Muzeul Național al Literaturii Române
București
15 martie - 2 aprile 2022
În contextul Zilei Internaționale a Francofoniei, Muzeul
Național al Literaturii Române reia un proiect important dedicat artistei
Génica Athanasiou de la a cărei naștere s-au împlinit, anul acesta, 125 de ani.
De origine română, cu o carieră de aproape 40 de ani în lumea scenei și a
filmului francez, parteneră și muză a lui Antonin Artaud și, mai târziu, a
cineastului Jean Grémillon, Génica frecventează aceleași cercuri cu marile nume
ale avangardei pariziene. Parcursul ei este revelator pentru o amplă mișcare ce
leagă cultural România de Franța atât în planul creației literare, cât și în
cel al artei scenice.
Expoziția Génica Athanasiou – parteneră și muză a lui
Antonin Artaud, curatoriată de Laurence Meiffret, medievist, istoric de artă și
cercetător francez, a fost organizată pentru prima dată de MNLR, în 2019, în cadrul Sezonului România-Franța,
iar din 15 martie până în 2 aprilie 2022 va putea fi admirată la sediul
muzeului din Calea Griviței 64-66, de marți până duminică, în intervalul 10:00
– 18:00.
Expoziția, realizată în parteneriat cu Biblioteca Centrala
Universitara Carol I, Institutul Francez din România și Mutuelle National des
Artists (Paris), va fi vernisată în data de 17 martie 2022, de la ora 17.00, în
prezența doamnei Mireille Rădoi, Director General al Bibliotecii Centrale
Universitare Carol I, și a domnului Ioan Cristescu, Directorul General al MNLR.
Personalitate uitată în Franța și încă mai puțin cunoscută în România, țara ei de origine, Génica Athanasiou, pe numele ei adevărat Eugenia Tănase, nu supraviețuiește astăzi decât prin scrisorile de dragoste pe care i le-a trimis Antonin Artaud, în perioada 1922-1927, celebrele Lettres à Génica. Redusă la imaginea unei femei care a fost iubită pasional, artista a dispărut în spatele cuvintelor poetului, la fel cum a dispărut și în spatele unor portrete ridicate la rang de simbol – în special cele ale lui Man Ray și Philippe Halsman, pe care le admirăm fără a putea să asociem un nume acestui chip extraordinar de sculptural. Toată viața, Génica Athanasiou pare să se fi ascuns în umbra cuvintelor altora, însă o carieră de patruzeci de ani pe scenă nu poate fi redusă la rolul de muză pentru parteneri, fie ei Antonin Artaud sau Jean Grémillon.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu