marți, 29 septembrie 2020

Exponatul lunii octombrie

 

Muzeul Județean Teleorman, 


Alexandria, muzee, 


1 - 31 octombrie 2020




    Muzeul Judeţean Teleorman, instituţie de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean Teleorman, vă invită joi, 1 octombrie a.c., ora 11:00, la deschiderea Exponatului Lunii Octombrie.

    Pentru perioada 1 – 31 octombrie 2020, Muzeul Județean Teleorman vine în faţa publicului cu un obiect deosebit ce face parte din patrimoniul instituției. Este vorba de un Pandantiv roman de cavalerie.

    Piesa a fost descoperită întâmplător pe teritoriul satului Segarcea-Deal, jud. Teleorman, în punctul Cișmele, în noiembrie 2019 de către localnicul Valentin Olexiuc. Este o piesă de bronz în formă de lacrimă sau frunză ce a fost folosită de cavaleria romană la hamul calului.

   Pandantivul este lucrat dintr-o foaie de bronz foarte subțire, având lungimea de 4,6 cm și lățimea de 3 cm. Are o formă alungită, cu partea de jos ascuțită și prevăzută o terminație circulară ușor bombată. Partea de sus este rotunjită având o agățătoare prevăzută la capăt o terminație circulară. În zona interioară are patru mici deschideri de forme diferite, posibil având un rol de delimitare a unui motiv dublu, inițial în formă de capăt de spirală. Este decorat pe o față cu șiruri de împunsături foarte fine.

    Pandantivele în formă de lacrimă au format terminații pentru curele de „șorț” sau pandantivele centrale ale hamului, iar exemplele mai mari ar putea fi suspendate de piesele centrale ale harnașamentelor - falerele.

    Pandantivele de pe harnașamentul cailor romani erau considerate a fi simboluri magice foarte puternice, menire să apere pe purtători de farmece sau boli. Cele în formă de lunulă erau simboluri ale lunii iar cele circulare (falerele) reprezentau soarele.

   În același timp, era posibil ca într-o perioadă ulterioară adoptării lor să-și fi pierdut semnificația inițială, rămânând să decoreze hamului, făcând calul și călărețul cât mai impunători. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu