România de-altădată
București - 16 ianuarie 1976.
***
File găsite într-un târg de vechituri, printre alte multe "hârtii".
Nu sunt prea multe de comentat despre fondul problemei.
Nu-mi dau seama dacă epistola de față este o ciornă sau este originalul
care n-a mai ajuns să fie expediat.
***
Ce a mai urmat aflăm din rândurile care urmează.
După o transcriere "proprie și personală", așa cum se zice...
Wien (adică Viena) - 24 mai 1977.
"Japiță capitalistă,
Sîntem la Viena și n-avem telefonul tău. Am fost expulzați din țară și ne aflăm în lagăr
la Traiskirchen, pînă vom emigra în S.U.A. Peste 2 - 3 luni.
Japiță, avem un morman să-ți povestim. Cred că ai auzit și tu (că doar ești o japiță
informată) de ceea ce s-a întîmplat în România. Sîntem dizidenți. Am fost anchetați de
Securitate și multe alte chestii. Take a fost condamnat pe 3 aprilie 1977 la un an de
muncă forțată. Cred că-ți aduci aminte, îți dădudem telefon să-ți spusesem că urmează să
plecăm în cîteva zile. Aveam pașapoartele. Dar pe 2 aprilie am fost arestați și totul dat
peste cap. Dar, în sfîrșit, pe 14 mai 1977 am reușit să ieșim din țară, din înfiorătorul
lagăr care este acum România. Am trecut prin niște lucruri îngrozitoare. Nici nu-ți
poți imagina. Aș fi dorit imens, ca atîta timp cît stăm aici în Traiskirchen, să poți veni
pe la noi. Nu ți-am mai scris din țară pentru că a fost imposibil.
Ni s-a interzis total să mai corespondăm, încă de anul trecut. Ni s-au interzis contactele
cu ambasadele și încă multe altele. Am fost urmărită cu cîini polițiști. Am stat ascunsă
în cimitirul Belu, am cerut azil politic la Ambasada Austriei și cîte și mai cîte.
Esențial este că am reușit. Trăiască libertatea!
Cred că ști că mai avem un băiat. Îl cheamă Alexandru și are acum aproape 7 luni.
E o bomboană.
Japiță ăla mic de nepot al tău este un deliciu. O frumusețe. L-am văzut prin februarie.
Ne spunea Nicu că încerca să vină în excursie. M-am întîlnit cu el și în aprilie. Nu-i venise aprobarea. Nu mai știu nimic. El nu știa nimic de noi, de scriitorul Paul Goma, spunea că
nu mai are posibilitatea să asculte nimic că nu are aparat de radio.
Japiță, îmi este dor de tine, să ne revedem în libertate. Te rog să-mi scrii. Să-mi spui ce faci,
cum te simți. Ce face Toni? Pe unde ai mai umblat?
Caută și vino la noi. Noi nu avem nevoie de nimic. Ni s-a dat aici tot ce aveam nevoie. Vrem
să te vedem cît mai sîntem în Europa. Aranjează-ți și tu treburile și fă o escapadă. Din Viena,
la 20 km. este Traiskirchen, lagărul de refugiați. Știe toată lumra. Așteptăm să ne scrii.
Îți trimitem salutări și toate gîndurile bune ție și lui Toni. Te pupăm:
Rodica, Take, Bebi și Alexandru."
Scrisoare adresată Ortansei de Bortoli, din Italia (Roma).
Stabilită aici prin căsătorie. Fără probleme cu autoritățile române.
