Tema expoziţiei Caricatură şi propagandă militară în Primul
Război Mondial (1914-1918) vizează două componente subtile ale
manipulării/modelării atitudinii umane faţă de război, exponente ale unor
viziuni diametral opuse, cu efecte aparte în plan moral și emoţional: este
vorba, pe de o parte, despre propagandă - prin care, în situaţia de faţă, se
subînţelege răspândirea de idei prin care se susţine cauza autorităţilor, cu
scopul de a convinge şi a câştiga astfel opinia publică în favoarea războiului
– iar pe de altă parte, despre caricatură (militară în acest caz), văzută ca
element artistic de protest şi critică fină adusă de societatea civilă
războiului şi ororilor lui.
Suportul caricaturilor prezentei expoziții este susținut de
un Kriegs-Album/Album de război, aflat în colecția Grafică Documentară a
Muzeului Național Brukenthal, care cuprinde, în afara unor fotografii-document
de epocă, desene ce au ca subiect viața de front sau personaje militare, unele
dintre ele reale. Executate de artistul (graficianul) de expresie germană Rud
Kristen, un nume consacrat al genului la începutul secolului XX, aceste
caricaturi – care sunt imprimate pe cărți poștale înaintea, în timpul sau
imediat după MareleRăzboi – urmăresc cu perseverență câteva subiecte
determinante ale vieții pe front. Astfel, pe lângă satirizarea, la modul direct
sau simbolic, a unor mentalități, situații și personaje cazone din Regimentul 4
Infanterie austro-ungar (fost Hoch- und Deutschmeister), cantonat la Viena –
majoritatea dintre ele subscrise unui tipar al ridicolului specific tuturor
perioadelor istorice și armatelor lumii – autorul trimite și spre lipsa de
igienă sau spre dotarea precară (sau chiar inexistentă) a trupelor, atât cu
materiale sanitare sau alimente, cât și cu echipamente de război. Ironia acidă
- dar bine dozată - a tușelor sale se remarcă prin claritatea expresiei, iar
tensiunea dramatică este realizată grație puternicelor contraste alb/negru,
care le caracterizează.
Propaganda militară este ilustrată prin intermediul unor
comunicate oficiale privind situația frontului, păstrate în patrimoniul
Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu (Colecții speciale).
***
Prima atestare istorică a caricaturii ar putea fi
întruchipată de un desen efectuat pe un papyrus egiptean, cu mai bine de 7.000
de ani în urmă, care înfățișează o orchestră ai cărei membri sunt animale: un
leu ce cântă la liră, un măgar la harpă, o maimuță la fluier și un crocodil la
flaut; tot astfel sunt interpretate parodiile după scene mitologice, prezente
pe unele vase grecești.
Din Renaștere și până pe la jumătatea secolului al XIX-lea,
prin caricatură se desemna schița premergătoare unei lucrări plastice; anul
1843, însă, va marca un moment major din evoluția sa spre un stil artistic
independent: atunci, la Londra, a fost organizată o expoziție de astfel de
schițe, cu scopul de a decora clădirea Parlamentului, iar revista londoneză
Punch (prima revistă săptămânală de umor din lume, care începuse să apară din
data de 17 iulie 1841) a publicat mai multe desene ironice la adresa
respectivelor schițe.
Consacrarea termenului de caricatură în accepțiunea sa actuală
(„1. Reprezentare, mai ales cu mijloacele graficii, a unei persoane sau a unei
situaţii prin exagerarea unor trăsături, îndeosebi negative, cu o intenţie
satirică sau umoristică”; „Înfățișare ridicolă a unei persoane sau a unui
obiect; persoană sau obiect cu această înfățișare”; „2. Imitație nereușită,
care denaturează originalul”), se petrece în ultimul deceniu al secolului al
XIX-lea, datorită transformărilor survenite în maniera sa de execuție, care se
simplifică, cu efecte pozitive, atât asupra impactului vizual, cât și asupra
mesajului conținut. De atunci, caricatura începe să fie folosită în completarea
articolelor și/sau comentariilor politice, sociale sau mondene publicate în
presă și, tot de atunci, poanta vizuală începe să fie susținută de un
comentariu ironic, satira grafică ajungând să fie un liant între mentalități și
culturi diferite iar râsul un limbaj comun omului, chiar și atunci când sunt
abordate teme grave, precum cea a războiului.
Noțiunea de propagandă a intrat în limbajul comun european
în anul 1622, atunci când Papa Grigore al XV-lea a creat, la Roma, ca reacție
împotriva mișcărilor protestante și reformatoare, congregația Sacra Congregatio
de Propagando Fide, formată din cardinali și având ca principală misiune
răspândirea credinței catolice.
