Vernisajul expoziției va avea loc joi, 15 februarie 2018, de la ora 18:00, în sălile de expoziții temporare ale Muzeului de Artă Cluj-Napoca, în prezența artistului, a domnului Răzvan Ion, curatorul expoziției și a domnului Florin Gherasim, muzeograf.
   Albul este culoarea absolută care reflectă lumina în mod egal pe toată suprafața de undă a spectrului, creând senzația spațiului continuu. În expoziție, fie că este vorba de fotografie, desen, pictura sau obiect, toate reflectă aceasta idee, așa cum dau mărturie artistul Theodor Moise și curatorul Răzvan Ion.
   Everything in White este un exercițiu continuu, o lupta nesfârșită cu idealizarea lucrurilor și de purificare a memoriei personale (Theodor Moise).
   În lucrările lui Theodor Moise albul este un imaginar purificator imperfect, penetrabil. El exorcizează, purifică ambianța într-o reprezentare a propriei realități.
Conștientizând că albul nu e decât proiecția unui nou început, modul de expunere amintește de conceptul de “obiect devenit spațiu”. Unde spațiul devine profund prezent, iar plasarea de obiecte crează o stare a spațiului (Răzvan Ion).
    Theodor Moise (n. 1996) este artist și grafician. A expus în diverse contexte, a editat și ilustrat cărți și reviste. Recent a fost selectat în expoziția Junge Rumänische Plakatkunst la Fantom, Berlin. Trăiește și lucrează la București.
   Răzvan Ion este artist, curator și teoretician, profesor la Universitatea din București unde predă studii curatoriale și gândire critică. Recent a fost numit curator al Bucharest Biennale 8, alături de Beral Madra.
    Expoziția va fi deschisă spre vizitare în perioada 15 - 28 februarie 2018, de miercuri până duminică inclusiv, în intervalul orar 10:00-17:00.

Sita de ceară. Istorii din istoria unui ținut transilvan




Lansare de carte 


George Achim 


Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, Zalău 


15 februarie 2018






Contraspionaj total (Hipnoza) - 2




De pe scenele teatrului românesc de-odinioară 


Teatrul de Stat Victor Ion Popa




Pliant-program, Teatrul de Stat Victor Ion Popa, Bârlad.
Stagiunea 1964 - 1965.
Premieră: 17 aprilie 1965.



Distribuția 
 - în ordinea indicată de autor - 







Reflexe în timp




Arta plastică contemporană românească 


Ioana Stepanov, Victoria Ileana Dragomirescu, 

Ioana Mihăiescu 


Muzeul Județean de Etnografie, Caransebeș 


15 februarie 2018





Trezirea leilor




Lansare de carte 


Ayelet Gundar-Goshen 


Librăria Humanitas, Cișmigiu, București 


20 februarie 2018





   Al doilea roman al scriitoarei de origine israeliană Ayelet Gundar-Goshen, Trezirea leilor, apărut în colecția Babel a editurii Nemira, se lansează marți, 20 februarie, de la ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu.
   Participă la eveniment Tania Berg-Rafaeli, Șef adjunct de misiune la Ambasada Israelului, jurnalista Ana Maria Onisei, Dana Ionescu, coordonatoarea colecției Babel, scriitorul Florin Chirculescu și Cosmin Ciotloș, critic literar.
   Într-o noapte, după o gardă lungă, neurochirurgul Eitan Green lovește cu mașina un african și, panicat, fuge de la locul accidentului. A doua zi, viața se schimbă: medicul trebuie să plătească pentru fapta lui. Și nu oricum. Mai multe dileme amenință să distrugă echilibrul fragil dintr-o lume a dezechilibrului și a violenței. Mai multe vieți riscă să se spulbere. Mai multe suflete așteaptă sfârșitul unui coșmar. Responsabilitate? Lașitate? Vină? Eroism? Altruism? Empatie? Ce sunt toate acestea după ce o întâmplare absurdă ajunge să domine un destin ce scapă de sub control? Iată câteva dintre întrebările ce-și caută răspunsuri în Trezirea leilor, roman al căutărilor și al tensiunilor și meditație despre o societate imorală.
   "Gundar-Goshen știe foarte bine să dea adâncime emoțională unei intrigi de thriller, cu răsturnări de situație și accent pe vinovățiile, dorințele și secretele personajelor.“ New York Times
   Ayelet Gundar-Goshen s-a născut în Israel în 1982 și a studiat psihologia la Universitatea din Tel Aviv, unde a lucrat și ca jurnalistă. Apoi a studiat cinematografia, iar scenariile ei de film și de televiziune au câștigat premii la festivaluri internaționale. În prezent contribuie cu articole la BBC, Financial Times, Time Magazine și The Telegraph. O noapte, Marcovici, romanul de debut din 2012, bestseller în Israel, a fost recompensat cu Premiul Sapir pentru debut și tradus în treisprezece limbi. A intrat și pe lista scurtă pentru Grand prix des lectrices de Elle. Al doilea roman, Trezirea leilor, a fost foarte bine primit de critică și a intrat în lista de recomandări pe 2016 ale New York Times, Wall Street Journal, The Observer.