luni, 21 noiembrie 2016

Toată lumea face sport...




România de-altădată


Colecții și Colecționari


Înscrisuri de toate felurile





Aflat la mare, mai precis în stațiunea Vasile Roaită (Eforie Sud de astăzi),
Firna (?) V., component al detașamentului 20, participă și se clasează
pe locul I în proba de lungime.
Concurs organizat sub egida Uniunii de Cultură Fizică și Sport (U.C.F.S.)
9 august (ziua a II-a) 1960.


Evoluția speciei umane ilustrată prin portrete și fosile




Eduard Constantin Olaru


Muzeul de Istorie a Județului Vâlcea, Râmnicu Vâlcea


23 noiembrie - 31 decembrie 2016

 




    În perioada 23 noiembrie – 31 decembrie 2016, Muzeul de Istorie a județului Vâlcea este gazda unei expoziții spectaculoase ce reface traseul evolutiv al speciei umane. Organizatorii acestui eveniment – Muzeul Județean Aurelian Sacerdoțeanu Vâlcea, Eduard Constantin Olaru și echipa Proiectul Descendenței Omului – vă așteaptă la vernisajul ce va avea loc miercuri, 
23 noiembrie, ora 15:00, la etajul Muzeului de Istorie a județului Vâlcea.
    Debutul public al Proiectul Descendenței Omului – o epopee a speciei umane a avut loc în iunie 2012, la Facultatea de Biologie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, continuându-și periplul în București și în alte orașe din țară, cu ocazia Zilei internaționale a lui Darwin.
Parte a acestui proiect, începând din 2015, expoziția Evoluția speciei umane ilustrată prin portrete și fosile se prezintă în fața publicului român cu 90 de reconstrucții faciale, reunite pe suprafața a 69 de planșe format A1, care refac traseul evolutiv al speciei umane, începând cu primii hominizi ce au trăit începând cu cca. 7 milioane de ani în urmă și terminând cu neanderthalienii, una din cele mai cunoscute dar și neînțelese rude a omului modern.
    Reconstrucțiile faciale, realizate după toate regulile forensice și ale anatomiei comparate, sunt însoțite de planșe ilustrative care prezintă mediul în care au trăit acești hominizi și aspecte ale vieții lor de zi cu zi.
   Intenția acestei expoziții este aceea de a informa într-o manieră cât mai accesibilă publicul vizitator căruia, pe lângă exepriența vizuală, i se oferă o cantitate rezonabilă de informație științifică pe care să o poată reține cu o oarecare ușurință.
   Acestea fiind spuse, vă așteptăm la vernisaj și la vizitarea expoziției pe tot parcursul perioadei în care se va afla la Muzeul de Istorie.

Misterele din fereastră




Arta plastică contemporană românească


Aurel Stanciu


Muzeul de Artă Piatra Neamț 


24 noiembrie - 31 decembrie 2016






Vindecări miraculoase – Ștefan Luchian (1868-1916)




Muzeul Municipiului București


24 noiembrie 2016





   Muzeul Municipiului Bucureşti vă invită la următoarea întâlnire din cadrul conferinţelor de joi, susținută de Ioan D. Popa, expert restaurare pictură și șef al Secției Restaurare-Conservare din muzeu. Prezentarea va trasa povestea unor lucrări valoroase recent restaurate, semnate de îndrăgitul pictor român Ștefan Luchian. Inspirată de expoziția Vindecări miraculoase – Ștefan Luchian (1868-1916), conferința se va desfășura în ziua de 24 noiembrie, ora 18:30, la Palatul Suțu. Special cu această ocazie, programul de vizitare a muzeului va fi prelungit până la ora 21:00, participanţii putând admira astfel, după prezentare, lucrările în original din expoziţie.
    Expoziția dedicată procesului laborios de restaurare a operelor lui Ștefan Luchian mai poate fi vizitată la Palatul Suțu doar până în ziua de duminică, 27 noiembrie 2016 (program de vizitare: marți-duminică, orele 10:00-18:00).
   Mai multe detalii despre expoziție, precum și volumul care însoțește expoziția (varianta electronică) puteți găsi aici:

Dictatura lui Nicolae Ceaușescu 1965-1889. Geniul Carpaților




Lansare de carte


Adam Burakowski


Librăria Cartea de Nisip, Timișoara


21 noiembrie 2016





Viața cotidiană interbelică în sudul României - Colecția Costică Acsinte




Expoziție de fotografie


Turnul de Apă, Oltenița


25 noiembrie 2016 - 31 ianuarie 2017





    Dragi prieteni, ne face plăcere să vă anunțăm că pe data de 25 noiembrie 2016, ora 11:00, la Turnul de Apă din Oltenița, va avea loc vernisajul expoziției de fotografie Viața cotidiană interbelică în sudul României - Colecția Costică Acsinte.
Eveniment realizat în colaborare cu Muzeul Județean Ialomița.
Expoziția va putea fi vizitată în perioada 25 noiembrie 2016 - 31 ianuarie 2017.
Vă așteptăm în număr cât mai mare!

Habsburgii si Marea Neagră. De la utopie la actiuni practice (secolele XVI-XVIII)




Ileana Căzan 


Colegiul Național Mihai Viteazul, București


23 noiembrie 2016





   Filiala Bucureşti a Societăţii de Științe Istorice din România are deosebita plăcere de ne invita miercuri, 23 noiembrie 2016, începând cu ora 9:00, la prelegerea Habsburgii si Marea Neagră. De la utopie la actiuni practice (secolele XVI-XVIII), susținută de către doamna Ileana Căzan, cercetător științific I dr. in cadrul Institutului de Istorie Nicolae Iorga al Academiei Române