De-a lungul timpului, termenul de propagandă s-a aflat
constant în atenţia cercetătorilor, care au încercat să-i ofere definiţii cât
mai complete. În tomul al III-lea al Enciclopediei Române (Sibiu, 1904),
termenul propagandă era explicat ca fiind „o acţiune de a respândi o doctrină
sau ideile şi principiile unei societăţi [...] a câştiga aderenţi pentru ceva”.
Dicționarul universal al limbii române (ediția 1929),
definea propaganda ca fiind: „tot ceea ce se face spre a răspândi o opiniune, o
doctrină oarecare”. Georges Henein, în 1969, în Petite Enciclopedie Politique,
considera propaganda drept: „acțiunea de convingere prin instigare, ce tinde să
înlocuiască rațiunea cu impresionabilitatea, ștergând linia de demarcație între
adevăr și fals”. Mai recent, Oliver Thomson, în lucrarea A History of
Propaganda (Sutton, 1999), propunea următoarea definiție pentru a explica
noțiunea de propagandă: „utilizarea de către un grup de oameni a
capabilităților comunicaționale de orice fel în scopul modificării atitudinii
sau comportamentului altui grup de oameni”.
Atât în perioada antebelică, cât şi în cea interbelică, mai
multe publicaţii seriale româneşti şi-au asumat un rol propagandistic în
răspândirea unor idei/concepte politice, literare, economice sau sociale
(Propaganda, Brăila, 1915, „organ de propagandă germano-filă”; Propaganda,
Iaşi, 1898-1899, „ziar liberal”; Propaganda, Bucureşti, 1901, „organ al unui
comitet de lucrători tipografi pentru şomeri”; Propaganda, Ploieşti, 1902-1903,
„ziar conservator”; Propaganda, Bucureşti, 1903, „ziar liberal”; Propaganda,
Ploieşti, 1903, „supliment literar”; Propaganda agriculturii şi cooperaţiei
prin aviaţie, Bucureşti, 1930; Propaganda conservatoare, Bârlad, 1908-1915,
1918-1923; Propaganda literară, Bucureşti, 1903-1904).
***
Cei care au excelat în domeniul propagandei, punând chiar
bazele războiului psihologic, în sensul modern al cuvântului, au fost
britanicii, care au creat prima structură specializată de propagandă de război.
În timpul Primului Război Mondial, atât Antanta, cât şi Puterile Centrale, au
apelat la o gamă largă de metode de propagandă (fluturaşi, presă, filme
documentare), temele principale constând „în proclamarea propriei inocenţe în
declanşarea ostilităţilor, simultan cu aruncarea întregii vini pe celălalt şi
stimularea înrolărilor voluntare prin mesaje cu pronunţat caracter patriotic”.
Comunicatele oficiale prezentate în expoziție au fost emise
de Marele Cartier General Român - prin intermediul Prefecturii Poliției Iași -
și reflectă, într-o manieră realistă, însă și propagandistică, situația
frontului în luna octombrie a anului 1916. Informațiile, sumare dar concise,
prezintă luptele purtate de Armata Română în a doua parte a lunii octombrie pe
cele trei fronturi: Frontul de Nord și Nord-Vest (Valea Jiului, Valea Oltului,
Valea Buzăului, Valea Trotușului, Valea Oituzului, Valea Prahovei, regiunea
Orșova și Dragoslavele, Valea Teleajenului, Valea Slănicul Moldovei, Valea
Casinului, Valea Putnei, Valea Dâmboviței), Frontul de Sud (Dobrogea, regiunea
Calafat-Zimnicea) și Frontul de Vest (zona Curtea de Argeș, Valea Neajlovului).
Sunt surpinse cele mai importante acțiuni militare derulate
de-a lungul frontului: luptele din trecătorile Bratocea și Buzău, bătăliile de
la Predeal și din Valea Topologului, luptele de la Câmpulung, ofensiva germană
din Valea Oltului, căderea trecătorii Oltului, luptele de pe Neajlov și Argeș,
bătălia pentru București, ocuparea orașelor București și Ploiești de către
armata germană.
Precizăm faptul că o parte a acestor foi volante poartă
autograful marelui om politic A. C. Cuza (1857-1947, decedat în orașul Sibiu),
întregul fond fiind dăruit de către acesta, alături de biblioteca sa personală,
Bibliotecii Asociațiunii ASTRA.
Alte câteva foi volante prezintă, într-o manieră
propagandistă, argumente pro și contra realizării Marii Uniri de la Alba Iulia
din 1 Decembrie 1918, împărtășite și susținute de diferite grupări politice.
