luni, 15 octombrie 2012

Plug to Nature. Strategii de recucerire a urbanitatii



Initiative de toata lauda


Asociatia Ivan Patzaichin - Mila 23


Biblioteca Nationala a Romaniei, Bucuresti


18 octombrie - 5noiembrie 2012






     Evenimentul reprezintă o serie de intervenţii artistice şi arhitecturale, însoţite de evenimente punctuale (proiecţii de film, prezentări ale unor arhitecţi şi urbanişti internaţionali care vor discuta situaţii urbane similare cu contextul bucureştean ) – tot atâtea exemple de repunere în circuit a râului Capitalei şi de recuperare la nivel urban a spaţiului public adiacent Bibliotecii publice.
    Cu acestă ocazie, Asociaţia Ivan Patzaichin – Mila 23 va lansa propunerea concretă pentru zona Dâmbovița – Biblioteca Națională, de a transforma spaţiul dintre Bibliotecă şi Podul Unirii într-un centru de cultură eco-urbană pentru bucureşteni.
    Intrarea publicului este liberă 

PROGRAM

JOI, 18 OCTOMBRIE 2012

16:00 – 17.00  DESCHIDEREA OFICIALĂ| Sala de conferinţe a Bibliotecii Naţionale
 17.15 - 19.00 Conferinţă, Sesiunea I Sala de Conferinţe a Bibliotecii Naţionale
      Urbanism organic – revitalizarea urbană a fronturilor la apă
          Breda Bizjak, BB Arhitekti, Ljubljana | birou de arhitectură implicat în proiectul de
              reamenajare a malurilor râului Ljubljanica cu scopul de deschidere a oraşului 
              la apă şi de extindere a spaţiului public | studiu de caz
          Markus Bader, raumblabor, Berlin | birou de arhitectură ce lucrează la 
              intersecţia dintre arhitectură, urbanism, artă și intervenţie urbană, abordând 
              oraşul şi regenerarea urbană ca proces social | studiu de caz
          Lukasz Wojciechowski, VROA ARCHITEKCI, Wroclaw | birou de arhitectură 
              specializat în proiecte arhitecturale care vizează posibilităţile de activare a 
              spaţiului public prin regândirea funcţiilor clădirilor | studiu de caz
21.00   Concert – Clara Luzia (Austria)
               The ARK, Uranus 150, Bucureşti
                Clara Luzia este proiectul muzical al artistei Heidi Dokalik, câştigatoare în 
                        2007 a Austrian Music Award AMADEUS

 permanent INTERVENŢII DE ARTĂ PUBLICĂ
        în interiorul şi pe terasa dinspre Dâmboviţa a Bibliotecii Naţionale, Bucureşti
   Artişti: Justin Baroncea & Eduard Gabia, Electric Brother, Cristina David & Anamaria 
       Machedon, Nicu Ilfoveanu, Olah


LUNI, 22 OCTOMBRIE 2012

19.30   Proiecţie de film, Biblioteca Naţională, Bucureşti
                  Dzinga Vertov, Man with a movie camera (1929)


MARŢI, 23 OCTOMBRIE 2012

19.30   Proiecţie de film, Biblioteca Naţională, Bucureşti
                  Guy Debord, Society of the Spectacle (1973)


MIERCURI, 31 OCTOMBRIE 2012

16.00   Conferinţă, Sesiunea II | Sala de Conferinţe a Bibliotecii Naţionale
                 Pe teren local – scenarii pentru un urbanism creativ
              Igor Kovasevici, Centrul de Arhitectură Central European, Praga | centru 
                   interdisciplinar dedicat evoluţiei şi dinamicii urbane în spaţiul central şi 
                   est-european
              Michael Obrist, feld72, Viena, | birou de arhitectură angajat în cercetarea şi 
                  găsirea de noi strategii de activare a spaţiului urban | studiu de caz
               Mario Kuibus, re-act studio, Bucuresti | prezentarea proiectului Transcentral 
                  Urban Bucharest | studiu de caz


VINERI, 2 NOIEMBRIE 2012

09.00 – 14.00  Conferinţă, Sesiunea III | Sala de Conferinţe a Bibliotecii Naţionale
       Conferinţa Naţionala de Ecoturism
       Standarde europene pentru ecoturism
  Lansarea concursului internaţional Premiul Ivan Patzaichin pentru Artă Publică si 
       inovatie în design.
19.30   Proiecţie de film, Biblioteca Naţionala, Bucureşti
                Jacques Tati, Playtime (1967)


Un proiect iniţiat de: Asociaţia Ivan Patzaichin - Mila 23
Un proiect finanţat de: Administraţia Fondului Cultural Naţional
Parteneri institutionali: Biblioteca Naţională Bucureşti, Primăria Municipiului Bucureşti, Primăria Sectorului 3 al Bucureştiului, Administraţia Naţională Apele Romane, Apa Nova Bucureşti, Asociaţia de Ecoturism din România, Compania de Turism Lent
In colaborare cu: Forumul Cultural Austriac, Centrul Ceh, Institutul Polonez
Sponsori: DC Communication, Holver România, Aqua Carpatica, Albora Concept, Smarttex, Siqua Hotel, KK Hotels


***Informatie culeasa de pe andreipartos.ro

Indian Traditions



Muzeul Județean de Artă Prahova Ion Ionescu-Quintus


Kiran Soni Gupta


17 octombrie 2012




duminică, 14 octombrie 2012

Mitul național



Muzeul Național de Artă al României


 Contribuția artelor la definirea identității românesti 

(1830-1930)


București


14 septembrie 2012 - 13 februarie 2013





 Curatori: Monica Enache şi Valentina Iancu, în colaborare cu istoricul Lucian Boia.

    Expoziţia cuprinde aproximativ 250 de lucrări de pictură, grafică, sculptură şi artă decorativă, create în perioada 1830 – 1930 de cei mai importanţi artişti români moderni - Barbu Iscovescu, Constantin Daniel Rosenthal, Carol Popp de Szathmári, Gheorghe Tattarescu, Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ioan Andreescu, Ştefan Luchian, Nicolae Tonitza, Oscar Han, Camil Ressu, Dimitrie Paciurea etc. Expoziţia explorează modalităţile prin care aceşti artişti au contribuit la definirea identităţii naţionale, într-o perioadă încărcată de evenimente istorice hotărâtoare pentru formarea statului român.
      Pornind de la perspectiva propusă de istoricul Lucian Boia în lucrările sale Istorie şi mit în conştiinţa naţională şi Pentru o istorie a imaginarului, demersul expoziţional vizează identificarea în operele artiştilor a câtorva dintre temele dominante ale mitologiei istoriei româneşti: latinitatea, unitatea teritorială, lupta pentru independenţă etc.
    Expoziţia evocă, prin opere celebre, principalele etape ale creării statului naţional român: Revoluţia de la 1848, Unirea Principatelor din 1859, instaurarea lui Carol I ca domnitor în 1866, Războiul de Independenţă 1877-1878, proclamarea regatului României în 1881, Marea Unire din 1918.
   Dincolo de succesiunea evenimentelor istorice, expoziţia încearcă în principal să ilustreze traseul evolutiv al artei româneşti moderne, atât stilistic cât şi tematic, punctând recurenţa unor subiecte ori a unor personaje istorice emblematice, destinate susţinerii edificiului politic al României moderne.



    Rolul militant al artei pe parcursul secolului al XIX-lea este evident în operele care înfăţişează portrete-efigii ale revoluţionarilor de la 1848, alegorii întruchipând idealurile de unire şi independenţă, peisaje de tip documentar-ilustrativ menite să arate pitorescul patriei, dar mai ales în scenele istorice inspirate atât de evenimente contemporane, cât şi de trecut. Nevoia de legitimare a aspiraţiilor de unire şi independenţă duce la recuperarea unor figuri istorice transformate în mit: Mihai Viteazul devine simbolul unităţii românilor, în timp ce Ştefan cel Mare şi Vlad Ţepeş sunt eroi ai luptei pentru independenţă.



    Alături de glorificarea istoriei naţionale, din a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi până în primele decenii ale secolului al XX-lea, artiştii manifestă o inclinaţie spre subiectele din universul rural, spre tradiţia populară. Specificul naţional se identifică cu lumea satului şi cu imaginea idealizată a ţăranului român, fapt la care a contribuit imensa popularitate de care s-au bucurat operele lui Nicolae Grigorescu, determinante în evoluţia ulterioară a plasticii româneşti.
   Lucrările prezente în expoziţie provin din patrimoniul MNAR şi din alte muzee din Bucureşti şi din ţară: Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul Gheorghe Tattarescu, Muzeul de Artă Braşov, Complexul Naţional Muzeal Moldova Iaşi – Muzeul de artă şi Complexul Muzeal Iulian Antonescu Bacău – Muzeul de artă.



   Expoziţia va fi însoţită pe tot parcursul ei de evenimente conexe precum conferinţe, programe pentru familii şi ghidaje tematice.

Expozitie retrospectiva



Arta plastica contemporana romaneasca


Iulia Halaucescu


Central Plaza Art Gallery, Piatra Neamt



Vernisaj: 12 octombrie 2012, ora: 18:00.
Prezinta: Lucian Strochi, Emil Nicolae (critici de arta)
Curator: Ciprian Istrate.




Consemnare publicată în Revista Arta plastică, Nr. 6 - 7. Iunie - iulie 1964.


Proiectul: Te iubeste mama !



Initiative de toata lauda


Gazeta Basarabiei


Silvia Dumitrache (Milano, Italia)





    Gazeta Basarabiei susţine două proiecte care, bineînţeles, nu vor rezolva toate problemele legate de migraţie şi efectele acesteia asupra copiilor rămaşi în ţară, dar care, totuşi, încearcă să propună soluţii realizabile pentru aceste probleme.

Gazeta Basarabiei – nr16 – WEB (1)

   Proiectele despre care vă vorbesc sunt Te iubeşte mama ! şi Tu nu eşti singur; primul conceput de o românca din Milano, Silvia Dumitrache, iar cel din urmă de o basarabeancă de la Chişinău, Liuba Ceban.

    Te iubeşte mama ! este un proiect-pilot care a reuşit să se facă auzit în toată Italia. Acum un an, autoarea şi coordonatorea proiectului, Silvia Dumitrache, s-a gândit să facă ceva pentru copiii românilor plecaţi la muncă peste hotare: "Eram de câţiva ani buni în Italia, trecusem şi eu prin spaimele şi angoasele emigrantului, ştiam ce se întâmplă în sufletul unei mame care se rupe de copilul ei… Ştiam toate astea, dar un documentar văzut la postul de Televiziune italian RAI3 m-a impresionat până la lacrimi şi nu m-a mai lăsat să dorm câteva săptamâni”. Documentarul Singur acasă – o tragedie românească vorbeste despre câteva cazuri ale unor copii români care s-au sinucis pentru că nu au mai putut îndura despărţirea de mamele lor plecate la muncă în Italia. 
    Proiectul Te iubeste mama ! a fost gândit să faciliteze comunicarea audio-vizuală prin Skype – de la bibliotecile publice din cadrul Programului Naţional Biblionet – între copiii rămaşi în România şi părinţii acestora care sunt la muncă în Italia. Scopul principal este acela de a preveni şi diminua numărul de sinucideri în rândul copiilor rămaşi în România, cărora italienii le-au dat deja un nume – orfani bianchi.



    Despre necesitatea acestui proiect, Silvia Dumitrache menţionează: "Am aflat că dintre cei peste un milion de români care muncesc în Italia, numai în nord sunt peste 130.000 de femei cu vârsta medie de 40 de ani, care şi-au lăsat copiii în România în grija celuilalt părinte, a bunicilor sau a unor rude. Există şi cazuri când copiii au fost pur şi simplu lăsaţi singuri”. Prin Programul Biblionet un copil din România a cărui mamă munceşte în Italia poate merge la biblioteca publică din satul, comuna, oraşul în care locuieşte şi poate dialoga, gratuit, prin Skype cu mama sa.
    Proiectul Te iubeste mama ! susţine dialogul permanent dintre orfanii migraţiei şi părinţii aflaţi în străinătate şi promovează crearea unei reţele de comunicare complexe, cu implicarea bibliotecilor publice, a ONG-urilor responsabile de această problematică, precum şi a autorităţilor publice din România şi Italia.
     Avem nevoie de susţinerea tuturor pentru a promuova acest proiect care ar putea să aline un pic dorul de părinţi al micuţilor români rămaşi singuri acasă. Ne dorim ca într-un viitor nu foarte îndepărtat, site-ul www.teiubestemama.it să devină un portal de comunicare între părinţii aflaţi la muncă în străinătate şi copiii sau rudele lor din ţară, datorită reţelei foarte răspândite şi bine puse la punct a bibliotecilor publice care au aderat la Programul Biblionet.
    Acest proiect are nevoie de promovare şi de implicarea celor care ar putea contributi la implementarea lui şi în R.Moldova. Gazeta Basarabiei invită media, ONG-rile, asistenţii sociali ş.a. să adere la acest proiect pentru a înlesni comunicarea între părinţi şi copiii rămaşi acasă.
    Următorul pas pe care intenţionam să-l facem este acela de a promova cât mai mult proiectul Te iubeste mama !. În felul acesta, cât mai mulţi copii din România şi R. Moldova vor şti că îşi pot auzi şi vedea părinţii mai des decât o făceau înainte.
   Pentru contacte: Silvia Dumitrache, coordonator şi iniţiator de proiect Te iubeşte mama ! e-mail: teiubestemama@libero.it/adri_milano@live.it; silvia_dumitrache@fastwebnet.it;
Via Friuli, 8/A – 20135 Milano.

Articol realizat de catre Olga Coptu



Festivalul International de Film si Foto



Aiud


Editia a VIII-a, 19 - 20 octombrie 2012




Organizatori:

CentrulCultural Liviu Rebreanu, Aiud;
Fundatia Inter-Art, Aiud;
Consiliul local, Primaria, Aiud;
Consiliul Judetean Alba;
Centrul de Cultură Augustin Bena, Alba

In parteneriat cu:
Universitatea de Arta si Design Cluj Napoca (departamentul  foto-video-procesare de imagine digitala);
Asociatia Cusset - Aiud Echanges, France

Penitenciarul Aiud



Program:


Vineri, 19 octombrie 

17:00  expoziţia internaţională de artă fotografică artaiud
              Centrul Cultural L. Rebreanu, Aiud
17:30  expoziţie foto liter-art : Dorel Găină şi Zoltán Balog.
           lansare de carte : proiectul liter-art/penitenciarul Aiud
              Centrul Cultural L. Rebreanu, Aiud


 18:30  expoziţia studenţilor de la Nniversitatea de Artă şi Design, Cluj Napoca, secția foto-video-
                    procesarea computerizată a imaginii
                Centrul Cultural L. Rebreanu, Aiud


 19,00  proiecții filme de scurt metraj
                Centrul Cultural L. Rebreanu, Aiud


Sâmbătă, 20 octombrie 

17:00  expoziţia personală : Klotz Miklós (Ungaria) - Transilvania XXI
                Galeriile Inter-Art, Aiud


17:30  expoziţia personală : Lydia Panas (S.U.A,) - Taina Graţiei
               Muzeul de Artă Contemporană Inter-Art - Galeriile Inter-Art, Aiud


19,00  proiecții filme de scurt metraj
               Centrul Cultural L. Rebreanu, Aiud

Miracolul vietii



Arta plastica contemporana romaneasca


Cristina Ilinca


Expozitie de arta a sticlei


Romulus Art Gallery, Bucuresti


17 - 31 octombrie 2012



CRISTINA ILINCA la Romulus Art Gallery

Vernisaj: 17 octombrie 2012 ora:18 :00
Adresa: str. Romulus nr.8, sector 2
tel:0213224023 /0741239470 e-mail:romulus_art@yahoo.com
Prezinta: pictorul si profesorul Petru Lucaci.
Program: luni-sambata 11:00-18:00; duminica închis


    "Nu este miracol mai mare, cred, decât existența însăși a vieții pe pământ. Pentru noi, ființe supuse condiției de efemeritate, viața este cea mai norocoasă - și mai enigmatică - întâmplare care s-a petrecut pe planeta aceasta, ca un moment special și probabil limitat în timp în infinitatea cosmosului.
    Încerc să redau în creațiile mele acest miracol al vieții.
    Sticla este un material potrivit pentru a reprezenta diversitatea formelor pe care le poate lua viața, pentru că, la fel ca ea, poate lua o infinitate de forme, este fragilă, delicată si incredibil de puternică." (Cristina Ilinca)