"Draga mea,
Am primit scrisoarea ta și scuză-ne întîrzierea răspunsului. Am avut o serie de probleme
de rezolvat cu formalitățile. Am primit azil politic și buletin de ședere în Austria (dacă
vrem să rămînem aici), am fost și la ambasada americană pentru interviu, am făcut
vizitele medicale și după toate astea Take și-a paradit și mîna dreaptă, este în ghips
pînă la cot. A lucrat zidărie la un neamț și ăla lucra sus la plafon și i-a dărîmat
plafonul în cap. Putea să și moară (dar n-a avut curaj!). Acum îi deschidem proces
pentru despăgubiri, pentru că nu mai poate să lucreze aproape o lună. Și uite așa
necazuri. În afară de asta am îmființat aici în Traiskirchen Grupul Goma și am
transmis apeluri și scrisori deschise prin Europa Liberă și ca urmare n-a mai
ajuns nici o scrisoare de a noastră în țară și nici de la ei nu am mai primit nimic.
Am vorbit în schimb săptămînal la telefon, dar asta ne costă destul de mult.
Urmare activității noastre au permis plecarea și altor semnatari (menționați de
noi - ex. Frații Bosoia, P. Gigină, Mihaela Bendu, etc.) și au sosit în lagăr.
P. S. Vine și Dan Enescu, îl știi! în 4 -5 zile.
Alții își fac formele și trebuie să vină. Cumnată-mea a primit și ea pașaport.
Așteaptă viza de la Amb. Germaniei să plece la bărbatu-său în Germania.
Știm însă că nemții nu mai vor să dea vize pt. Germania, chiar și celor cu
familia acolo. Soacră-mea trebuia să mai dea niște bani și urmează să vină
și ea. De o săptămînă nu mai știm însă nimic, pentru că nu știm încă unde să
dăm telefon în țară. Frate-miu s-a mutat de acolo și nu mai au telefon.
Mă bucur grozav că Nicu a ajuns la tine și că tu încerci să-l sprijini. Dacă
este f. greu pt. voi, încearcă oficial și poate să emigreze în SUA sau Canada
sau în altă parte. Îi transmitem salutări și multă baftă în capitalism. Să nu
dispere orice s-ar întîmpla. Începutul pentru toți este greu.
Săptămîna cealaltă cred că vom lua și pașapoartele. Sînt pașapoarte pentru
refugiați politici, recunoscuți în 14 țări. Nu cred însă că vom veni în Italia.
Nu avem bani și este și complicat cu copiii. Poate Take să se repeadă pentru
cîteva zile în Germania pe la frate-său și pe la Munchen, la Europa Liberă.
În plus, trebuie să fim pe aici că nu se știe cînd ne poate veni plecarea.
Ce face Toni? Transmite-i salutări și complimente de la mine și de la Take
în special. N-am aflat cine a fost în seara aceea. Dar aici sînt tîlhării dese,
violuri și alte chestii. A început să se aglomereze și lagărul, au venit în
ultimul timp și f. mulți români. Stau înghesuiți, cîteva familii într-o cameră
mare. Pînă în prezent nouă nu ne-a băgat pe nimeni. Poate avem noroc.
Dragă Ortansa, te rog f. mult, și în special Take te roagă să ne expediezi
piesa aceea care este la tine și dacă poți și ceva mai repede. Cel puțin
pe aia s-o avem. Nu știu cum vom face să le scoatem din țară pe celelalte.
Poate prin bunăvoința lui Toni sau Adriana. Ne sănt f. necesare.
Aici vremea e destul de nasoală. O zi-două cald și apoi vînt și ploaie și se
face tare frig. Am început și să ne cam plictisim de șederea de aici și
de-abia așteptăm să plecăm să vedem de ce ne-om apuca. Nu sîntem încă
siguri dar dacă ne vine aprobarea de plecare mai repede pt. Africa de Sud,
cred că acolo vom pleca. F. greu primesc. Pe noi ne-au acceptat. Eu prefer
acolo pentru că sîntem garantați de stat. Ni se dă locuință, slujbe și altele.
În America nu și mai ales că încă nu am aflat dacă noi, cu azil politic și
semnatari la Goma ne bucurăm de vreun ajutor. dacă nu, nu cred că
plecîm acolo. Te pupăm toți și așteătăm vești. Rodica și restul."
- Viena, 1 august 1977 -
***
O scrisoare la ca care nu am găsit prima pagină. Și nici plicul însoțitor.
De la începutul stabilirii...pe "tărâmul făgăduinței".
Impresiile nu sunt prea încurajatoare...
"Noi cînd am sosit, ne-am dat seama cum stau lucrurile, că nimeni nu te ajută cu nimic
și că trebuie să accepți orice pt. existență, noi mai avem și copiii ăștia și că, de-abia după
ce vom reuși să învățăm engleza, să ne putem deplasa. să contactăm alți oameni, vom
încerca să facem și altceva. Deocamdată nu avem încotro, așa se prezintă situația aici.
În afară de povestea asta , probabil din cauza scandalului care a fost - culmea e că
încă o familie gomistă cu 3 copii care s-au dus pînă în California, de asemenea și-au
manifestat nemulțumirea, pare-mi-se că, chiar au demonstrat pe acolo, au fost
ambalați de americani și trimiși din nou în Austria. În Austria, firește că n-au reprimiți
pe roze, au făcut și acolo o grevă a foamei și au pus copiii să strige la polițiștii din
lagăr - Ceaușescu și Krusciov. L-au ținut internat într-un ospiciu de nebuni pe el vreo 2 zile,
acum e tot în lagăr și am aflat că ar fi spus că stă vreo 2-3 ani în Austria apoi se
întoarce în România. Și, după treburile astea, a apărut prin ziarele românești de aici,
scoase de legionarii plecați de vreo 30 ani din țară, că gomiștii ar fi comuniști.
Invocă motivul că nu este posibil ca securitatea română să trateze cu gomiștii cînd ei
au stat în închisori ani de zile și cum se explică fenomenul că în loc să zacă prin închisori
li s-a dat drumul dă plece în străinătate. Sînt însă imbecili și legionarii ăștia, pentru că
nu-și dau seama că ceea ce s-a petrecut în urmă cu 20 -30 de ani în România nu se mai
poate îmtîmpla azi. Cert este că deziluzii avem cu nemiluita. America este o țară de
mare căcat. E f. adevărat că aici poți cîștiga mai bine decît în Europa, dar este cu totul
și cu totul altă viață decît în Europa. Americanii au cumpărat din Europa tot ce au
putut dar cultura și civilizația Europei nu vor putea s-o cumpereniciodată.
New-Yorkul este un oraș murdar, urît, casele au un aspect exterior mizerabil, totul
seamănă cu niște fabrici urîte. Oamenii sînt murdari și prost îmbrăcați, de toate
culorile și de toate naționalitățile. Cam așa e pretutindeni, în special orașele mari,
orașe în care ești nevoit să stai ca să poți să găsești de lucru. Îți spun sincer că
sîntem profund dezamăgiți. E o lipsă totală de frumos și poezie. Și aici, dacă nu ai
bani mulți degeaba ai libertate că te poți căca pe ea dacă tot timpul trebuie să
muncești și nu poți avea timp liber să te poți bucura de așa zisa asta libertate.
În afară de asta nici n-ai ce vedea. Imginează-ți că aici nu există restaurante cu grădină,
nu ai unde bea o cafea într-un loc mai frumos, mai liniștit și detașat de probleme
decît în expresourile astea împuțite. Ce să-ți spun este îngrozitor. Pe jos seara nu te poți
plimba pt. că e periculos. Ziua dacă vrei să te plimbi, n-ai timp și dacă n-ai mașină, dacă o iei pe
jos ajungi pînă într-un loc de unde trebuie să te întorci pt. că nu se mai poate circula pe jos.
Sînt doar șosele fără trotuare, poduri, cîmpuri cu ciulini și gunoaie.
America văzută în filme și în poze e frumoasă. De asemenea seara, dacă umbli cu mașina
e frumoasă pt. că sînt lumini, reclame, farurile mașinilor care ascund toată mizeria zilei.
Am avut și o iarnă cum n-am crezut - cred că ai auzit - ne-a ținut numai în viscole.
Despre noi ce să-ți spun! Take lucrează, din cînd în cînd și eu. El cîștigă acum vreo
1200-1300 $/lună plus încă aprox. 2 - 300 $ ai mei (în funcție de orele ce lucrăm pt. că
nu avem un program fix. Eu iau așa puțin pt. că lucrez 2-3 ore pe zi, sînt zile întregi
cînd nu lucrez. Ți-am spus că fac un fel de secretariat la proprietar (chirii, cecuri, etc.)
atît cît mă pricep și eu deocamdată, alteori îl mai ajut pe Take, fac curățenie prin
apartamentele care se eliberează. Take face de toate aici în bloc - curățenie, mecanică,
electricitate, diverse. Mă gîndesc că chiar atunci cînd va veni soacră-mea nu cred că am
să caut în altă parte slujbă. Pt. că am aflat cum lucrează toate femeile la început: prin
fabrici mizere, în picioare, sînt plătite și destul de prost - de, ca la încxeput, așa că e de
preferat pt. mine să lucrez tot aici, chiar dacă propietarul nu are suficient de lucru
pt. mine ca să acopăr zilnic 8 ore. Mă gîndesc că am să pot merge la o școală de
engleză - program 9 - 3 zilnic, timp de 4 luni. (unde primesc 50$ pe săptămînă) și
în plus, cînd vin de la școală să fac și lucrările propietarului.
Noi am început deja s-o mai rupem cu engleza, totuși fără școală nu e suficient și
nici nu progresezi prea repede. Bebi e cel mai deștept. Vorbește și înțelege deja destul
de bine. La școală a primit calificativul excelent cu mențiunea că - cunoștințele sale
de engleză sînt uimitoare pentru (un - n.a.) copil venit de așa puțin timp aici.
Noi ne-am strîns niște bani ca să cumpărăm o mașină (firește că nu nouă) și poate
pînă în primăvară reușește unul din noi doi să învețe să șofeze, să dăm examenul
de șoferie. Atunci vom avea posibilitatea să ne deplasăm pe unde vrem și unde avem
nevoie, să încercăm să mai cunoaștem cîte ceva.
În rest, zilele trec f. banal, muncă, muncă, tot timpul aici în bloc (și cu casa și cu
treaba). E un avantaj că lucrăm aici dar e și un dezavantaj că aproape nu ieșim
deloc din casă. Am fost într-o seară la un restaurant - l-am invitat și pe propietar
cu americanca lui - unde nici măcar nu ne-a plăcut. De vreo 2 ori am mers la cinema.
În rest celelalte ieșiri care le-am făcut în oraș au fost numai după treburi. Am ajuns
să mă plimb numai la super market (magazin) după cumpărături. Dar și acolo mergem
destul de rar, pt. că ne ducem tot cu proprietarul cu mașina lui și facem aprovizionarea
pt. 1 săptămînă - 2 săptămîni.
Casa ne-am aranjat-o - desigur că nu elegant, deoarece nu ne-am cumpărat mobile -
ci am căutat să potrivim cît de cît ce am găsit pe aici. E f. adevărat, că am avut un avantaj
mare și în privința asta - deoarece lucrănd aici - ne-am putut alege fel și fel de obiecte
rămase de la cei care se mută în altă parte și nu-și mai luau bagajele cu ei. Aici lumea
preferă să-și cumpere lucruri noi cînd se mută. Noi ne-am cumpărat doar televizorul în
culori, pături, plăpumi, cearceafuri, aparat foto, calculator, pick-up, etc., etc., mă rog
alte mărunțișuri de bucătărie, dar pentru lucruri mari - mese, scaune, canapele,
fotolii, mochete, draperii, etc., etc. n-am investit nimic.
Așa cum ți-am spus am avut noroc în privința asta. pt. că este destul de greu la început,
să-ți cumperi toate astea, deoaree costă și ele destul de mult și mai ales că imediat cum
ajungi aici nu prea ai bani să-ți poți cumpăra absolut tot ce-ți trebuie într-o gospodărie.
M-aș bucura cînd o să se ivească ocazia să vii în America să vii la noi. Noi de-abia (după - n.a.)
2 ani o să avem voie să călătorim pe alt continent. Scrie-ne japiță, că sînt supărată
pe tine că nu ne-ai mai răspuns. Spune-ne de Nicu ce-i cu el, dacă a ajuns aici unde se află
să-l căutăm. Salutări lui Toni și așteptăm vești. Te sătutăm și eu și Take."
***
O altă scrisoare, tot către Ortansa.
De fapt o aerogramă. De peste Ocean. De la New York, să fiu mai exact.
"Dragă Ortansa,
Am așteptat de la tine o scrisoare dat nu-mi explic de ce n-ai mai scris atîta timp?
Ai fost plecată pe undeva? Cred că nu te-ai supărat că nu am reușit să facem
garanție pentru Nicu, pt. că ar fi absurd să te superi pe ceva care nu stă în puterile
noastre. Ce a făcut el? Pe noi. așa cum ți-am scris, ne-a garantat Popa Gâldău,
preotul bisericii ortodoxe Sf. Dumitru de aici, care de fapt garantează pe cei
înscriși la WCC. Cînd am venit noi aici, l-am rugat să facă garanție pentru
prieteni de ai noștri din Transkirchen - semnatari ai faimoasei scrisori (e vorba de
susținerea lui Paul Goma - n.a.) precum și pentru soacră-mea. Ce s-a întîmplat:
el a făcut garanție pentru cei care l-am rugat (cred că oricum o făcea) dar, în decembrie
cînd am sosit ăștia aici au fost nemulțumiți de condițiile oferite și s-au certat rău cu popa,
cu cei de la WCC, pare-mi-se că o să se facă și o anchetă (tot ce este posibil ca popa să fie un escroc
și în general toți cei care se ocupă de poveștile astea este posibil să-și fi făcut
ceva avere pe spinarea migranților).
Așa cum ți-am mai spus, odată ajunși aici în America ești un căcat, nimeni nu te ia în
considerare, n-are importanță ce azil ai primit, ce meserie ai sau ce calificare. Ești
un zero, și trebuie să iei absolut totul de la zeo, pt. că nimeni nu te ajută cu nimic.
Imaginează-ți că amicul ăsta e fizician - savant, are soție și copil, cealaltă familie
- soț și soție sînt doctori și oamenii au vrut - așa cum era normal, nu neapărat să
li se dea bani sau cine știe ce condiții, dar să fie tratați omenește și să li se ofere
informațiile necesare ca oamenii să poată să facă ceva legat de meseria lor
(chiar și muncitori), să se ofere posibilitatea de a învăța engleza, etc.
Că la urma urmei, toți avem anumite cunoștințe, unii au învățat și multă carte
și odată veniți aici, tot bagajul lor de cunoștințe și toată munca lor o să fie
pentru țara asta, America și atunci e o mare greșeală că oamenii ăștia sînt
lăsați în voia soartei, să muncească orice căcat. Partea mai nasoală e că
după scandalul ăsta, popa n-a mai făcut garanție nici pentru soacră-mea
care nici pînă azi n-a ajuns aici și nici nu știm pe cine o să găsim pentru
treaba asta, în plus a mai venit și frate-miu cu nevasta - sînt și ei la
Traiskirchen și de asemenea nu știu ce o să facem cu garanția lor pentru că
au apucat să se înscrie tot la WCC și popa nu mai vrea să se știe de gomiști."
22 februarie 1979 (probabil).
***Au mai trecut niște ani. Și lucrurile s-au mai schimbat și pentru Ortansa.
Dovada o găsiți în rândurile de mai jos...
"Dragă Ortansa,
Îți scriu în grabă. Nu îmi programasem să-ți scriu astăzi, dar fratele mei Mircea -
care e f. activ mi-a spus să-ți scriu că pleacă o cunoștință de-a lui la Roma.
Oricum am să-ți scriu altă scrisoare mai detaliată, cu poșta.
Dragă japiță, îmi pare rău de vestea cu mariajul tău, dar viața este plină de surprize.
Eu am să trimit anunțul tău la un ziar românesc (nu cel care mi-ai sugerat tu, ci altul)
și o să vedem ce o să iasă.
Mircea mi-a spus că ți-a dat telefon și ți-a promis că-ți trimite niște forme, la care nu
cred că poți să rezolvi ceva - adică să te poți stabili definitiv aici - în felul în care crede
el. Oricum, e bine să întrebi și la Ambasada Americană din Roma. Cred că singura ta șansă
- dacă te-ai hotărît să te stabilești în USA - este doar să te măriți cu cineva de aici.
Cu serviciile, ce pot să-ți spun, că știi și tu f. bine. Aceeași situație ca peste tot, dar pînă
la urmă se descurcă toată lumea, într-un fel sau altul.
Despre noi, deocamdată îți spun că suntem sănătoși (atît cît mai putem fi la vîrsta
noastră), despre situația noastră am să-ți scriu cîte ceva, dar nu acum, că nu am timp -
trebuie să vină Mircea să ia scrisoarea - și cred că cel mai bine o să fie cînd o să stăm
de vorbă. I-ai spus lui Mircea că vrei să vii în vizită de Paște. Te așteptăm cu dragă
inimă și atunci o să lămurim toate problemele. Poate pînă atunci primești și ceva,
oferte - sau cereri în căsătorie - !! Adresa pt. anunț o s-o pun aici, la o căsuță
poștală pe care o avem noi. Dacă primești ceva pînă în Paște o să ți le expediez,
sau le păstrez pînă vii aici. Nu mi-ai indicat dacă vrei, în anunț, să figureze direct
adresa ta din Roma.
Eu nu o cunosc pe doamna care pleacă la Roma, este o cunoștință exclusiv a lui
Mircea dar el mi-a spus că ea o să-ți telefoneze din Roma, că o să-ți dea scrisoarea
asta și poate o să discutați cîte ceva referitor la situația ta, poate are vreo sugestie.
Oricum, eu nu știu ce a discutat Mircea exact cu ea. Eu am ceva probleme de
rezolvat acolo, la Roma, și poate fratele meu - așa cum îi este firea - s-a gîndit
că dacă ea pleacă la Roma și dacă tu ești la Roma n-ar fi rău să vă cunoașteți.
Mă bucur pentru tine că cel puțin ai reușit să călătorești, de altfel știu că îți
și place și Nicu a reușit să se stabilească în Australia, poate chiar e mai bine că
s-a stabilit acolo. Nu știu dacă pentru mulți, pentru mine oricum America e
împuțită. Pute, pute peste tot. Cînd ai să vii, ai să vezi.
Să știi că tare mult ne-am bucura să putem rezolva situația ta și să reușești să
(te - n.a.) stabilești aici. Noi, în general, nu prea avem mulți prieteni, iar eu,
în special, sunt f. singură. Nu am absolut nici o prietenă, nici un om de
încredere lîngă mine, în afară de Take și copii.
Mama a fost în vizită la noi. Ultima dată a stat 6 luni, a plecat în oct. 1982.
Poate vine anul viitor iarăși. Tata a murit în 1981, în toamnă. Am rămas cu
părerea de rău că cel puțin nu ne-am mai văzut încă o dată de la plecarea
noastră din țară. Nici eu nu m-am putut duce acolo și nici el n-a putut veni aici.
Asta-i viața, draga mea. Dar o să vorbim de toate cînd ao să vii. O să-ți mai
scriu zilele astea o scrisoare. Te pupăm toți și numai bine. Rodica."
4 februarie 1983.
Din ciclul, Oameni care au trecut prin viață...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu