România de-altădată
Colecții și Colecționari
Înscrisuri de toate felurile
Foto: Profit.ro
Pe scurt, istoria stă cam așa...
Gheorghe Tomasiu deținea, în calitate de moștenitor,
un imobil pe strada Mircea Vodă, la numărul 30.
Închiriat mai multor persoane.
Din cauza și datorită vremurilor grele, bănuiesc,
nu-și achitase impozitul aferent clădirii în perioada 1948 - 1949.
Firesc, Circa Financiară de care aparținea se revoltă și trimite la fața locului
pe I. Savin, agent de urmărire.
Acesta, de față cu proprietarul/moștenitor,
încheie Procesul verbal de poprire prezentat mai sus.
Cu numărul 60, datat 29 decembrie 1949.
În fapt, fiscul prelua sumele datorate de chiriașii
(Cecil Avram, Radu Gheorghe, Ghițeșan Theodor,
Traian Rulian, Grodin Ion, Sisocean Gheorghe)
lui Gh. Tomasiu până la acoperirea sumei de 2439,8 lei.
Mai departe nu știu cum s-a rezolvat.
Știu însă, din sursă sigură
(Decretul Nr. 92, aplicabil de la 20 aprilie 1950)
că imobilul respectiv a intrat sub incidența naționalizării
("imobile clădite care sînt deținute de exploatatorii de locuințe").
Peste ani și ani, pe locul cu pricina a răsărit o mândră clădire
(vezi fotografia de-nceput)
Eu așa am aflat căutând pe net...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu