miercuri, 25 octombrie 2017

La ceas aniversar




Carol Benisch 


Centrul Ceh, București 


31 octombrie 2017




   Cu ocazia împlinirii a 195 de ani de la nașterea arhitectului Carol Benisch (1822-1896), avem plăcerea să vă invităm marți, 31 octombrie, la prezentarea susținută de istoric de artă dr. 
Oana Marinache, organizată de Centrul Ceh, sub patronajul Ambasadei Cehiei din București.
   Unul dintre cei mai longevivi arhitecți activi în țara noastră în secolul al XIX-lea, Carol Benisch, s-a născut în Imperiul Austriac, într-o zonă ce se află astăzi în Republica Cehă. Activ ca arhitect mănăstiresc, Benisch a reparat edificii religioase, dar a contribuit şi la ridicarea Bisericii şi Azilului Domniţa Bălaşa, Spitalului Brâncovenesc, Azilului Doamna Elena, Catedralei catolice Sf. Iosif, Palatului Academiei din Bucureşti, Catedralei Sf. Petru și Pavel din Constanța.
    Evenimentul are loc în sala de la parterul Centrului Ceh din strada Ion Ghica nr. 11.
Cu acest prilej se va lansa și distribui gratuit și pliantul bilingv dedicat principalelor obiective realizate de arhitectul Benisch.

Festivalul Național de Satiră și Umor Povestea vorbii




Biblioteca Județeană Antim Ivireanul 


Râmnicu Vâlcea 


27 octombrie 2017





    Vineri, 27 octombrie 2017, ora 17:00, la Sala de Conferințe a Bibliotecii Județene Antim Ivireanul Vâlcea va avea loc ediția a XII-a a Festivalului Național de Satiră și Umor Povestea vorbii. Acest festival este deschis tuturor creatorilor de literatură umoristică, amatori sau profesioniști, din țară și nu numai. De-a lungul celor 11 ediții, printre concurenți s-au numărat și scriitori din Republica Moldova, Valea Timocului (Serbia), Gyula (Ungaria) sau Cadrilater (Bulgaria).
   Organizatori: Consiliul Județean Vâlcea – Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vâlcea, Uniunea Epigramiștilor din România, Clubul Umoriștilor Vâlceni
   În parteneriat cu Primăria Municipiului Rm.Vâlcea, Biblioteca Județeană Antim Ivireanul Vâlcea, Primăria Călimănești și Liceul Tehnologic de Turism Călimănești.

marți, 24 octombrie 2017

Salonul de Toamnă




Arta plastică contemporană românească 


Muzeul Municipal Călărași 


28 octombrie 2017




   Salonul de Toamnă, Călărași 2017, reunește în spațiul Muzeului Municipal Călărași artiști plastici contemporani, care sunt legați de acest spațiu prin faptul că s-au născut sau trăiesc aici ori au tangență cu orașul nostru prin simplul fapt că au mai expus în instituțiile de cultură locale. Vor fi prezenți pe simeze Florian Mihăilescu, Dorin Manea, Rodica Iacob, Cornel Ursu, Petronella Milea, Mariana Gheorghe, Noni Ștefănescu, Maria Măncianu Bogatu, Jimmy Stănescu, Corneliu Ratcu, Marcela Smeianu, Marcela Șerban Wood-Collins, Silviu Ioan Soare, Codrin Cârdu, Răzvan Minea, Clara Stan, Suzana Stan, Eva Stan, Victor Grigore, Cîrstina de la Studina, Mihai Filip Stancescu, Ana Maria Păpurică, Emma Horodniceanu, Camelia Tudor.      Tema acestei ediții este frumusețea ambientului din jurul apelor, artiștii reprezentând Balcicul, Veneția, Borcea, Marea Neagră, Dunărea, spații pictogene și apropiate sensibilității lor estetice. Fiecare lucrare vorbește despre stilul identitar al plasticienilor, despre tendințele preluate din zona artei moderne, care au devenit recurente și în creația acestora. Tehnicile în care au fost concepute imaginile sunt ulei pe pânză, acuarela, grafică, gravură pe sticlă. Rămânând în zona figurativului și a interpretării realității, compozițiile prezintă diversitate cromatică, cuprinzând culori eclatante, alăturate griurilor variate. Mai analitice sau mai sintetice, lucrările au fiecare romantismul sau nota de melancolie, impuse de modul de tratare al motivului pictural și de viziune. (Ana Amelia Dincă, curatorul expoziției)

Lacrimi pentru nemurire




În memoria Doinei și Ion Aldea Teodorovici 


Căminul Cultural Coșereni 


ediția a II-a, 27 - 29 octombrie 2017








Familia regală a României pe frontul Marelui Război




Muzeul Național Cotroceni 


București 


25 octombrie - 10 decembrie 2017





    Muzeul Naţional Cotroceni organizează miercuri, 25 octombrie a.c., ora 18:00, în spațiile medievale, vernisajul expoziţiei Familia regală a României pe frontul Marelui Război (1916 - 1918).
    Expoziția, un omagiu adus familiei regale Ferdinand şi Maria, susținătoare a idealurilor și intereselor naționale românești, vine să completeze seria acțiunilor pe care Muzeul Național Cotroceni le organizează cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la victoriile militare ale Armatei Române la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz (iulie-septembrie 1917).
     Ne propunem și prin acest eveniment să aducem mai aproape de sufletul tuturor românilor cele mai dramatice momente din istoria noastră modernă, cu gloria, lumina şi zbuciumul lor.
Preponderent fotodocumentară, expoziția Familia regală a României pe frontul Marelui Război (1916-1918) va cuprinde însă şi uniforme militare, obiecte folosite de Armata Română pe frontul Marelui Război, medalii, decoraţii şi artefacte descoperite în urma săpăturilor din zonele unde s-au purtat lupte.


    De asemenea, vom încerca să aducem atmosfera de război, cu ajutorul reprezentanților Asociației Tradiția Militară care vor purta uniforma Armatei Române din Primul Război Mondial, făcând în felul acesta o reconstituire a perioadei din punct de vedere istorico-militar.
   Vernisajul va fi urmat de un recital vocal-instrumental, susţinut de: Raluca Oprea - soprana, Ioana Maria Lupaşcu – pian. În program lucrări de: Tiberiu Brediceanu, George Cavadia, Antonin Dvorak, Giacomo Puccini, Constantin Silvestri, Sabin Păutza, Francesco Cilea, Ioan Dobrinescu, Francisc Poulenc, Deniz Inan, Rodolfo Falvo, Guy Bacos.
Expoziţia poate fi vizitată în perioada 25 octombrie - 10 decembrie 2017.
Pentru a putea participa la eveniment vă rugăm să completați formularul de mai jos:

Mecanismul de adaptare în comunismul de tranziție




Școala Gustiană 


Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, București 


27 octombrie 2017






   Invitații se vor axa pe maniera în care regimul "comunismului de tranziţie" s-a implementat, precum și pe modul în care oamenii "vechiului regim” au reușit (sau nu) să supraviețuiască în noua lume, folosindu-și capitalul social și cultural dobândit în România interbelică. Vor lua cuvântul Zoltán Rostás (profesor, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București), Radu Preda (Președintele executiv IICCMER), Stelian Tănase  (profesor, Facultatea de Științe Politice, Universitatea București) și Mioara Anton (cercetător, Institutul de istorie „Nicolae Iorga”). Moderator: Ionuț Butoi.
    Evenimentul are loc în cadrul conferinţei Școala Gustiană după 23 August 1944. Condamnare, marginalizare și supraviețuire în regimul comunist, care se desfăşoară la Bucureşti în perioada 27-28 octombrie 2017. Mai multe detalii despre conferinţă sunt disponibile aici:

Salonul de Literatură Junimea




Sebastian Mihail 


Galeriile Pod - Pogor, Iași 


25 octombrie 2017





   Vă invităm la Salonul de Literatură Junimea unde Sebastian Mihail va citi poezie. Invitatul special al ediției de mâine este poetul și publicistul român Marius Marian Șolea.
Vă așteptăm, începând cu ora 18:00, în Galeriile Pod-Pogor!